Când era în liceu, Alex Miller, un tip de 21 de ani, a cumpărat o sticluţă cu sirop de tuse de la farmacie ca să se drogheze. Tot în ziua aia, mai luase Adderall, medicamentul eliberat pe reţetă pentru tulburări de deficit de atenţie. Lua des Adderall, fiindcă era dependent de amfetamine.

„Luasem un stimulent şi apoi, mai târziu, un halucinogen. A fost o combinaţie idioată”, zice Miller. „A doua zi, m-am trezit şi vedeam nişte dâre. Erau abia perceptibile, dar mi-am dat seama imediat că e ceva în neregulă fiindcă acel efect advers trebuia să fi trecut până atunci.”

Vederea lui Miller a fost afectată săptămâni la rând. Vedea dâre de lumină lăsate în urmă de obiectele în mişcare. La început, nu l-a deranjat prea tare, fiindcă efectul nu era foarte pronunţat. Cu timpul, însă, a început să se îngrijoreze, căci dârele nu dispăreau. Asta se întâmpla acum patru ani. De atunci, problemele cu vederea s-au accentuat şi sunt mult mai grave.

„O să orbesc până la 30 de ani? N-o să mai pot merge pe o stradă aglomerată? O să mă mai pot urca la volan? Mă tot gândesc la asta”, zice el.

Miller suferă de HPPD, tulburare de percepţie persistentă prin halucinogene, o boală despre care nu se ştiu prea multe şi care e legată de consumul de droguri halucinogene. Poate provoca efecte vizuale deranjante, cum ar fi percepţia de aureole în jurul obiectelor, obiecte inexistente percepute cu vederea periferică şi imagini rămase pe retină.

---

---

Deşi nu se moare din asta, boala afectează viaţa de zi cu zi şi poate fi atât de deranjantă încât cei afectaţi pot dezvolta probleme psihice (cercetătorii consideră că persoanele care suferă de HPPD au 50% şanse să se îmbolnăvească de depresie). Deşi HPPD e asociată cel mai adesea cu consumul de LSD, s-a demonstrat o legătură şi cu consumul de alte substanţe, cum ar fi MDMA şi amfetaminele.

Momentan, nu există un leac. În cel mai bun caz, simptomele pot fi ţinute sub control printr-o combinaţie de medicamente şi terapie psihologică. Poate dura câteva luni, câţiva ani sau chiar tot restul vieţii. Un studiu efectuat în Marea Britanie a analizat cazul unui bărbat de 40 şi ceva de ani care suferea de HPPD de peste 25 de ani.

„Nu există tratament pentru aşa ceva”, spune doctorul Henry Abraham, profesor de psihiatrie la Universitatea Tufts şi unul din puţinii cercetători la nivel mondial care se ocupă de HPPD. „Am încercat tot felul de lucruri, am publicat lucrări, dar nu există leac pentru HPPD altul decât mama natură.”
Miller zice că iniţial nici n-a căutat să se trateze. „O vreme m-am tratat singur, încercând să-mi distrag atenţia de la problemă. Luam excitante pentru asta. Toată lumea zice că cel mai bine e să nu mai iei droguri deloc, dar asta e foarte greu pentru unii.”

Citește și Am întrebat oameni pe diverse droguri care e sensul vieții

Miller, care e acum înscris într-un program pentru tratatrea dependenţei de droguri, ia quetiapină, un medicament antipsihotic, pentru ameliorarea simptomelor şi se pare că funcţionează. A mai luat benzodiazepine cu oarecare succes. Această clasă de medicamente psihotrope se recomandă adesea persoanelor care suferă de HPPD, dar vin cu multe riscuri asociate.

„Benzodiazepinele pot fi folosite cu succes dacă pacientul nu riscă să devină dependent de ele”, explică Abraham. „E un prim curs de tratament, dar nu reprezintă un leac.” Abraham a subliniat că persoanele care suferă de HPPD trebuie să evite drogurile recreative cu orice preţ, în special marijuana. A mai zis şi că cercetările sale au arătat că simptomele pot fi atenuate şi boala poate fi ţinută sub control cu ajutorul meditaţiei.

Se discută atât de puţin despre HPPD, încât mulţi medici nici n-au auzit de boala asta, deşi a fost inclusă în manualul de diagnostic al tulburărilor mintale. „E ceea ce numim o boală orfană”, zice Abraham, referindu-se la faptul că nu prezintă interes pentru companiile farmaceutice, fiindcă nu fac bani din asta, iar cercetătorii nu primesc finanţări s-o studieze.

Abraham estimează că în jur de 4% dintre persoanele care au consumat droguri halucinogene sunt afectate de HPPD, dar, cum nu s-au făcut studii pe scară largă, nu se ştie câţi oameni suferă de boala asta. A mai zis şi că un aspect îngrijorător al acestei boli e că poate apărea la mulţi ani după consumul de droguri. Spre deosebire de cazul lui Miller, care s-a trezit a doua zi cu simptomele, HPPD se poate instala la mult timp după consum.

„Dacă ai luat LSD în trecut şi încă n-ai făcut HPPD, nu înseamnă c-ai scăpat”, avertizează Abraham. „Multe persoane dezvoltă acest sindrom după o noapte de băut excesiv sau de fumat prea multă iarbă.” Adică: dacă ai luat vrodată LSD sau alte droguri halucinogene şi te droghezi din nou după multă vreme, asta poate declanşa apariţia HPPD.

Citește și Care-s cele mai proaste droguri pe care le poți lua

Miller bănuia de mult că suferă de HPPD, dinainte să i se pună un diagnostic oficial. A mers mai întâi la un oftalmolog, dar analizele i-au ieşit bine şi a fost trimis să facă un RMN şi să-l consulte un neuro-oftalmolog. Abraham zice că parcursul lui Miller până la punerea unui diagnostic e unul obişnuit, iar un pacient trece, în medie, pe la şase medici până dă de unul care ştie de existenţa acestei boli.

Din acest motiv, Miller a înfiinţat un grup pe Facebook pentru persoanele care suferă sau cred că suferă de HPPD. În cadrul grupului, se discută despre experienţele fiecăruia, cum le afectează HPPD vieţile şi ce anume i-a ajutat.

„Toţi cei din grup suferă de ceva de care suferă şi alte persoane. Ajung să caute astfel de grupuri fiindcă profesioniştii nu au răspunsurile”, zice Miller.

Miller mai zice că ce e nasol la HPPD, pe lângă că e enervant să trăieşti cu boala, nici nu prea poţi să discuţi despre asta, fiindcă e asociată cu consumul de droguri şi oamenii tind să fie mai puţin înţelegători, că doar „ţi-ai făcut-o cu mâna ta”.

„Oamenii nu prea discută despre HPPD pentru că se simt stigmatizaţi. Iar acum sunt nevoit să trăiesc cu un efect permanent fiindcă am făcut o tâmpenie când eram în liceu”, zice Miller.