Nu vreau să generalizez, dar, în general, studenții sunt cam împuțiți. Și e de înțeles: când în sfârșit ai camera ta, ești prea ocupat să studiezi și să te îmbeți ca să îți mai pese de cănile murdare sau duhoarea din frigider.
Multe persoane învață greu să își asume responsabilitatea pentru mediul în care trăiesc, iar asta poate duce la niște situații urâte. VICE a colecționat niște povești de groază despre ce ți se poate întâmpla când te confrunți pentru prima oară cu libertatea și responsabilitățile de adult.
Videos by VICE
Pulover cu larve
Când m-am mutat singură la cămin, la optsprezece ani, mi s-a părut super cool. Dar în scurt timp, n-a mai fost așa de cool, pentru că a trebuit să învăț să fac totul singură. Mă simțeam super presată din cauza studiilor, așa că mi-a fost imposibil să mă ocup de curățenie. Vasele murdare au început să se adune în chiuvetă, nu schimbam sacii de gunoi cu săptămânile, deși era caniculă. Camera mea ajunsese un haos și a început să se umple de insecte. Peste tot zburau musculițe. Într-o zi, am vrut să mă îmbrac să merg la facultate. Mi-am luat un pulover și tot simțeam că mă gâdilă ceva pe gât. Mi-am dat jos puloverul și din el au căzut niște larve. A fost oribil. Lăsasem puloverul ăla pe jos o săptămână și se umpluse de viermi. L-am aruncat direct la gunoi. Nici nu m-am mai dus la facultate. Am rămas acasă și m-am pus pe făcut curat. Mi-a luat două zile. Am aruncat cam o treime din haine atunci.
Ai fi zis că m-am învățat minte după asta, dar câteva săptămâni mai târziu, iar aveam casa haos. N-am mai spălat vasele mult timp și aveam multe tigăi infecte și pline de mucegai. Soluția mea? Le-am aruncat la gunoi și am cumpărat altele. Am făcut asta de câteva ori și m-a costat scump. Am ajuns să cumpăr farfurii de plastic ca să nu mai trebuiască să le spăl. Câteva săptămâni mai târziu, m-am mutat înapoi la ai mei și am renunțat la studii. Peste un an am reînceput altă facultate care mi se potrivea mai bine și m-am mutat din nou singură.
Mary (25 de ani)
Un dar de bun venit
M-am mutat singură la 18 ani. Bine, nu singură, cu colegi de apartament, dar ei erau mai mult absenți. Când am ajuns eu, plecaseră în vacanță și lăsaseră varză bucătăria. În prima săptămână, nici n-am pus piciorul în ea. Mi-am comandat mâncare, pentru că acasă nu mă lăsau ai mei să fac asta. După câteva zile, am intrat în bucătărie și mirosea destul de rău. Erau musculițe peste tot. Am zis că o las pe ziua următoare.
În ziua următoare, duhoarea era și mai nașpa, așa că m-am apucat să fac curat. Când am deschis coșul de gunoi, era plin de viermi. Deja se târâseră afară din el și erau prin toate colțurile bucătăriei. Trebuia să scap de ei, dar nu știam cum. Mi-a fost târșă să o sun pe mama, așa că mi-am sunat cel mai bun prieten. El a venit și m-a ajutat să scot sacul de gunoi plin cu viermi și a clătit coșul. Eu vomitam numai dacă mă apropiam de el. N-am vrut să mă mai apropii de bucătărie și mi-am cumpărat un cuptor cu microunde pentru camera mea.
Acum râd când îmi amintesc ce dar de bun venit mi-au lăsat în casă, dar atunci am fost oripilată.
Myrtle (26 de ani)
Nicio ieșire de urgență
Când m-am mutat prima oară singură, am avut un proprietar groaznic. Casa era drăguță, dar nu era în stare tocmai bună. La început n-am ținut cont de asta, dar, treptat, eu și colegii de apartament ne-am îngrijorat. Aveam cabluri peste tot și niciun extinctor sau detector de fum. I-am zis proprietarului că nu ne simțim ok, dar nu i-a păsat. L-am sunat de vreo 15 ori, dar nimic. Apoi, într-o zi, când am ajuns acasă, am găsit casa plină de semne care indicau o ieșire de urgență. Proprietarul le pusese în locuri unde nu era nicio ieșire de urgență. Efectiv și-a bătut joc de noi.
N-a vrut să ne ajute nici când am avut casa infestată cu șoareci. Prin curte erau zeci de șoareci. Odată am găsit unul în pat. Alții mi-au mâncat cărțile. În scurt timp, a trebuit să mă mut de acolo pentru că nu mai suportam mizeria. Acum că mă uit în urmă, cred că am fi putut chema noi o echipă de deratizare, dar atunci ni se părea că e responsabilitatea proprietarului și ne-am încăpățânat să nu facem nimic.
Shannon (36 ani)
Un miros dubios
Am primit camera de cămin curată, dar într-o stare dezolantă. Erau găuri în pereți. Și nici eu nu eram cea mai curată persoană, recunosc. Nu dădeam cu aspiratorul, nu îmi spălam hainele. Eram obișnuită să facă mama toate astea. De ziua mea, am invitat niște prieteni la mine și mi-au zis că miroase cam urât, dar eu deja nu mai simțeam mirosul, mă obișnuisem cu el.
După ziua mea, am fost în vacanță o săptămână și, când m-am întors și am deschis ușa, era să leșin. Mirosea atât de rău încât m-a luat panica. Am chemat o prietenă și am intrat amândouă cu măști pe față. Când a scos o fustă veche din dulapul meu, prietena mea a țipat, pentru că era neobișnuit de grea. Ce să vezi? În ea își făcuse cuib un ditamai șobolanul, care a căzut pe podea. Am aruncat fusta la gunoi și am curățat dulapul, care era un dezastru.
Maud (26 de ani)
Casa cu vomă
Aveam 19 ani și locuiam într-o casă cu 12 studenți. Doamne, ce era acolo! Cât se bea în casa aia… Într-o dimineață, după ce iar băusem prea mult, m-am dus să caut niște lapte. Știam că e bun la mahmureală. Am găsit o cutie de lapte și am dus-o la gură, dar atunci a intrat un coleg de apartament și a zis: „Vezi să nu fie cutia aia din septembrie!”. Era octombrie. M-a lovit duhoarea aia acră și am fugit direct la baie să vomit. După care am fugit la cursuri fără să mai curăț buda. Mi-e rușine până azi de mizeria pe care am lăsat-o acolo. După ceva vreme, am descoperit chiuveta plină de vomă. Se pare că tot eu fusesem, dar nici nu mai țineam minte. Nu știu de ce am ars-o așa în perioada aia. Cred că eram vraiște de la alcool, nu mai gândeam clar. Azi n-aș face așa ceva.
Hannah (30 de ani)
Articolul a apărut inițial în VICE Olanda.
