Poveștile oamenilor din Ferentari cărora Poliția le-a distrus viața

(Fotografii de Mircea Topoleanu)

Știu ca fiecare om se teme de ceva anume, însă în Ferentari un singur cuvânt poate băga panică în tot cartierul – Poliția. Aici Poliția este mai mult decât un organ de stat, este chiar un personaj in sine. Încă de când eram mică știam termeni gen „mascați”, „gardă”, „gabor”. Unii dintre vecinii mei urăsc gaborii mai mult decât orice pe lumea asta, pentru că zic că le nenorocesc familiile. Altora le este indiferent dacă e prin preajmă garda, dar totuși li se pare aiurea când nu e vreo mașină de-a lor pe la scară ori printre blocuri, așa doar din obișnuință.

Videos by VICE

FAMILIA DE DEALERI DE DROGURI LUAȚI PE SUS ÎN CIUDA BUNICII CLARVĂZĂTOARE

Când aveam vreo 16 ani, mamaia unei prietene d-ale mele, Gina, îi ura cel mai mult, i se spunea Baba. Îi aprindea lumânari cu susul in jos unui gabor de la Secția 19 și îl pomenea chiar și în acatiste, dar nu te gândi ca se ruga pentru binele lui. Femeia asta dădea mereu alarma-n cartier când simțea ca-s mascații prin zonă si panica toată Aleea Livezilor degeaba și toți o injurau după aia. Era un fel de Carmen Harra, zicea că simte când vine nenorocirea, dar evident că prevestirile ei eșuau mereu. 

Odată a pațit-o rău tanti M din bloc din cauza ei. O auzise baba că plângea la scară, așa că o întreabă ce a pațit? Asta începe să îi povestească ca are probleme cu barbată-su, că se ceartă și s-a săturat să cheme mereu poliția. Baba i-a răspuns rapid:

„Lasă ca te rezolv eu fata mea! Adu o poză cu el și îi fac eu un descântec și o sa fie bine”. I-a zis femeii ca, atunci când vine ală acasă, să fie și ea mai tare-n gură, să îl pună la punct. Tanti M a luat-o de bună, era sigură că baba l-a domolit cu descântecele ei, așa că atunci când a venit bărbată-su acasă a început ea scandalul, se dădea șmecheră. Mă jur că în seara aia a rupt-o cu bătaia și a dat-o și afară din casă. I-a facut-o baba!

Baba avea o fată, Petra, adică mama Ginei. De fiecare dată când eram prin fata blocului și ne jucam o auzeam pe mă-sa mare Baba că strigă de la geam: „Ginoooo, du-te și cheam-o pe mă-ta din ghetouri, că simt eu că-i garda acolo”. Bineînțeles că baba vorbea aiurea și o speria pe Petra mereu.

Mama Ginei vindea droguri împreună cu tac-su, Vasile. S-au luat de mici, de pe la 16 ani, iar Petra s-a rugat foarte mult la Dumnezeu să îi dea si ei un copil. Când s-a nascut Gina era foarte entuziasmată. Nu îi cumpărase pătuț, că îi era frică să nu cadă fata din el, așa că dormea cu ea în pat. Dar într-o seară, când venise de la un bairam din bloc, se așezase pe copil de beată ce era. Era să omoare copilul. Gina o înjura de fiecare dată când povestea faza.

Citește și Viața la bloc, în Ferentari, o să te facă să-ți apreciezi mai mult vecinii enervanți

Dar nici tac-su, Vasile, nu era mai de Doamne Ajută. Ăsta era genul ală de om care fura tot ce prinde și care se credea șmecher. Îi plăcea să îl respecte toți vecinii, să îl salute. Majoritatea o făceau de frică, să nu le fure capacele de la mașină ori cauciucurile, dar el credea că-i popular. Juca și la păcănele, iar când câștiga fugea cu toți banii de acasă. Nu mai știau de el mult timp, adică până se terminau banii.

Oricum, ambii o iubeau mult pe Gina. Când reușeau să își vândă marfă, îi cumpărau Ginei tot ce voia, când nu, o trimiteau sa mănânce prin vecini. Petrei îi plăcea să o vadă îmbrăcată bine pe fiică-sa și, când erau bani, o ducea la Unirii să-i cumpere haine. Când rămâneau fără bani, întreba lumea prin bloc dacă au haine pe care nu le mai poartă copiii lor, că n-are Gina ce să ia pe ea la școală  Era o femeie bună, în mare. Vara ducea toți copiii de pe Alee pe ștrand la 3 Ligheane, făcea ea cinste. Pe mine nu mă lasa mama, ca era apa jegoasă, făceai boală d-aia de piele.

Vasile, în schimb, era panaramă. Nu îi plăceau copiii de fel, decât de fii-sa zicea că e cea mai frumoasă din cartier, deși ea zici ca era maimuță. Era și scandalagiu. Odată s-a luat cu unul de aici din bloc. L-a amenințat că e neam cu nu știu ce clan. De fapt, el nici nu trecea prin fața casei acelui clan, că îi era frică, că îi furau marfa. Ăstalalt cu care s-a certat nu era nici el fraier. A zis că și el e neam cu alt clan, așa că își declaraseră război îm următoarea seară.

Mă jur că multe zile nu au ieșit din casă niciunul dintre șmecherii ăștia doi. Abia după ne-a zis Petra, că lui Vasile ii era frică de ăla si ăluia de el. Vasile era omul sageată în Ferentari, la modul că ăstia șmecherii îl trimiteau mereu să le vândă marfa. Era un fel Cătălin Radu Tănase, toți îl cunoșteau și îl trimiteau pe ploi, ninsori, la cele mai nasoale scandaluri, bătai sa vândă marfa ori să ia banii de la lume.

Petra începuse și ea să se drogheze și mă-sa, Baba, îi zicea mereu: „Făăă, nu te mai droga, că ești amețită și pierzi din bile, și iar avem scandal cu lumea!” Odată s-a enervat tare baba și a strigat pe Alee: „Fă proasto, nu te vezi cum ești? Mai ai un pic și mori, stai dracu’ cuminte, că vine Paștele și eu nu mă descurc cu toată treaba. Dar Petra n-avea stres, asta până într-o zi când, din cauza prevestirilor eșuate ale mă-sii, au luat-o mascații pe sus.

Era o zi de vară și eu eram pe la ei acasă. Petra o întreabă: „Mamă, trebui să dau niște marfă în ghetouri. Crezi că e gardă pe acolo?” Mă-sa liniștită-i zice: „Nu, fata mea, am inima împacată, du-te!” Cum a intrat Petra pe Alea Livezilor, au luat-o la verificări într-o razie. Era full de droguri, patru ani i-au dat atunci.

În scurt timp, toată aleea știa că au luat-o. Vine și Vasile acasă, după ce terminase o combinație și îi zice baba: „Bă, să ardă carnea pă mine, au luat-o pe Petra!” Barbată-su zice doar: „Pupați-aș tălpile tale, Doamne, că n-am fost acolo!” Baba când a auzit că n-are regrete, l-a blestemat și i-a dat afară din casă pe el și pe Gina.

La ceva timp, am auzit că Vasile voia să iasă din lumea asta a drogurilor și să câștige și el un ban cinstit pentru că nu îi mai convenea. La o sută de bile vândute, lui îi rămâneau doar două. Până să se decidă daca renunță sau nu, au dat mascații peste el. Era filat de mult, i-au dat cinci ani. A murit de ciudă atunci, că mai avea doar cinci bile la el și i le-au confiscat și pe alea. În schimb, de Gina nu mai știu nimic de acum patru ani. E un fel de Elodia, toți credem că i s-a întâmplat ceva, dar nu știm unde e.

NEA NICU CERȘETORUL CU PRAȘTIE ȘI FIUL SĂU CARE FĂCEA TAXIMETRIE DROGAT

Alt personaj care avea panică de miliție era nea Nicu. Era unul pe la vreo 50 de ani, ciorditor de fel, dar în timpul liber o ducea pe nevastă-sa, care era paralizată, să cerșească prin oraș, într-un cărucior. Eu muream de râs că vara, când se imbăta, se juca el cu căruciorul neveste-sii. Se plimba pe alee cu el, în timp ce pe femeie o proptea de scară, să se uite la el.

Avea și un băiat, nea Nicu, care era un drogat și lucra ca taximetrist. N-avea nici permis și nici licență de taxi, dar îl colantase el și pleca la treabă. Dacă nimereai în taxi cu el, nu știai dacă să te dai jos pentru că e drogat și poate să te omoare, ori dacă să cobori pentru că asculta la maxim Dan Armeanca pe întreaga cursă. O vecină îmi povestea că era atât de rupt odată încât ăsta a dus-o prin Bragadiru, deși ea îi ceruse s-o ducă în Colentina. Oricum era amețit și nu ii ardea lui de ea, de aici și schimburi de replici de genul:

„De ce mergi, mă, ața tare?”
„Pai ce, bre? Vrei să mă întrecă tramvaiul?
„De ce treci pe roșu??”
„Așa trebuie bre!” 

Ăsta avea o nevastă, cuminte săraca. Lucra ca femeie de serviciu în Dragonul Roșu. I se spunea prin cartier Sfânta Vali, pentru că mereu găsea bani pe jos când dădea cu mătura pe acolo și se ducea ca proasta la patronii de pe acolo și le zicea: „Șefu, uite ce am găsit”. Îi ziceau „Bravo, Vali, dă-ne banii să îi înapoiem proprietarilor”, apoi îi împărțeau între ei.

Nea Nicu nu era om rău, doar când se îmbăta, dar nu se dădea la bătaie, că îi era frică. El avea doar o praștie și, când era rost de scandal, punea pietre în ea și striga „Haitz!”. Familia asta nu a locuit prea mult timp în cartier la noi, că nu le plăcea că e mereu poliția prin zonă. 

FEMEILE CARE S-AU PROSTITUAT, DUPĂ CE AU FOST PRINSE DE MASCAȚI CU TRAFIC DE ȚIGĂRI

Ultimul personaj despre care vreau să îți povestesc e Ana, una dintre cele mai bune prietene ale mele. Părea cuminte când era mică, dar până la urmă i s-a intersectat și ei destinul cu mascații. Asta n-avea părinți, doar o mătușă de 31 de ani cu care locuia. Asta când nu se mărita mătuși-sa cu te miri ce ciorditor din zonă și se întorcea acasă bătută, când tot Ana trebuia sa aibă grijă de ea. 

Mătuși-sa vindea țigări de contrabandă și se uita mereu pe balcon după poliție, că îi era frică să nu o prăduiască cineva. La un moment dat, își făcuse Ana un iubit și mătuși-sii îi plăcea de el, că plătea toate utilitațiile prin casă. Dar Ana se despărțise de el, pentru că era băbălău. O auzeam mereu pe matuși-sa prin casă că țipa la ea.

„Făăăă, gata cu apa, de câte ori te speli? Dacă ești proastă și te-ai despărțit de ăla, cine mai plătește apa?”

Dar pe Ana nu o interesa, își făcuse alt gagic. Unul Dany, mare ciorditor. Când venea la ele fura din țigarile de contrabandă ale mătușii, iar aia când vedea făcea boala tot pe Ana. Îi spunea mereu să se împace cu ăla de le plătea mereu lumina, gazele, apa, dar Ana nu voia de niciun fel. Îmi povestea că ăla îi zicea să o ducă la grădina zoologică și ea ii zicea: „Ce sânge să caut eu la Zoo? Mai bine mergem la lăutari.”

Între timp, unul dintre bărbații mătuși-sii o dăduse în primire că vinde țigări și, când au dat mascații peste ele, n-au găsit mare lucru, că le furase actualul iubit mereu câte-un cartuș de acolo. Rămăseseră cu 45 de cartușe și nu faci pușcărie pentru așa ceva. 

După sperietura asta, mătușa s-a reprofilat. Se prostitua acolo, în stație la 220, unde merg toate. O luase și pe Ana, dar făcea figuri, că dacă nu arată bine ăla, nu se duce cu el. 

Citește și Poveștile de iubire din Ferentari îți arată că toți suntem la fel de proști când dăm de dragoste

Ana era în continuare cuplată cu ăla de ți-am zis că era ciorditor, deși nu mai avea voie la ele în casă, pentru că mătuși-sa credea că el o prăduise, așa că se întâlneau la colț mereu. Îl vedeam cum o lua de păr la plimbare. Ana îi povestise și lui că seara se duce la treabă cu mătușa ei. Îi era rușine să îi zică, că poate nu e de acord. De unde, el i-a făcut scandal pentru că vrea și el parte.

Între timp îl luase la pârnaie pe gagicul ei, pentru complicitate la tâlhărie. A ieșit după doi ani, timp în care Ana îl căuta cu pachete, că avea job, îi mergea bine-n stație. Când a ieșit ăsta la câteva luni, eram cu ei afară când i-a zis:

„Fă, Ano, eu vreau să termin cu combinațiile, nu vreau să mai fur, mă las de prostii. Uite, ține banii ăștia (n.r. 20 si ceva de milioane).
„Da de unde îi ai, mă?”
„Dau bani cu dobândă, fă!”

Mă gândeam că iar ajunge ăsta la pârnaie. Am avut gura aurită, că iar a ajuns la pârnaie, pentru că nu voia unul să îi mai dea banii înapoi și îl injunghiase în piept. Acu’ Ana a rămas cu un copil din urma relației cu ciorditorul, o fetiță care nu pare întreagă la cap. Plânge mereu pe Alee și strigă la mă-sa, că vrea și ea în parc la Fierăstrău (Herăstrău). Dar mă-sa n-are timp de ea, s-a lăsat de prostituție și lucrează la o spălătorie aici în zonă pentru trei milioane pe lună plus șpagă. Uitasem de mătușă, nu? Aia a plecat în Olanda cu un bărbat la treabă. Cică acolo „se merită să muncești”.