Fotograful Ward Roberts a adunat o serie de imagini minimaliste cu oamenii pe plaja Rockaway Beach din New York, în cel mai recent album al său, Flotsam, editat de Atelier Editions. „Sunt entuziasmat de seria asta, deoarece simt că are mai multă profunzime decât o parte din lucrările mele anterioare”, spune el. „Nu e vorba doar despre oameni care stau la plajă, ci sunt multe teme subtile care ies la suprafață. Fotografiile sunt felul meu de a spune: „Așa m-am simțit în locul ăla. Ceva nu e în regulă.”
Fish N’ Trips
Videos by VICE
Fotografiile în paleta decolorată de soare și compozițiile sensibile, încadrează persoane singure într-o mare de nisip. În spatele lor, peisajul este definit de case și blocuri înșiruite. Marea nu se vede deloc. Am stat de vorbă cu fotograful, ca să aflăm mai multe despre noua lui serie.
Poți să ne povestești cum te-ai hotărât să intitulezi albumul Flotsam?
Cuvântul „flotsam” sugerează gunoaiele care sunt aduse pe plajă și îmi place ambiguitatea subtilă a referinței. Prima oară când am fost pe plaja Rockaway, cam la o oră depărtare de Manhattan, mi s-a părut atât de ciudat să văd un rând de blocuri rezidențiale identice și apoi un kilometru de plajă, până la ocean. Mi se părea ficțional.
S-a construit mult în ultimii ani acolo după dezastrul uraganului Sandy din 2012. S-au ridicat multe clădiri noi, rânduri de case identice cu gărduleț mic și alb. Are un aspect ciudat, pare tulburător.
Am fost martor și la multă sărăcie acolo, care se manifestă în moduri bizare. Cum ar fi cineva care stă întins pe plajă, înconjurat de atât de mult gunoi, încât te întrebi de ce nu îl strânge sau se mută în alt loc, unde nu e gunoi. E ca și cum s-au obișnuit, nici măcar nu mai observă gunoiul.
Cum crezi că te-a influențat faptul că ai crescut în Hong Kong?
Mi-a oferit o perspectivă interesantă a diversității culturale și o înțelegere a diferitelor tipuri de arhitectură. De asemenea, am devenit conștient de cum distanța afectează felul în care trăiesc oamenii. Atât New York, cât și Hong Kong au foarte mulți oameni care locuiesc în imediata vecinătate, iar asta cu siguranță mi-a influențat lucrările, repetiția locuințelor și a stilului de viață. Eu consider Hong Kong muza mea. Mi se pare un oraș care te inspiră. De fiecare dată când mă duc acolo, îmi vine o idee pentru o nouă serie.
De ce faci fotografii?
Fotografia e ca o terapie pentru mine. E o formă de exprimare atunci când nu îmi găsesc cuvintele. Am auzit mulți artiști care au spus asta și sună cam răsuflat, dar e adevărat. Eu mă folosesc de fotografie ca să pun întrebări despre natura umană și despre propria percepție asupra lumii. Prin fotografie, eu încerc să ofer o formă vizuală ideilor și emoțiilor mele. De ce simt nevoia să fotografiez anumite spații sau să explorez anumite teme? Trebuie să continui ca să aflu.
Care sunt artiștii care te inspiră?
Regizorul de film Jacques Tati este o influență mare pentru mine în momentul ăsta. Mă inspir mult din cinematografie în punctul ăsta. Gaspar Noe e un alt regizor care mă inspiră. Există un anumit flow în munca lui și o sensibilitate specifică, în special în paleta de culori, cu care pot relaționa.
La ce lucrezi în momentul de față?
Lucrez la o serie de natură moartă, bazată pe inimă. Am făcut rost de tot felul de inimi de la măcelari, abatoare și are legătură cu problemele personale de sănătate. Am avut în trecut deficiențe cardiace, dar e vorba și despre infarct și despre diversitate culturală.
Vezi mai multe fotografii cu oameni la plajă:
Fotografiile cu adulți care se joacă-n nisip o să-ți facă poftă de mare
Până și tu ai arăta bine în fotografiile astea de la plajă făcute din zbor
Fotografiile astea cu plaja și scăldatul din București îți arată cât de frumos e orașul
Fotografii cu gunoiul etern din Vama Veche și cei care-l strâng