Jandarmii greci şi-au testat tunul cu apă pe oameni

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Jandarmii greci şi-au testat tunul cu apă pe oameni

Asta ca să le arate cât de serios privesc ei protestele.

Miercurea trecută am văzut din nou la ştiri cum grecii se bat cu alţi greci la noile revolte din Atena. O sută de mii de protestatari s-au înghesuit în Piaţa Syntagma  în cea de-a doua zi a grevei care coincide cu votul pentru următoarea serie de tăieri de salarii în valoare de 13 milioane de euro.

Tăierile trebuie făcute, pentru ca grecii să primească următoarea tranşă de bani. Cu asta ei vor ajunge la cifra fenomenală de 31 de miliarde împrumutate de la FMI, UE şi Banca Centrală Europeană. De fapt grecii s-ar putea să nu primească banii oricum, pentru că Fondul Monetar nu are voie să dea bani unei ţări care nu-şi poate susţine datoriile precum Grecia.

Publicitate

Piaţa Syntagma se află chiar în faţa Parlamentului grec, iar, în afară de protestarii din piaţă, un grup de angajaţi din clădire (care primeau sporuri foarte mari) au dat buzna în plen şi au oprit temporar votul.

Deşi ploaia a alungat câţiva dintre protestatari, cei mai radicali au rămas acolo şi, după o bătaie cu jandarmii, au aruncat cu bombe incendiare în apărătorii Parlamentului. Jandarmii au ripostat cu un baraj de bombe lacrimogene şi fumigene aruncate în mulţimea formată preponderent din oameni paşnici. Brutalitatea asta nu le-a ajuns jandarmilor, aşa că ei au simţit nevoia să-şi testeze şi noile tunuri cu apă asupra mulţimii, ca să le arate cât de serios prives ei aceste acţiuni.

Luptele au continuat pe tot parcursul votului, dar, în cele din urmă, ploaia a alungat majoritatea protestarilor din piaţă şi luptele au încetat. Într-un final votul a ieşit pozitiv, pentru că era o situaţie în care grecii nu avea cum să câştige. Un vot pozitiv însemna o degradare şi mai accentuată a ordinii sociale şi proteste noi, iar unul negativ însemna că ţara intrat în faliment până la sfârşitul lunii.

În ciuda folosirii tunurilor cu apă, acesta nu este nici pe departe cel mai dur protest din Atena. Să fie un semn că rezistenţa poporului a început să dispară? Sau e doar calmul dinaintea furtunii în care jandarmii şi protestatarii se vor sfârteca reciproc? E greu de spus acum, dar având în vedere că se anunţă proteste noi săptămâna asta şi se aniversează un an de la Revoltele de la Politehnică pe 17 sunt sigur că vom afla cât de curând.

Publicitate

Fotografiile sunt făcute de Nikolas Georgiou. Urmăriţi-l pe Twitter (@mpodilşi admiraţi-i pozele aici.

Traducerea: Mihai Popescu