Am fost la o întâlnire a chiriașilor din Cluj ca să aflu de ce e cel mai scump oraș din România

Luna trecută Banca Națională avertiza că România trece iar printr-o bulă imobiliară, iar Isărescu o dădea la modul că nu vrea să ne sperie cu anunțuri de criză, ci doar voia să diminueze pagubele cumva. În Cluj-Napoca, situația este crâncenă atât pe partea de vânzare-cumpărare cât și pe partea de închiriere.
Conform unor statistici legate de creșterea prețului pe metru pătrat, în primul trimestru al anului, Cluj-Napoca este singurul oraș din țară unde prețurile stagnează. Asta ar trebui să fie o veste bună, dar nu e, pentru că prețurile din Cluj sunt cele mai mari pe plan național.

Dacă în Capitală media prețului cerut pe metru pătrat util este de 1 175 euro, în Brașov de 925, în Iași 914 și în Timișoara de 1 065, Clujul e campion cu 1 260 de euro pe metru pătrat, conform unui studiu realizat de siteul imobiliar Storia.ro. Cât despre chirii, situația este similară. Tot Clujul este pe primul loc cu o medie de 370 de euro pe lună pentru o garsonieră, cu aproape o treime mai scump decât media pe București.

Ca să aflu mai multe despre subiect, m-am dus la o dezbatere organizată-n Cluj-Napoca de cei de la Reactor de creație și experiment. Reactor e un teatru și spațiu de evenimente care e împărțit pe mai multe platforme, între care și una socială, unde se poartă dezbateri despre feminism, condiții de muncă și chiar prețul chiriilor din Cluj. Cea din urmă a fost tema discuției „Cât mai dăm pe chirie în Cluj?", unde au fost prezenți și fondatorii Asociației Chiriașilor Cluj care militează pentru interesele chiriașilor din zonă.

Știi cum e sintagma aia foarte folosită în rap „crescut și născut în București" care denotă că ești șmecher și ai școala vieții. Eu zic că se aplică cam la toată România, oriunde te-ai născut și oriunde ai crescut, ai în sânge starter pack-ul de român. Asta include cum să recunoști și să eviți banala țeapă (și cum s-o dai, la o adică, dar asta e altă discuție).

Român pe român se fură în fiecare zi aici la noi, asta e clar, dar să vezi cum rânjesc bișnițarii bătrâni când prind în plasă un străin. E un fel de jackpot al țepelor. În cadrul discuției au participat și o tipă și un tip din Grecia care au vorbit un pic despre cât de greu este să găsească o chirie decentă în Cluj ca străini, despre cum încearcă să te fraierească proprietarii, despre ce tertipuri folosesc ca să te lase lefter doar pentru că nu știi cum merge treaba pe aici. De aia una dintre inițiativele pe care le are Asociația Chiriașilor din Cluj este de a crea o comunitate de oameni care să ajute străinii care vin în Cluj să muncească sau să studieze astfel încât să plătească o chirie la prețul pieței.

Numărul de studenți crește de la an la an, dar numărul de locuri în cămine este același de ani de zile. Datorită boom-ului economic, foarte mulți oameni vin aici să muncească. Însă această creștere demografică creează haos pe piața imobilară din Cluj, pentru că oferta de locuințe rămâne aproape constantă.

Există proiecte imobiliare, se construiește, dar problema e că se construiește prea puțin și totul se face pe profituri de milioane de euro. Cum a fost recent și cu Complexul Platinia, care e o chestie super de fițe care s-a construit, culmea, fix lângă Complexul Studențesc Hașdeu. Prețul pe metru pătrat a fost de 2000+ de euro.

Clasa de mijloc în România este admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire, ca să-l parafrazez pe nea Caragiale. În Cluj se vorbește mult de IT-iști, de acești semi-zei care câștigă mii de euro pe lună doar prin apăsarea unui buton, dar astea sunt povești de adormit copiii. Discuțiile despre Sillcon Valley de România sunt iar niște basme.

Dacă e să analizezi piața de IT din Cluj (și nu numai), poți observa cu ușurință că mai mult de 90% din industrie e Business Process Outsourcing (BPO), Shared Service Center (SSC) și alte denumiri pompoase care descriu de fapt activități cantitative, repetitive, cu valoare adaugată minimă (aproape inexistentă). Dacă tot mai ai nevoie de traducere, e în mare vorba de call center și tech support.

Poate că salariile sunt mai mari decât în alte domenii, dar în niciun caz nu se apropie de miile de euro repetate aproape ostentativ în mass-media. Așadar, și ideea că IT-iști formează în Cluj o clasă de mijloc e una forțată pentru că mulți dintre ei nu câștigă mai mult de 400-500 de euro pe lună, ceea ce la nivel european e bătaie de joc.

Dar lasă IT-iști, pentru că ei, de bine, de rău, se descurcă cu salariile alea care sunt oricum peste media din România. Dacă te gândești la studenții care nu au părinți bogați sau la cei care lucrează pe salariul minim pe economie (industria ușoară, industria grea, necalificați, paznici, meseriași, croitorese, retail, servicii etc.), situația e critică.

Conform unor statistici din The Guardian, românii plătesc în medie 333 de euro pe lună cu chiria, ceea ce reprezintă în nebunia lor 34,7% din venit. Așadar statisticile astea plasează salariul unui român undeva în jurul miei de euro, ceea ce este absolut hilar și mă face să mă întreb dacă cei care au făcut statisticile astea știu unde e România pe hartă.

Salariul mediu net în România este în jur de 500 de euro, așadar dacă modifici statisticile alea cu veniturile reale, reiese că un român dă în medie peste 65% din venit pe chirie. Cu salariul minim în România, cel mai prost plătit angajat dă peste 70% din salariu pe o garsonieră în Cluj-Napoca (230 de euro salariu și 170 de euro chiria). E o situație crâncenă. Sunt mii de angajați care fac naveta în Cluj ca să lucreze la fabrici din sau de la periferia Clujului și nu au cum să locuiască în oraș din cauza prețurilor la chirii. Sunt mii de oameni care fac naveta din Gilău, Florești, sau alte zone din apropierea Clujului, pentru că nu își pot permite o chirie în oraș.

Cel puțin asta spune Asociația Chiriașilor din Cluj, care crede că locuința are două valențe. Pe de o parte locuința este într-adevăr o marfă și are ca scop crearea de profit pentru cine trebuie, dar, pe de altă parte, locuința trebuie privită și ca o necesitate și ca un drept fundamental al omului. Nu poți trăi fără o locuință, nu poți funcționa în societate altfel, locuința nu este un moft. Și desigur unii se vor ultragia acum și o să-nceapă să urle „comuniștii, marxiștii", poate chiar niște IT-iști ipocriți care uită că statul îi scutește de niște taxe și asta contribuie la salariile lor măricele, că dacă ar fi taxați ca unii din corporatiștii de rând ar plânge și ei din cauza chiriilor acum.

Spre exemplu, în Olanda (care este un stat mega-capitalist), 30% din fondul locativ este state-owned. În România acest procent este de doar 1,6%. Și în continuare lumea o să continue cu lozinca aia „România - stat asistat social", care nu numai că nu e adevărată, ci ar fi fost indicat să fie adevărată și e trist că e fix invers. România e mai mult un spațiu unde niște oameni încearcă să supraviețuiască pe cont propriu. Și dacă vrei să mă contrazici, uită-te la poza asta cu Guvernul României care e format în prezent din fix 3 membri.

Fondatorii nu vor ca asociația să fie doar un grup informal, ci vor să lupte pentru o schimbare în Legea Locuinței. În Legea Locuinței există Asociația de Proprietari, dar nu există stipulată nicăieri o Asociație a Chiriașilor. Proprietarii au un temei legal pentru crearea unei asociații. Așadar, ei vor să militeze pentru schimbarea acestei legi, pentru încurajarea chiriașilor de a se asocia și, la fel cum există Asociația de Proprietari de la blocul X, care apără interesele proprietarilor, să existe și Asociația Chiriașilor de la blocul X care să poată lua parte la deciziile luate și să aibă un cuvânt. Asta pe termen lung.

Pe termen mediu și scurt vor să creeze o structură, o masă critică, și să pună presiune pe administrația centrală, locală și pe universități să construiască mai mult, să recunoască că problema locuirii este o problemă din ce în ce mai serioasă, foarte importantă, și să încercăm să scăpăm de mentalitatea asta că fiecare se descurcă cum poate și concepții de genul „nu-ți place în Cluj, păi întoarce-te la tine în oraș". All in all, se vrea a fi o platformă pentru toți cei care se plâng de prețurile chiriilor pe la colț și la bere cu prietenii, dar care nu fac nimic concret în legătură cu asta.