FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Prietenii tăi de pe Facebook care pun botul la citate inspiraționale sunt proști, spun studiile

Conform studiului făcut pe un eșantion de trei sute de persoane, cei care se dau în vânt după citate motivaționale cred și-n conspirații.

Să intri pe Facebook și să te uiți la feed e un tic masochist de care ne-am molipsit prea mulți; în cel mai rău caz, îți amintește că, la un moment dat, suntem niște indivizi plini de prejudecăți pentru că dăm unfriend-uri în prostie. E adevărat că sunt și zile când mă uit pe profilul celei mai bune foste prietene din liceu și mă cac pe mine de râs când văd șirul de meme-uri cu cățeluși drăgălași, postările care plâng după anii 90 și, desigur, citatele profunde despre viață: „Ai dreptul să te odihnești. Nu ești responsabil să repari tot ce e stricat. Nu trebuie să încerci să faci pe toată lumea fericită. Pentru moment, bucură-te de timp pentru tine. E timpul să te regăsești. - Necunoscut."

Publicitate

Conform unui studiu canadian nou, de la Universitatea din Waterloo, fosta mea prietenă și alții ca ea sunt de fapt proști. În cercetarea, „Despre receptarea și detectarea rahaturilor pseudo-profunde", candidatul la doctorat Gordon Pennycook și alți patru cercetători susțin că există o legătură între inteligența scăzută și a fi impresionat de citate aparent profunde.

În studiu, cercetătorii au folosit un site numit Sebpearce.com, care generează la întâmplare afirmații care să pară profunde, „Viața asta nu e altceva decât o oază a credinței în sine", sau „Astăzi, știința ne spune că esența naturii e călăuzirea."

„Am dat de site-ul ăsta și mă gândeam dacă găsesc vreo cercetare pe el; voiam să știu dacă oamenii cred că afirmațiile astea sunt profunde", a zis Pennycook pentru VICE. „Uneori văd în newsfeed-ul meu citate care nu sunt chiar așa de extraordinare, dar văd și o groază motivaționale… cu un citat și o imagine a cuiva care e clar că nu a zis treaba aia."

În studiu, aproape trei sute de participanți au primit diverse afirmații, chiar și unele din categoria de „căcat", și li s-a cerut să le dea o notă în funcție de profunzimea lor, pe o scară de la unu la cinci, clasificând citatele în profunde, de rahat sau banale. Li s-au dat și teste gândite să măsoare capacitatea lor cognitivă și personalitatea.

Participanților li s-a dat următorul exemplu, pentru a vedea cum reacționează la el: „Mesajele ascunse transformă frumusețea abstractă."

Cei care nu au fost în stare să detecteze rahatul și au zis că afirmațiile pseudo-profunde sunt de fapt profunde au fost notați ca având un nivel de inteligență scăzut și că sunt mai puțin dispuși să facă analize, dar sunt capabili să creadă în conspirații și idei despre paranormal.

Cu alte cuvinte, tipul ăsta de oameni e, după cum a zis Nietzsche odată, „Închis într-o cameră de sticlă formată din reflexia propriei minți."

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește și despre alte studii:
Un studiu a dovedit că nu există oameni heterosexuali
Un studiu a demonstrat că, dacă locuiești singur, cel mai probabil mănânci foarte prost
Un studiu spune că, dacă îți place cașcavalul pane, faci mult sex