Știri

L-am sunat pe primarul cu plăpumi din Mehedinți și, de nervi, acum vrea să le ceară înapoi

primar cu plapumi

Primarul comunei Prunișor, din județul Mehedinți, aflat la al patrulea mandat, a fost ieri vedetă pe internet, la radio și la televizor. Asta după ce în spațiul public a apărut o filmare cu el în care le spunea unor cupluri de pensionari: „Ca să putem și noi ajunge la bani, de la dumneavoastră cerem voturi, nimic altceva, decât voturi!”. Bătrânii erau adunați în Căminul Cultural, unde Primăria și Consiliul Local au organizat pentru ei un spectacol și le-au oferit și câte o lenjerie de pat, ca premiu pentru 50 de ani de căsătorie.

Succesul ăsta în mass-media l-a aruncat pe primar în depresie. L-am sunat, curioasă să aflu de ce lenjeria de pat este un simbol al căsniciei de durată, și mi-a vorbit cu tristețe de oameni răi, de țara asta care nu se mai face bine și de accidentul său vascular suferit în urmă cu câțiva ani, din cauza presei necruțătoare.

Videos by VICE

Pentru că, de fiecare dată când Covlea face o acțiune, jurnaliștii își amintesc de tot trecutul lui și de toate „minciunile”. Adică de momentul ăla din 2012, când a ștampilat și a băgat în urnă 25 de voturi la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu sau de când l-a ridicat DIICOT de acasă, în 2014, pentru a fi audiat într-un dosar de evaziune fiscală de două milioane de euro.

VICE: Bună ziua. S-a umplut internetul de știrea cu plăpumile.
Nandi Covlea: Da, oameni care așa au înțeles ei gestul comunei Prunișor. Acum doi, trei, patru ani au reușit să mă facă să am accident vascular cerebral. Și atunci, pe toate posturile de radio și tv era doar Covlea Nandi. Acum a fost vorba de o acțiune care a vizat familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Iar Primăria, împreună cu Consiliul Local, am hotărât să le facem un cadou acestor oameni în vârstă, 40 de familii într-o comună cu 15 sate.

Cum v-a venit ideea?
De ce, este un gest urât? Dumnezeu mi-a dat ideea, să fim și noi atenți cu cei care au trecut prin multe greutăți și totuși au reușit să rămână împreună.

S-a dansat, a fost cu lăutari?
Ce urât, de ce se înțeleg numai lucrurile urâte? Doamne Dumnezeule, în ce țară trăim, extraordinar! Au stat pe scaun, frumos, ca orice oameni civilizați, în sala Căminului Cultural și au vizionat un spectacol dat de Ansamblul Profesionist Danubius, de muzică populară. Ce am vrut eu să fac și ce a ieșit. Oamenii au fost atât de încântați și mulțumiți, le-am dat și câte o lenjerie de pat.

Nu le-ați dat plăpumi?
Nici nu știu dacă se mai găsesc în ziua de astăzi plapume. Așa au interpretat-o oamenii cei răi de care țara este plină.

Dumneavoastră sunteți un primar sufletist?
Așa m-am născut. Cel mai important pentru un primar este să fie sufletist. Iar eu am crescut și am învățat în comuna asta, îi știu pe fiecare în parte și nu pot să fiu indiferent. Vă spun sincer, mă doare sufletul când am văzut cum poate să se distorsioneze toată această acțiune. De la o frază care, nu știu, mi-a scăpat, n-a fost binevenită, asta este. Dar au întors-o pe toate felurile.

Credeți că ați greșit când i-ați rugat să vă dea voturile?
Nu, cum să greșesc? N-am zis: votați-mă pe mine, pe X sau pe Y. Am zis să iasă la vot. Nu am pronunțat nume de partid sau de persoană. Am zis: „Avem nevoie de voturile dumneavoastră”.

Dar dumneavoastră sunteți vicepreședintele PSD Mehedinți și se înțelege că cereți voturi pentru partid.
Fiecare înțelege ce vrea. Asta mi-a venit în minte pe moment. Eu am vrut să spun cu totul altceva: ca comuna să ajungă la fonduri guvernamentale, la programe, oamenii trebuie să voteze pe cei pe care dânșii consideră că pot să facă asemenea lucruri. Dar ca oamenii să înțeleagă, eu am zis mai direct, așa. Acum asfaltez două sate. Oamenii mă iubesc. Asta e întrebarea, de ce mă iubesc?

Pe lângă asfalt, le dați și lenjerie. E plătită din bani publici?
Păi nu am făcut-o eu personal, e hotărâre de Consiliu Local, e din bani publici.

Deci le-ați luat cadou tot din banii lor.
Dacă dumneavoastră spuneți, probabil. Le retrag acum. Vorbesc serios, îi sun să le dea înapoi. Le dau foc în fața primăriei.

Nu ar fi mai bine să le dați înapoi la magazin, ca să recuperați banii?
Încercăm, așa o să facem, mi-ați dat o idee bună, mulțumesc.

Reprezintă o lenjerie simbolul căsniciei de durată?
Atât am avut noi posibilitatea, ar fi meritat mult mai mult.

Dacă ați fi avut posibilitatea, ce le-ați fi oferit cadou?
…. o biserică.

Editor: Iulia Roșu

https://business.facebook.com/viceromania/