Faceți cunoștință cu primul și singurul ghid turistic gay din Orientul Mijlociu arab

Bertho (ultimul din stânga) cu unul dintre grupurile lui turistice.

Eu și Bertho stăteam într-o cafenea din Beirut și schimbam povești despre Alep. Încercam să le accentuez pe ale mele cu o finețe dramatică, dar erau atât de comune  (străzi bombardate, fronturi, islamism militant etc, etc.) încât, pe lângă ale lui Bertho, sunau banal. „Alep era uimitor, era unul dintre cele mai frumoase locuri în care obișnuiam să mergem”, spunea el. „Acolo erau opt sau nouă hammame [băi turceşti] în Centrul Vechi și patru sau cinci dintre ele erau  integral gay. Și când zic gay, zic extrem de gay. “

Alepul lui era un oraş al minunilor liberale, un loc unde bărbații puteau să și-o pună cu alți bărbați în băile publice, iar un grup de turiști gay putea să închirieze un întreg hotel fără nicio problemă. În versiunea mea de război civil este un oraș așa de macabru, încât localnicii îl numesc „groapa amărăciunii”, un oraș dominat de islamiști care se simt jigniți atunci când o femeie, darămite un bărbat, poartă machiaj. Încercam în mintea mea să împac cele două versiuni, dar nu puteam. Și eram geloasă. Alepul lui Bertho suna mult mai distractiv decât cel al al-Qaedaei.

Dar, desigur, asta era de așteptat. Și nu puteam să mă învinuiesc decât pe mine, pentru că am venit în Alep ca un jurnalist în căutare de dezastru, în cel mai nefericit moment. Meseria lui Bertho, pe de altă parte, funcţiona numai în vremuri bune. Genul de vremuri bune care n-au n-au mai venit în Aleppo și oriunde altundeva în Siria, ceea ce i-a oprit dezastruos excursiile . Și ăsta e doar cel mai recent exemplu al felului în care munca lui, ca și a mea, e mereu dominată de politică, pentru că nu ar putea fi altfel, când el e un bărbat gay care duce grupuri de alți bărbați gay în tururi în jurul Orientului Mijlociu, nu?

Bertho a devenit primul și singurul ghid de vacanță în 2005. S-a întâmplat aproape accidental. Şi-a dus câțiva dintre prietenii virtuali curioși în tururi arheologice ale Libanului, țara lui nativă, când a realizat că ar putea să facă o afacere din asta. Și-a deschis un site și a început să organizeze excursii în cele mai faimoase locuri antice din țară. Curând și-a dat seama că ar putea să iasă în evidență pe lângă numeroșii lui competitori. L-a rugat pe un prieten să-i schimbe site-ul cu o „imagine gay prietenoasă", și așa compania lui, Lebtour, a luat naștere. „Daca era să fac tururi gay în Barcelona aș fi avut așa de multă competiție”, zice el. „Toți oamenii gay merg în vacanță acolo. Dar, cu Lebtour, am vrut să satisfac nevoile unui grup mai exclusivist de oameni. “

Exclusivist și de asemenea tupeist, zic. Până la urmă, Orientul Mijlociu nu e o regiune cu o atitudine deschisă homosexualității. În majoritatea țărilor arabe, să fii gay e încă pedepsibil de lege, chiar dacă, în practică, e puțin posibil ca autoritățile să dea curs urmăririi penale. În Liban, legea interzice „sexul anormal" , dar mulți oameni, mai ales in Beirutul cosmopolitan, sunt gay în mod deschis. „N-o să vină nimeni să-ți dărâme ușa” , zice Bertho. Și totuși, chiar și în Liban, homosexualii sunt arestați periodic și barurile gay sunt, ocazional și arbitrar, închise. Dar el insistă că reputația regiunii nu a fost un impediment în succesul înmuguritor al afacerii lui.

Vorba s-a dus și prima picătură de clienți s-a transformat într-un șuvoi regulat. Majoritatea vin din Statele Unite, Canada și Europa de Vest și suntem plăcut șocați de nivelul de acceptare pe care-l găsesc în degajatul Liban. „Majoritatea turiștilor gay care vin pentru prima oară spun că nu se așteptau la asta”, spune el. „Cea mai mare problemă este când au loc demonstrații în Beirut și drumurile sunt blocate cu cauciucuri în flăcări. Americanii nu-s obișnuiți cu asta. “

Dar apoi, pentru prima și nu ultima oară, politica regională a intrat în cale. În 2006 Libanul și Israelul au intrat în război, iar industria înfloritoare de turiști a țării s-a ofilit peste noapte. Așa că pentru a ține afacerea la suprafață, Bertho a început să organizeze tururi în Siria. „Și a fost cea mai bună destinație din lume”, spune. „Mergeam în tururi ale băilor din Alep, iar în Damasc era un paradis pentru oamenii gay. Nu am avut niciodată probleme, niciodată. “

Cu o gesticulare veselă, Bertho își ilustreaza afirmația. „O dată, mi-am dus cel mai mare grup în Siria. Eram 35 de oameni”, zice. „Eram singurul vorbitor de arabă, așa că la frontieră am dus toate pașapoartele la gardian, pentru a sorta vizele. El m-a întrebat „Da’ femeile voastre unde sunt?”, și i-am spus că femeile veneau cu următorul autobuz. A început să râdă, pentru că era evident că nu era nicio femeie și că eram un grup de bărbați gay.“

Nu prea pot să cred că a fost așa de ușor, așa că-l întreb dacă el e gay în mod deschis. El răspunde cu o privire compătimitoare: „Zău! E evident!”. A fost o întrebare stupidă și m-am simțit imediat stupid pentru că am întrebat-o, ținând cont de faptul ca Bertho avea mâna înfășurată în jurul umerilor iubitului lui în timp ce întrebam asta.

Bertho are un fizic de wrestler, barba deasă a unui Russel Crowe șomer și o aură generală care îmi sugereaza că s-ar putea să fie facă parte din Provincetown Bear Week. „Sunt unu’ dintre urși”, îmi spune. Bertho chiar face tururi bear specifice, scoțându-și telefonul să-mi arate o poză pe care a făcut-o la o ieșire de genul. În poză, un grup de bărbați stau în Baalbek, Liban, strânși în spatele unui steag al mândriei gay, adaptat cu o urma de labă de urs. Baalbek este un loc arhelogic faimos în nordul Libanului. Mai e și inima miliției şiite, Hezbollah.

„Liban este o țară religioasă, toate țările din Orientul Mijlociu sunt", spune Bertho. „Și oamenii religioși vor fi împotriva oricărui lucru despre care cred că nu le respectă religia. Dar Hezbollei nu-i pasă dacă ești gay sau hetero, pentru că pentru ei, e vorba de Israel. Uneori localnicii întreabă ce semnifică steagul ursesc, și le spun că e steagul oamenilor grași. Uneori nu e cazul să dai prea multe detalii.“

După Siria, Bertho a început să-și facă tururile în Iordania. E singura țară din lumea arabă în care homosexualitatea e legală oficial, dar, în ciuda acestui lucru, îmi spune el, normele sale sociale fac din el un loc mai puțin tolerant decat Liban și Siria. „E o singură cafenea deținută de un gay, dar n-am simțit niciodată că ar fi un loc gay”, spunea el. ,,Dar oamenii voiau să le facă pe toate trei - Liban, Siria, Iordania. Săptămâna viitoare duc un grup gay de scuba diving acolo “.

Acum plănuieşte să lanseze tururi în Egipt și Oman, dar politica Orientului Mijlociu stă în calea acestui lucru, iar și de data asta e la o scară care e, probabil, nerezolvabilă. O fi început Primăvara Arabă ca un val de răzvrătiri în numele democrației și al libertății cuvântului, dar s-a transformat rapid într-o lovitură de stat pentru extremiștii islamiști din zonă, suprimați de mult timp: o frăție musulmană resuscitată în Egipt și o mișcare salafistă imensă și în continuă creștere. Și, după cum probabil ai ghicit, extremismul islamist nu e benefic afacerilor gay.

„Ultima oară când am fost în Siria, nu mi-am dat seama că va fi ultima oară” , spune Bertho. Asta a fost în ianuarie, 2011. Două luni mai târziu, un grup de elevi au fost arestați și torturați pentru că au scris sloganuri antiregim pe un perete în Dera’a, și așa au început protestele. Doi ani mai târziu, Siria se scufundase într-un război civil complet, având brutalitatea represiva a regimului lui Bashar al-Assad pe o parte și o opoziție islamistă aproape la fel de brutală pe cealaltă parte. „Rău impotriva a și mai rău”, dupa cum o clasează Bertho.

Printrele sute de mii de sirieni care au fugit în Liban pentru a scăpa de conflict se numără și bărbați gay care au privit cum țara lor, odată tolerantă, se făcea pulbere în jurul lor. Bertho spune ca el a cunoscut oameni din Alep și Homs, care au știut că trebuie să plece de cum regimul a pierdut controlul în zonele lor. „Pericolul pentru ei nu vine din partea familiilor sau de la societate, ci de la islamiștii care încep să domine zonele în care regimul cade”, spune el. Îmi spune că a cunoscut bărbați care au fost arestați, bătuți și violați înainte să reuşească să evadeze, totul pentru că erau gay. „Cred, într-adevăr, că regimiul sirian trebuie să se schimbe”, zice. „Dar în același timp, sper că Bashar poate să-i doboare pe islamiști în Siria și să rămână la putere.“

O vreme părea ca și Egiptul o lua în aceeași direcție. Dominanța Frăției Musulmane după 2011 a făcut țara  „un loc foarte diferit", conform lui Bertho. Când ne întâlnim, el abia se întoarce dintr-o excursie de cercetare, unde încearca să găsească locuri gay-prietenoase în care să-și poată duce grupul. „Am găsit niște cafenele gay cu narghilea în Cairo, dar în general oamenii sunt foarte speriați”, spune. Legile Egiptului privind homosexualitatea sunt mult mai draconice decât ale Libanului. Acolo poți ajunge la închisoare și să-ți fie forțate injecții cu hormoni, dacă se află ca ești gay activ și autoritățile decid că ai nevoie de „vindecare” .

Dar a simțit, de asemenea, o nouă dispoziție revoluționară în aer. „Chiar dacă oamenii sunt speriați, ei sunt dispuși să iasă și să protesteze”, zice. „Iar comunitatea gay joacă un rol major în asta. Sunt zece milioane de oameni în Frăția Musulmană, dar sunt 80 de milioane în Egipt. Nu pot câștiga.“

Fix o săptămână mai târziu, la trei zile de la protestele reînnoite din Piața Tahrir, armata egipteană l-a dat jos pe președintele Morsi de la putere. „Sunt mândru de voi, egiptenilor!”, zicea Bertho când l-am contactat pentru reacții. „Sper că asta va fi o lecție pentru ceilalți din jurul lumii arabe.“ Poate că Egipt se schimbă, poate că tururile gay vor fi posibile acolo până la urmă.

Dar sunt locuri în care Bertho insista că nu va călca niciodată. „Irak”, spunea fără ezitare. „Nu-s nebun" . E ţara cu cea mai proastă reputație pentru drepturile gay-ilor din regiune și e bine meritată. Până acum doi ani, oamenii gay erau omorâți pe stradă, în lumina zilei, constant. Multi irakieni gay s-au dus în Liban, iar Bertho le-a auzit poveștile la primă mână. „Trebuie să iubesc o țară ca să-i duc acolo pe oameni." spune el. „Nu o să merg acolo până nu se schimbă" . Nici Dubai nu e pe lista lui. „Dacă clienții mei vor să meargă în Dubai pot s-o facă și singuri. Poate e chiar cel mai ușor loc în care poți face sex pentru că sunt toți atât de frustrați, dar urăsc țara și îi urăsc discriminarea. Și oricum, nu e nimic special de văzut pentru turiști, cu excepţia turnurilor înalte."

Și chiar şi Siria, odată destinația lui numărul unu, e posibil să fie scoasă complet de pe listă. Iarăși, nu va fi decizia lui Bertho. Va fi decizia politicii Orientului Mijlociu, mereu înafara controlului lui. „Cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla pentru mine este că Bashar i-a doborât pe rebeli și a ramas la putere", spune el. „Pentru că dacă asta se întamplă, o să încep iar să fac tururi în Siria din ziua următoare, și tu o să scrii un articol despre mine căutând refugiu în Europa." Și, ca să-i consolidez afirmația, cum părăseam cafeneaua, am văzut steagul negru al salafiștilor, același pe care l-am văzut de atâtea ori fluturând pe străzi în Alep .

Momentan, planurile de vacanță sunt anulate. Turiștii vestici, atât gay cât și hetero, sunt agitaţi şi ezită să călătorească într-o regiune îmbibată în volatilitate. Bertho obișnuia sa petreacă trei săptămâni în fiecare lună ducându-și  grupurile prin Orientul Mijlociu, dar acum e norocos dacă reușește să facă și unul. ,, Asigurarea de vacanță nu include și zonele de război",cum o pune el. Deci, cum așteaptă să vadă ce se va întamplă cu Siria și decide că poate începe în Egipt, acum a început să organizeze petreceri hammam în Beirut. Seara următoare m-am dus la cină cu niște prieteni gay din Damasc. Unul îmi spunea că abia a venit de la o petrecere de-a lui Bertho. „A fost dementă", râdea. ,,Prea nebună. pentru mine. Era atât de gay totul acolo."

Urmăriți-o pe Hannah pe Twitter: @hannahluci

Traducere: Irene Teodor

Citește și:

Palestinienii gay sunt șantajați să lucreze ca informatori

Vrea guvernul irakian să extermine comunitatea LGBT?

Homofobia cuprinde România