Ai aflat probabil deja că Liviu Dragnea a dat România în judecată la CEDO pentru sentința de doi ani cu suspendare primită în dosarul Referendumul. Dacă tot a luat o pedeapsă cu suspendare, de ce mai toacă președintele PSD o căruță de bani (nu că n-ar avea) pe avocați străini care să-i susțină cauza la Strasbourg?
Răspunsul e simplu: ca să poată candida la alegerile prezidențiale din toamnă. Asta dacă nu va ajunge la pușcărie între timp în dosarul angajărilor fictive, caz în care pronunțarea sentinței a fost amânată pentru 27 mai, adică a două zi după alegeri.
Videos by VICE
În 2016, liderul PSD a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la doi ani cu suspendare pentru fraude la Referendumul din vara anului 2012 pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu. Potrivit judecătorilor, Dragnea era capul unei rețele care scotea mai mult cu forța oamenii la vot în Teleorman. Miza era atingerea pragului de prezență de 50% la referendum, astfel încât Băsescu să fie demis. Cu toată strădania lui Dragnea, nu s-a făcut cvorum, deci referendumul a fost invalidat.
În 2017, liderul PSD a dat România în judecată la CEDO, invocând faptul că nu a avut parte de „un proces echitabil“. Concret, Dragnea a reclamat că motivarea sentinţei nu a fost semnată de toţi cei cinci magistrați care l-au condamnat.
La prima vedere, Dragnea are dreptate, însă nu e nimic ilegal. Între pronunțarea unei sentințe și motivarea acesteia trec câteva luni, uneori chiar și un an. Spre exemplu, în cazul lui Dragnea, sentința definitivă s-a dat în aprilie 2016, iar motivarea a fost publicată în februarie 2017.
În acest interval, două dintre judecătoarele din complet – Livia Stanciu şi Luminţa Zglimbea – au ieșit la pensie. Fosta şefă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, în prezent judecător CCR, a fost preşedintele Completului în dosarul „Referendumului”. Legea spune că în cazul în care un judecător din complet se pensionează, motivarea sentinței este semnată de șefa instanței supreme. Astfel, în locul celor două judecătoare, motivarea în dosarul Dragnea a fost semnată de şefa Înaltei Curți, Cristina Tarcea. Deci Dragnea doar s-a agăţat de o chichiţă avocăţească, încercând să arate că a fost condamnat pe nedrept.
Ca avocat, Liviu Dragnea l-a angajat pe irlandezul Bernard O’Connor, pe o sumă care se învârte în jurul a 50 de mii de euro, după cum susțin surse din PSD. Însă Dragnea nu s-a mulțumit doar cu un avocat costisitor, ci a transformat și agentul României la CEDO în avocatul său personal.
În 2012, Guvernul Ponta, deci PSD, a trimis-o la CEDO, ca agent guvernamental, pe Catrinel Brumar. Roulul agentului guvernamental este să apere România la Strasbourg, în fața Curții, în procese deschise de alți cetățeni români, care consideră că le-au fost încălcate drepturile.
În cazul Dragnea, Catrinel Brumar a pledat, logic, pentru sistemul din justiție din România, argumentând că Liviu Dragnea nu a fost condamnat nelegal, din moment ce motivarea sentinței a fost semnată de șefa Curții Supreme, așa cum cere legea.
Pledoaria în defavoarea liderului PSD i-a fost fatală lui Catrinel Brumar.
În luna februarie, Guvernul Dăncilă a schimbat-o din funcție inopinat și fără explicații. Potrivit unor surse diplomatice, ordinul a venit direct de la partid. În locul lui Catrinel Brumar, la Strasbourg a fost trimis avocatul Viorel Mocanu, care i-a apărat, de-a lungul vremii, pe Florin Salam, Oana Zăvoranu sau Sorin Oprescu. Când nu pleda în fața instanței, Viorel Mocanu era unul dintre invitații permanenți ai Antenei 3.
Ziarul Adevărul a scris la acea vreme că Executivul încearcă să „îndulcească“ poziţia României în procesul pe care Liviu Dragnea l-a deschis la Strasbourg. Săptămâna trecută a venit și confirmarea. Hotnews.ro a consultat la Strasbourg documentele depuse în dosar de noul agent guvernamental, iar concluzia e evidentă: Viorel Mocanu a răsturnat argumentaţia lui Catrinel Brumar. Aşadar, avocatul României la CEDO a întors armele împotriva României, pledând pentru liderul coaliției de guvernare.
Potrivit unor surse din Ministerul de Externe, Viorel Mocanu a bifat o premieră rușinoasă: niciodată un agent guvernamental al României la CEDO nu s-a întors împotriva statului care l-a angajat să-i apere interesele. Pentru Mocanu, România înseamnă Liviu Dragnea.
În plus, Bernard O’Connor, avocatul personal angajat de liderul PSD, a folosit în apărarea lui Dragnea chiar argumentele susţinute de avocatul României la CEDO, arată documentele Hotnews.ro. Viorel Mocanu a admis că problemele ridicate de Liviu Dragnea împotriva României „sunt reale“ şi a recunoscut „deficienţele“ în ceea ce priveşte motivarea deciziilor judecătoreşti, deși nu aduce vreun argument în acest sens.
De ce e atât de important procesul lui Dragnea la CEDO? În cazul în care liderul PSD câștigă, rămâne cu cazierul curat, deci poate candida la alegerile prezidențiale din toamnă fără să aibă schelete penale în dulap. Aproape toate persoanele care dau România în judecată la CEDO (în special deținuți) cer despăgubiri financiare.
Liviu Dragnea nu solicită niciun ban, semn că interesul său este strict politic: albirea cazierului.
Potrivit unor surse politice, Dragnea le-a transmis apropiaților din PSD că va intra în cursa pentru Cotroceni dacă va câștiga la CEDO, pentru că ar avea confirmarea că e victimă a statului paralel.
Un singur obstacol ar mai sta în calea prezidențiabilului Dragnea: dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, aflat aproape de final. În primă instanță, Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate cu executare, însă, între timp, PSD a schimbat Codul penal în Parlament cu dedicație pentru șeful de partid. Modificările au ajuns pe masa CCR, dar sunt șanse mari să treacă și să intre în vigoare în luna iunie, exact înainte de sentința finală.
Editor: Gabriel Bejan