„La Gherla la ferăstruică
Mândră cânt-o turturică
Și-mi cântă numa de jale
Că-s aici după zăbrele.”
Melodia care începe cu aceste versuri a fost lansată de fostul preot Cristian Pomohaci, cântăreț de muzică populară, în octombrie anul trecut, cam la un an după înregistrarea la Tribunalul Mureș a dosarului în care este judecat pentru „evaziune fiscală în formă continuată”. De atunci, judecarea dosarului său s-a amânat de zece ori.
Videos by VICE
În timpul cercetărilor într-un alt dosar – între timp clasat – în care era suspectat de racolare de minori în scopuri sexuale și de act sexual cu un minor, procurorii de la Parchetul General au găsit dovezi că fostul preot nu și-a declarat toate veniturile din chirii.
„În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, inculpatul a declarat la organul fiscal teritorial venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obținute în realitate”, potrivit unui comunicat al Parchetului General. Pomohaci a recunoscut și a plătit prejudiciul de 28 de mii de euro.
Fostul preot deține 40 de imobile, dintre care 25 de apartamente, inclusiv în Cluj, Bistrița, Sibiu, și aproape o sută de hectare de teren agricol, potrivit datelor obținute de VICE de la Registrul Agricol și de la Cadastru.
„Între CER și PĂMÂNT… un OM”
Ancheta procurorilor a început în vara lui 2017, după ce mai mulți tineri, care nu se știau între ei și îl cunoscuseră pe Cristian Pomohaci în circumstanțe diferite, au depus mărturii sau plângeri împotriva lui.
De atunci, preotul caterisit este promovat la emisiuni TV de muzică populară și în cărți scrise de apropiați despre presupusele sale minuni, cu titluri precum Între CER şi PĂMÂNT… un OM.
„Mă simt ocrotită de părintele, mai pun capul în pământ fiind conștientă că nu-s vrednică de Sfinția Sa, dar mă iubește și mă iartă pentru boacănele pe care le fac, pentru nu-ul pe care îl spun fără să gândesc, pentru că părintele e numai iubire și rugăciune”. Așa sună o mărturie din carte despre preotul exclus din Biserică, semnată de o profesoară din Galați.
În încercarea de a-și repara imaginea pătată de acuzațiile că ar fi abuzat sexual minori, Cristian Pomohaci face tot posibilul să amâne momentul în care un tribunal îl poate găsi vinovat pentru evaziune fiscală, îl poate condamna la un an de închisoare cu suspendare și – foarte important pentru un fost preot obișnuit să fie adulat -, îl poate obliga la 90 de zile de muncă în folosul comunității. Aceștia sunt termenii înțelegerii făcute cu procurorii de la Parchetul General.
Dar asta nu înseamnă că judecătorul nu poate infirma această înțelegere și trimite dosarul înapoi la procurori. Inclusiv dacă i se pare prea blândă.
„Judecătorul poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”, mi-a explicat avocatul Victor Stănilă.
Tribunalul Mureș: „Neexecutare a mandatului de aducere”
Era la spital, Poliția nu l-a găsit acasă pentru a-l aduce cu mandat, nu a avut apărător ales și a fost nevoie de numirea unuia din oficiu. Din astfel de motive procesul lui Cristian Pomohaci trenează de aproape doi ani.
Întrebați de ce procesul a fost amânat de atâtea ori, reprezentanții Tribunalului Mureș au transmis VICE că judecătorii au dispus aducerea cu mandat a lui Pomohaci în sala de judecată de către Poliție. De fiecare dată, nu a fost găsit acasă:
„Instanța a constatat (că a fost) depus la dosar procesul verbal de neexecutare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului, din care rezultă că nu se afla la domiciliu și a dispus citarea inculpatului la ambele adrese indicate în dosar”.
Instituția care trebuie să pună în executare mandatul de aducere emis de instanță este Inspectoratul Județean de Poliție Mureș. Oficialii biroului de presă au transmis VICE că vor reveni cu răspunsul la întrebarea de ce nu a putut fi adus cu mandat Cristian Pomohaci, dar nu au făcut-o până la publicarea acestui articol.
Poate fi judecat în lipsă
„Judecătorul îl citează prima dată și nu vine, mai face o nouă citare cu mandat, adică se duce Poliția, îl ia de acasă și îl duce la instanță. Dacă nu e de găsit, se recurge la citarea la sediul instanței. Abia apoi poate trece la judecată în lipsă”, a explicat avocatul Stănilă pentru VICE.
Cristian Pomohaci nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere. Avocatul său din oficiu, Dănuț Moldovan, a spus că nu are „dezlegare” de la clientul său să furnizeze date din dosar. Întrebat dacă clientul său va fi prezent la următorul termen, de mâine, avocatul a răspuns:
„Teoretic, ar trebui să fie prezent. Dar nu știu dacă domnul Pomohaci va veni sau nu”.
Între timp, în momentele grele, fostul preot își găsește alinarea în muzică.
La o lună și jumătate după dezvăluirile VICE România despre acuzațiile care i se aduc de abuz sexual al unor minori și după ce am fost incognito la o slujbă ținută în garajul casei sale, fostul preot a lansat o altă melodie populară. Versurile despre „cânii” care i-au mâncat „soponu”, adică săpunul, și „n-o știut că eu li-s domnu” provin, evident, numai din „iubire și rugăciune”. Preotul caterisit se arată supărat că „o intrat la noi în casă o cățea de-așa-i flocoasă/ s-o luat după miros/ o crezut c-a dat de os”.
Așteptăm cu interes hotărârea judecătorilor în procesul de evaziune fiscală al lui Cristian Pomohaci și, mai ales, melodia care le va fi dedicată magistraților după.
Editor: Ioana Moldoveanu