În urma campaniei de referendum a UE, lucrătoarele sexuale românce din Londra folosesc legea UE ca să se apere de poliție și să lupte pentru drepturile lor. În cadrul Operațiunii Nexus, poliția metropolitană monitorizează lucrătoarele sexuale românce, le încolțește și le ordonă să părăsească țara, pe motiv că munca în domeniul sexual nu e legală.
Cu ajutorul Colectivului Britanic al Prostituatelor, mai multe femei sunt pregătite să lupte împotriva acestei nedreptăți, cu argumentul că tribunalele europene au stabilit că prostituția e considerată un job legal care le dă dreptul să rămână în țară. Scopurile oficiale ale Operațiunii Nexus sunt de a captura infractorii din UE și indivizii periculoși, dar femeile spun că e nedrept ca ele să fie ținta ei – nu e corect să fie deportate dacă nu au dosar penal.
Videos by VICE
Și eu sunt lucrătoare sexuală și lucrez independent ca dominatrix profesionistă. Dacă aș pleca din UE, acest lucru n-ar avea un efect imediat asupra jobului meu. Un motiv pentru care susțin atât de aprins rămânerea în țară e faptul că știu cât de privilegiată și norocoasă sunt. Dar în cazul lucrătoarelor sexuale românce, hotărârea de deportare le-ar amenința siguranța și traiul.
Iată cum funcționează Operațiunea Nexus pe străzile Londrei, conform spuselor Anei, o activistă româncă din cadrul Colectivului Britanic al Prostituatelor (CBP):
„Timp de câteva luni până la un an, femeile românce se confruntă de nenumărate ori cu raiduri ale poliției. Poliția le întreabă cu cine locuiesc, ce taxe au, câți bani fac. Le abordează prietenos, dar le iau de fiecare dată amprentele ca să le poată urmări. Apoi, deodată, vin din nou, împreună cu controlorii de vamă și le bagă pe toate în dubă. Le dau, pe loc, un ordin de deportare, pe motiv că nu își exercită drepturile din tratat. Fiecare femeie e fotografiată, iar fotografia e atașată scrisorii de deportare. Unele sunt arestate și ținute două-trei zile în arest. Li se confiscă și pașapoartele. Li se spune că, dacă vor să-și primească pașapoartele înapoi, trebuie să prezinte un bilet de avion doar dus spre România.”
Din ianuarie 2014, cetățenii români au primit permisiunea să intre în Marea Britanie pentru trei luni. După această perioadă, trebuie să lucreze, să studieze sau să depindă de altcineva, ca să-și exercite dreptul de a sta din tratat. Românii propuși pentru deportare pot schimba această decizie dacă demonstrează că lucrează sau studiază, dar femeilor care lucrează în industria sexului le e greu să arate documente și se confruntă cu un câmp birocratic minat, ca să nu mai vorbim de barierele lingvistice și financiare care le împiedică să-și apere cazul.
„Ai aceleași deadline-uri pentru furnizarea documentelor, fie că știi limba engleză sau nu, a zis Laura Watson, purtătoarea de cuvânt a CBP. „Femeile primesc două deadline-uri diferite pentru apel sau două programări diferite la care trebuie să meargă. Totul e foarte neclar și plin de bariere – și pur și simplu îți spun că nu îți exerciți drepturile din tratat. Nu-ți spun ce înseamnă să-ți exerciți aceste drepturi.”
Citește și: O scrisoare de la o prostituată pentru o soție, despre soțul ei infidel
De când a început, în 2012, Operațiunea Nexus a provocat haos în lumea prostituatelor românce și, din acest motiv, femeile se mai tem să raporteze cazurile de violență poliției. Colectivul european al Prostituatelor a pregătit o plângere pentru Poliția Metropolitană, pe care o va trimite săptămâna următoare. Scrisoarea spune: Cel mai îngrijorător e faptul că rapoartele despre violențe nu sunt luate în considerare de către poliție, iar femeilor li se spune că, dacă nu le place situația, ar trebui să plece acasă. O femeie a raportat că a crescut numărul bărbaților din zonă care le amenință pe femei, prin violență, să lucreze pentru ei. A declarat: „Dacă îi văd pe acești gangsteri parcați în zona în care lucrez, dacă îi văd cum le agresează pe femei, de ce nu pot apela la poliție? ”
Scrisoarea chestionează și scopurile poliției: „Comportamentul polițiștilor ne face să credem că îi consideră pe acești bărbați violenți utili pentru scopul lor a alunga femeile de pe străzi. ”
Femeile au raportat pentru CBP că au încetat să-și mai filtreze clienții, de teamă să nu fie ridicate de poliție. Pur și simplu sar în mașini cât mai rapid posibil, evită să vorbească în grupuri și agață clienți în zone izolate. Lipsite de ajutor din partea poliției, femeile trebuie să se protejeze singure, conform spuselor Laurei.
„O femeie din nordul Londrei a raportat un caz de agresiune poliției, iar ei i-au spus: « Vrei, cumva, să ne spui că ești prostituată? Pentru că, în cazul acesta, te vom aresta. » Până la urmă, femeia a fost obligată să scape singură de bărbații agresivi, pentru că poliția n-a ajutat-o cu nimic “, a zis ea. „Se știe în zonă că violențele sunt ignorate, dar poliția e mereu pregătită să ridice femeile și să le bage în dubă de câte ori se adună să discute în grupuri. E o situație cumplită. “
CBP se teme că votul pentru deportare ar amenința statutul tuturor românilor care lucrează în Marea Britanie. Confruntați cu riscul de a fi deportați, mulți ar alege să rămână și să lucreze ilegal.
Citește și: Am încercat să mă îndrăgostesc de o prostituată
Anna ne-a spus care ar fi consecințele acestui lucru: „După ce clienții sau persoanele agresive ar afla că o persoană e imigrantă și ar ști că Marea Britanie nu mai face parte din UE, ar deveni tot mai violenți. Femeile s-ar confrunta cu tot mai multe persoane periculoase. ”
Femeile românce nu speră ca UE să legalizeze total prostituția prea curând, dar au încredere în puterea lor de a se proteja și organiza între ele, dacă ar primi dreptul de a rămâne în țară, a zis Anna.
„Nu contează de unde suntem, din Europa, Statele Unite, Africa, India sau China – toate suntem lucrătoare sexuale și am ajuns la aceeași concluzie: dacă suntem unite, îi putem învinge pe toți. Dacă suntem mai multe care luptăm pentru același lucru, îl putem obține. Dacă ne separăm, avem mai mari șanse să fim învinse. Toate avem aceleași probleme și vrem legalizarea prostituției și acces la sistemul de sănătate. ”
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre prostituție pe VICE:
Am fost secretara unei prostituate din Elveţia
Prostituatele britanice ajută persoanele cu dizabilităţi să facă sex
Cum m-a prins Poliţia la prostituate, în București
Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930