Grand Prix-ul Formulei 1 din Bahrain, care are loc anual, a avut deschiderea pe 17 aprilie cu surle și trâmbițe, însă demonstranții micului regat din Golf, aflat pe coasta estică a Arabiei Saudite, protestează împotriva evenimentului de săptămâni întregi și acuză administrația Formulei 1 pentru că ignoră abuzurile care se fac în țară.
Cursa de anul ăsta a venit într-un moment ciudat pentru familia Khalifa. Pe 2 aprilie, Nabeel Rajab – unul dintre cei mai proeminenți activiști din țară – a fost arestat cu acuzația că insultă regatul. VICE News s-a aflat alături de Rajab imediat după arest, când a acuzat guvernele vestice că se fac că plouă când vine vorba de abuzurile din Bahrain.
Videos by VICE
În Londra, activiștii continuă să protesteze din cauza comportamentului UK-ului în Bahrain. VICE News s-a întâlnit cu membrii Institutului pentru Drepturi și Democrație din Bahrain în timp ce protestau la venirea prințului Nassar bin Hammad al Khalifa – poreclit „Prințul Playboy” – care a fost acuzat că ar fi implicat în torturarea unor prizonieri politici.
Mai citește și despre alte protest:
Cum scapi de amenzile primite la proteste
Am fost la protestul studenților din cămine, ca să aflu în ce condiții trăiesc
Tipul care a făcut un marş pentru drepturile LGBT în Bucureşti are coaie mai mari ca tine
More
From VICE
-

(Photo by Paul Natkin/WireImage) -

Retro Games Commodore C64 Mini – Credit: Retro Games -

Screenshot: Square Enix -

Nick Stockton for VICE