Săptămâna asta, în cadrul celei de-a treia etape a concursului de civism Civic Avengers, a trebuit să arăt tuturor cum mă pregătesc pentru un protest. Asta după ce în prima etapă a concursului am fost nevoit să rezolv un rebus, ca apoi să strâng gunoaiele din IOR. Scopul final este să ajung să stau la o cafea cu președintele Klaus Iohannis.
Pancarta inspirată de Dragnea
Primul pas pe care îl faci când participi la un protest este, evident, să înțelegi cauza pentru care te afli acolo. Iar dacă până acum n-ai mai luat parte la proteste sau pur și simplu duci lipsă de idei, Inițiativa România îți propune mai multe exemple de pancarte care ar trebui să te inspire.
Videos by VICE
Și pentru că apele sunt tulburi, iar valizele sunt la modă acum, eu am scris o lozincă destul de simplă pe foaie, o aluzie la faptul că a venit momentul ca președintele Camerei Deputaților să-și facă băgăjelul și să ne lase. Că alege să plece în Brazilia sau în alt colț al lumii, chiar nu mai contează. Scopul principal ar fi să nu-l mai văd în fruntea Camerei. Apoi, lăsăm procurorii să-și facă treaba.
Bineînțeles, tu poți veni cu altă idee, altă pancartă, despre alt subiect. Orice îți trece prin minte. Ideea e că, indiferent de cauza pentru care ai ieșit în stradă, o pancartă te ajută să-ți faci vocea auzită. În fond, de asta ai ales să te deplasezi până-n Piață, în loc să comentezi pe social media.
Sloganul inspirat de instinctul de conservare
Tot cei de la Inițiativa România îți propun să vii cu un slogan catchy și de impact. Altfel se transmite mesajul când cei din jur recită aceeași poezie ca tine. Cu siguranță ești deja la curent cu celebrele sloganuri „Vrem o țară ca afară”, „La pușcarie, nu la primărie” sau „Uniți, salvăm Roșia Montană”.
Și pentru că la protestul Diasporei unii și-au petrecut noaptea la urgențe din cauza tratamentului aplicat de Jandarmeria Română, instinctul de conservare m-a făcut să compun un slogan prin care să le amintesc și forțelor de ordine că nu-i frumos să gazeze civilii care au venit la manifestații cu gânduri bune:
„Nu da, boss, că nu-i frumos! Renunță la violență și hai pe aceeași frecvență!”
Ideea ar fi să schimbi rapid pancarta cu lozinca împotriva sistemului, dacă te simți amenințat, cu cea în care încerci să le explici și forțelor de ordine că e inutil să se te educe cu pulanul sau cu spray-ul din dotare. Nu știu dacă este eficient, dar cu siguranță merită să încerci. Până la urmă, jandarmii trăiesc în aceeași Românie și se confruntă cu aceleași probleme.
Elementele de protecție inspirate de Jandarmerie
La orice protest din ultimii ani au existat persoane care împărțeau fluiere, vuvuzele și mânuțe cu „toți pentru justiție”. La protestul Diasporei, unii dădeau chiar și batiste sau măști, ca oamenii să se protejeze de gaze.
În kit-ul meu, de om pașnic și calculat, care urmărește mai curând cauza decât efectul, am pregătit fluturași pentru promovarea campaniei „Oameni noi”, un clipboard cu liste de semnături pentru cei dornici să pună umărul la o cauză comună, tunat pe exterior cu însemnele „Toți pentru justiție”, și o cutie de lapte pe care să o folosesc în caz de gaze lacrimogene.
M-am gândit la „Oameni noi”, pentru că ăștia vechi, pe care-i știm, ne dau n motive să protestăm. Cât despre lapte, chiar dacă am pregătit anterior versul ăla înduioșător, prefer să știu că eu sau cei din jur avem cu ce să ne spălăm fața, în cazul în care se împute treaba. În plus, nu știi când ți se face sete.
Însă, dacă ai noroc și nu se produce nicio altercație, trece pe lista de cumpărături pentru protest și un pumn de cretă. Nu de alta, dar forma asta de protest care a apărut în Brașov, cu scrisul lozincilor pe asfalt, chiar are un impact aparte.
Dacă într-adevăr nu mai ai încredere în băieții cu uniformă albastră, n-ar strica să folosești genunchiere și cotiere. Într-o mare de oameni nemulțumiți, poți fi nevoit oricând să o iei la fugă pe străduțe înguste și să te împiedici. Pune în rucsac și betadină și o fașă elastică, pentru orice eventualitate. Sper să n-ai totuși nevoie de așa ceva, nici tu și nici cei din jur.
Campania inspirată de comunitatea Declic
Nu-i obligatoriu să participi doar la protestele din stradă, există și varianta mult mai delicată prin care să atragi atenția autorităților asupra unei probleme cu care te confrunți tu sau comunitatea din care faci parte. De exemplu, poți propune o petiție în Comunitatea Declic. Nu este deloc dificil, tot ce ai de făcut este să urmezi pașii de pe site, iar apoi să share-uiești petiția pe canalele tale de social media.
Astfel, ai șansa să-ți faci inițiativa populară într-un timp record. Cine știe, poate că ideea ta chiar va fi susținută de mii de oameni și va ajunge în cele din urmă o temă de dezbatere în spațiul public. În fond, nu ar fi cool să știi că ai contribuit și tu la bunăstarea societății? Din păcate, eu n-am fost destul de inventiv la acest capitol, dar poate ești tu.
Dacă nici tu nu ai o idee de campanie, nu dispera. Există o alternativă: promovează printr-o postare pe social media o campanie deja existentă în online. Nu este obligatoriu să fii tu cel care vine cu o idee nouă, dar poți ajuta la concretizarea unora deja propuse în spațiul public. În multe cazuri, nici nu trebuie să duci o luptă de convingere cu cei din bula ta, mai ales dacă inițiativa pe care alegi să o promovezi tratează o problemă care-i afectează și pe cei din jur.
Acum că am înțeles cum să mă pregătesc de protest, ca să-mi fac vocea cu adevărat auzită, cu siguranță mă voi descurca și la etapa de săptămâna viitoare, când va trebui să aflu traseul banilor publici investiți într-un obiectiv din cartierul sau orașul meu. După care îți voi explica și ție cum se face.
Editor: Ioana Moldoveanu