Am fost la protestul gay din București, unde jandarmii mi-au spus că n-am voie cu inimi

Așa arăta mulțimea strânsă la protestul de ieri, înainte de intervenția jandarmilor. Fotografii de Mircea Topoleanu

Ieri, Curtea Constituțională a legitimat demersul Coaliției pentru Familie de a restrânge drepturile unei minorități. Decizia judecătorilor a fost luată în unanimitate, așa că iniţiativa Coaliției pentru Familie va intra în dezbaterea Parlamentului. Dacă va fi adoptată, vom avea în toamnă un referendum național, pe banii tăi. Că se căsătoresc gayii e clar cea mai importantă problemă a țării în momentul actual.

În caz că nu știai, România a fost una dintre ultimele trei țări din Europa care a decriminalizat relațiile consensuale între persoane de același sex. Se-ntâmpla în 2001. Dacă te uiți în jur, ai să vezi că Ungaria, Cehia sau Polonia au făcut lucrul ăsta în anii ’60-’70, în plin comunism. Diferența asta se menține și azi. În timp ce în restul Europei cruciada antigay nu mai înseamnă mare lucru, în România căsătoria între persoane de același sex pare cea mai importantă problemă a țării.

Videos by VICE

Am fost ieri la fantână, la Universitate, ca să vorbesc cu câțiva din ăia o sută de oameni care s-au adunat acolo, în sprijinul comunității LGBT. Câțiva oamenii împărțeau niște inimii, lucru care a alarmat teribil jandarmii vigilenți. Ne-au avertizat: „N-aveți voie cu inimi”.

Puștii ăștia doi s-au prezentat ca admiratori ai extremei dreapta

De fapt, toată adunarea n-a durat mai mult de o jumătate de oră. Ăia care au refuzat să plece la ordinele jandarmilor (adunarea nu avea autorizație), au contribuit la bugetul de stat, prin amenzi.

Din cauza asta, discuțiile cu oamenii au fost rapide și succinte.

Andrei, 28 de ani

VICE: Ce te-a scos azi în stradă?
Andrei: Mai multe. O dată că, deşi nu aparţin comunităţii LGBT, ai o categorie de oameni care primesc mai puţine drepturi decât le sunt garantate. Şi mi-ar plăcea ca şi eu să am susţinere dacă mi se refuză un drept, de la oameni fără un interes direct în cauza mea.

Ți se pare ok să fii nevoit să-ți negociezi așa drepturile?
E bine că există posibilitatea de schimbare la cererea poporului, cum ar veni. Dar pericolul vine din cine şi cu ce scop schimbă Constituţia. Grija mea, ca cetăţean, este să mă asigur că nu au loc aşa restrângeri. Constituţia are lacune şi trebuie amendată. Dar definiţia familiei nu era printre problemele sale. E trist că cineva are capacitatea de a strânge atâtea semnături şi nu-i doare decât că se pupă nişte băieţi la ei în casă.

De ce crezi tu că-i deranjează pe oamenii ăștia, dacă s-ar căsători homosexualii?
Unora le e teamă că ar urma legalizarea pedofiliei. Unii cred că astfel li se vor „converti” copiii şi nu se vor mai reproduce şi, vezi Doamne, se stinge neamul românesc. Alţii cred că ne bate Dumnezeu. Nu știu, adaugă tu, scade populaţia, scade natalitatea, ne invadează străinii, dispărem ca neam.

Citește și: Am vorbit cu cei doi gay căsătoriți care luptă cu mentalitatea homofobă a românilor

Ți se pare că hotărârea Curții Constituționale va deveni pretext pentru atacuri homofobe, în campania electorală de la toamnă?
Poate câteva partide, care oricum aveau să se lege de asta. Partidele mari au şi ele destui gay printre rânduri şi nu s-ar încumeta să piardă nişte voturi aiurea. După alegeri cred că se va discuta cel mai mult. Dar şi acolo, cred că redefinirea familiei şi cele trei milioane de semnături se vor folosi mai mult ca paravan pentru a strecura alte restricţii în Constituţie.

Se puteau face lucruri mai bune cu banii aruncați pe referendumul asta?
Da, clar că se puteau. Ne mănâncă viermii în spitale şi terminăm liceul agramaţi, dar să nu cumva să se însoare băieţii între ei că acolo se sfârşeşte neamul. Ăla e cel mai mare rău. Nu incultura, nu corupţia, nu sărăcia, nu birocraţia. Aş vrea să văd trei milioane de semnături pentru 7% PIB pentru educaţie. Sau pentru impozitarea BOR.

Livia, 26 de ani

VICE: De ce ești aici?
Livia: Deciziile luate în ultima vreme nu mi se par bune pentru respectarea tuturor indivizilor.

Crezi că petiția asta de restrângere a drepturilor unei minorități poate deveni un precedent periculos?
Sigur, există posibilitatea să devină un precedent periculos, dar totuși acest proces face parte din posibilitatea cetățenilor să schimbe lucruri în țara asta. Procesul democratic nu e rău în sine, numai utilizarea lui în acest moment este cu scop suprimator față de o parte din populație.

Care crezi că e, de fapt, miza acestui demers al Coaliției pentru Familie?
Miza e clară: biserica ortodoxă din România și-a pierdut parte din putere în ultimii ani. În dorința de a reveni la putere și de a stimula mai mulți oameni să se ducă din nou la biserică, au decis să facă o campanie PR în acest scop. Ideea în sine nu este proastă, dar, din păcate, cei care au sfătuit biserica să facă PR împotriva homosexualității nu au fost foarte inspirați.

Tu simți o creștere a homofobiei în România?
Cred că există mulți cetățeni români care nu sunt homofobi și chiar nu sunt influențați așa de ușor. Până la urmă, sunt milioane care nu au semnat. Ce a făcut Coaliția pentru Familie pentru comunitatea LGBT nu putea face nici comunitatea, în acest moment: publicitate, acces în media prin mesaje.

Anton, 68 de ani

VICE: Cum vezi treaba asta cu alea trei milioane de semnături?
Anton: Totul este anti-constituțional. Nu poate un vot, chiar a zece milioane de oameni, să decidă asupra drepturilor altor cetățeni ai țării, dacă toți avem drepturi egale.

Unii spun că stabilește un precedent periculos. Tu ce crezi despre asta?
Precedentul este periculos, dar totuși sper că România nu va călca pe urmele lui Putin.

Se puteau face lucruri mai bune cu banii aruncați pe referendumul asta?
Clar, da. Dar populația este complet dezinformată. Vor mai trece câțiva ani până când majoritatea românilor să fie pro-gay, cum au devenit americanii in ultimii zece ani.

Cum s-ar schimba conceptul de familie daca s-ar căsători cuplurile de același sex?
Este un lucru pe care majoritatea românilor nu-l cunosc deloc: conceptul de familie s-a schimbat tot timpul. Până în 1922, și „homosexualitatea” și „heterosexualitatea” erau termeni definiți ca „perversiuni”. Relația normală dintre soți nu implica atracția sexuală sau iubirea. Azi e cu totul altfel, chiar și între soții de sexe diferite.

Alex, 24 de ani

Alex nu a dorit să apară cu fotografie în text. La protest s-au dat și amenzi

VICE: Ce cauți aici?
Alex: Indignarea. Mi se pare că decizia Curții Constituționale nu a fost una care să țină cont de Constituție. Nu știu dacă judecătorii au acționat așa din dogmatism propriu, sau din lașitate.

Cum crezi că s-a ajuns aici?
Nu stiu daca biserica mai urăște cu atâta patos vreo categorie, încât să recurgă la strâns semnături pentru a-i îngrădi drepturile. Adaugă la asta că organizația Coaliția pentru Familie și-a exprimat clar dorința de a restricționa accesul femeilor la metode de contracepție și accesul adolescenților la educație sexuală. Să rămână toate adolescentele însărcinate, să se lase de scoală și să facă copii nedoriți. Dacă mergem în direcția lor, ajungem ca Iranul. O să punem femeile să poarte basma înainte să iasă din casă. România plânge după Țepeș. Ăsta e nivelul.

Citește și: În București, profesorii încă întreabă elevii gay dacă urăsc femeile

Crezi că e vreo miză ascunsă a demersului?
Sunt trei feluri de oameni care au semnat mizeria asta. Sunt oamenii ăia care fac ce le zice popa, ca să fie în rândul lumii și să le fie lor bine. Apoi mai sunt ăia porniți homofobi, care, sincer, cred că ori sunt idioți, ori se prefac de amuzament. Și apoi mai e biserica, fondată pe o carte de povești cu multă violență și metafore simpliste.

Tu crezi că în România homofobia e în creștere?
Păi tu nu vezi, se vorbește că uniunea gay, în formă de familie, e împotriva bunelor moravuri? Cum să fie împotriva bunelor moravuri să vrei o familie, să te așezi la casa ta, să ai o relație stabilă, să oferi un cămin unui copil, să îl crești, să îi dai un viitor?

Adelina, 21 de ani

VICE: Spune-mi, crezi că drepturile ar trebui supuse la vot?
Adelina: Nu, normal că nu ar trebui supuse la vot. Nu am de unde să știu cum o să fie România peste zece ani, dar sunt de părere că s-au schimbat multe lucruri, față de acum zece ani, de exemplu. Oamenii își dau seama că le sunt încălcate drepturile.

Pe tine ce te-a scos azi în stradă?
Am ieșit pentru oamenii care nu au putut să iasă. Cunosc oameni cu părinți atât de „deschiși”, încât i-ar da afară din casă dacă ar afla că sunt homosexuali sau bisexuali sau tranși. Am ieșit pentru că sunt drepturile lor și merită să fie luați în seamă, nu dați la gunoi.

De unde toată homofobia asta?
Păi au fost învățați de mama, de tata, de biserică, să vadă în homosexualitate ceva anormal. Țin de educație toate lucrurile astea. Sunt de părere că se vorbește mult prea puțin despre toleranță în școli. I-ar deranja căsătoriile gay pentru că ar fi neconcordante cu ceea ce au învățat că este moral și normal

(La momentul ăsta suntem întrerupți de jandarmi)

Păcat că ne gonesc jandarmii așa de repede. Ți-aș fi vorbit foarte frumos despre cum nu cred eu în genuri și despre nevoia educației și toleranței în școli.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cum e să fii gay în România:
Cum e să fii gay într-un liceu din România
Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii
Da, mamă, sunt gay