Puștii de 14 ani au ajuns să se îmbrace mai bine decât tine

E 11 dimineața și în față la Dover Street Market, în Londra, stau aliniați două sute de oameni. Un tip, Colin, e aici de la 3 dimineața. A sărit într-un tren la miezul nopții și a așteptat opt ore cu un motiv foarte clar: Gosha Rubchinskiy.

„Gosha e unul dintre designerii mei preferați”, a zis el despre tânărul de 32 de ani pasionat de stilul post-sovietic. Născut în Moscova, designerul se inspiră și se documentează din cultura tineretului rus. „Mi-a plăcut dintotdeauna sportul, iar hainele lui Gosha se inspiră din lumea sportului. Combină skate-ul cu streetwear și high fashion”, a continuat Colin.

Videos by VICE

Probabil ar trebui să menționez, în punctul ăsta, că Colin are 14 ani. E îmbrăcat într-un costum de trening din velur în două culori, marca Supreme (380 de dolari în magazin) și își exprimă foarte articulat părerile despre modă. „Nu-mi mai place Palace (brand de haine de skateri). Au design-uri mișto, dar se cam repetă”, a adăugat.

Citește și: Fotografii cu viața plină de treninguri Adidas a puștoaicelor din Rusia

Apoi am vorbit cu Ed. Are 13 ani și tocmai a reușit să pună mâna pe unul dintre cele mai căutate produse de anul trecut: pantofii sport Adidas NMD „OG” (cei cu roșu și albastru). Au fost lansați din nou la Dover Street Market în aceeași zi în care a ajuns în magazin și noua colecție a lui Rubchinskiy.

Trebuia să mă trezesc la trei dimineața, dar n-am auzit ceasul și m-am trezit la opt, a zis el. Din cauza asta a trebuit să cumpere adidașii de la un alt tip din fața magazinului, care i-a cerut șaptezeci de lire în plus. Dar a meritat, după părerea lui. „Te simți așa de bine când te plimbi prin Soho și porți ceva ce nu are nimeni”, a explicat el. „Oamenii se uită la tine ca la un zeu. Ești nivelul următor.”

La coadă mai era și Michelle, în vârstă de 16 ani, cu care am apucat să vorbesc înainte s-o târască maică-sa de la coadă. „Stau aici de opt ore, așa că maică-mea a venit aici și a urlat la mine în fața tuturor”, mi-a zis rânjind. Astăzi, e îmbrăcată în pantaloni de trening de la Vetements, care costă cinci sute de dolari.

Puștanii ăștia sunt îmbrăcați din cap până-n picioare în haine de designer și au garderobe care rivalizează cu cele ale unor oameni care au de două ori vârsta lor. Cum s-a ajuns aici? De ce dă Ed șase sute de lire pe un hanorac Supreme fără să clipească? Cum a reușit Leo, „Gully Guy” Mandela să strângă 120 000 de followeri pe Instagram doar postând fotografii cu el în cele mai cool haine de pe piață?

Copiii din generația trecută se plimbau în hanorace cu Slipknot și curele cu ținte. Acum? Supreme, Palace, Gosha, Off-White, vintage Gucci – toți sunt aranjați la patru ace. Și căcaturile astea costă o grămadă. Vorbim de haine de la două sute de lire în sus. Deci cine sunt copiii ăștia aparent foarte bogați și de unde vine fascinația lor pentru fashion?

Citește și: Am purtat o pălărie de hipsteri ca să văd dacă-mi distruge viața

În mod deloc suprinzător, majoritatea copiilor cu care am vorbit au fost de acord că Instagram a fost o influență enormă. Când ai pus mâna pe un produs nou – mai ales dacă e rar – simți nevoia să te lauzi cu el. „Nu luam foarte în serios contul de Insta, dar acum șase luni m-am gândit s-o fac și eu pe bune, cum o face toată lumea”, a zis Colin.

Pentru cei populari, e un job în toată regula: Mandela postează, în medie, o dată la două zile, o ținută complet nouă, de multe ori în orașe diferite. A recunoscut că a cheltuit pe haine între nouă mii și zece mii de lire numai în ultimii doi ani, dar scopul jocului e același: vânătoarea de lucruri pe care nu le mai are nimeni altcineva.

Raritatea atrage laude, iar laudele îți mângâie vocea aia interioară care îți șoptește că nu te integrezi nicăieri. Practic, e vorba de aceleași nesiguranțe adolescentine, de nevoia de a fi observat și acceptat. Dacă porți hainele astea, faci parte din club, chiar dacă te simți la un milion de kilometri distanță de el.

Dar dacă n-ai părinți extrem de bogați, e foarte greu să ții pasul cu mișcarea asta. Și de aceea, mulți dintre acești copii sunt criticați. Chiar dacă acești adolescenți au o reputație proastă pentru că sunt vanitoși și obsedați de social media, lumea pe care și-au creat-o în bula lor e impresionantă. Mulți dintre acești copii nu au voie să muncească, din punct de vedere legal, așa că fac tot felul de șmecherii. Părinții lui Colin i-au cumpărat de ziua lui niște teniși Raf Simons Ozweego, care, second-hand, costă 150 de lire (în magazin sunt 235 de lire).

Câteva luni mai târziu, Colin a văzut o jachetă Supreme care i-a plăcut mult, așa că a vândut tenișii ca să-și cumpere jacheta. După cum a explicat Ed, „în timp, ajungi să câștigi tot mai mulți bani, pentru că produsele rare sunt valoroase, chiar dacă sunt purtate.” Colin s-a plâns că părinții lui nu i-au dat bani de Crăciun pentru că au considerat că a câștigat destui din vânzarea de haine și că deja devine prea materialist.

El crede că devine prea materialist? S-a gândit o clipă. „Nu, pentru că hainele sunt versiunea mea de iPad, iPhone sau Xbox, după care sunt înnebuniți alți copii. Și îmi place să arăt bine.”

Citește și: Lil Yachty e cel mai fashionist rapper din Atlanta

Majoritatea copiilor sunt implicați în această micro-economie și se luptă să cumpere mereu produse rare pe care să le poată vândă foarte scump, ca să-și finanțeze obsesia pentru haine fără să se mai bazeze pe mama și tata. Unii, cum e Sophie Scott din Croydon, sunt total împotriva acestei idei. Am căutat o lună de zile pantalonii ăștia de trening de la Supreme. De ce i-aș vinde? Cumpăr haine ca să le port, nu ca să fac profit. (Sophie lucrează într-un magazin în fiecare sâmbătă și își cumpără singură hainele.)

Dar oare sunt copiii ăștia cu adevărat interesați de haine? Sau de fashion în general? Colin mi-a zis că și-a descoperit pasiunea pentru Supreme când se dădea cu skate-ul cu alți copii. „Nu eram prea bun la skate, dar mi se părea că toți copiii îmbrăcați în hainele alea sunt foarte cool. Am vrut și eu să fiu ca ei.”

Același lucru e valabil și pentru Sophie. Poate că e obsedată de haine, dar totul a pornit de la altceva. „Acum câțiva ani, înainte să fiu pasionată de streetwear, nu aveam deloc încredere în mine”, a zis ea. „Apoi am început să port câte o piesă de la Palace de exemplu, ca să văd ce se întâmplă. Și oamenii au reacționat mișto. Dar mă și tem uneori. Săptămâna trecută am cumpărat o salopetă albă de la Supreme și am purtat-o la liceu. În prima zi am fost stresată, dar după ce toți colegii mi-au lăudat-o, m-am simțit bine. Îți crește încrederea în tine.”

Citește și: Modelul ăsta luptă cu industria modei, care îi spune că-i grasă

Stilista Lotta Volkova de la Vetements a declarat recent pentru Business of Fashion, că nu mai există subculturi. Că adolescenții de azi nu mai știu ce înseamnă o subcultură. Și că, bineînțeles, acum trăim într-o lume în care oamenii sunt mai interesați să-și construiască o imagine pe internet decât să arate deschis ce îi interesează. Dar dacă arunci o privire la copiii ăștia, îți dai seama imediat că fac parte din același trib. În primul rând, arată identic. Emoiștii, punkerii, gotherii – toți au fost înlocuiți cu o identitate vizuală asociată cu Supreme și Sports Direct. Înainte, subculturile se bazau pe un stil muzical, acum se bazează pe haine, arta de a arăta bine și un aer de nonșalanță arogantă, ca și cum n-ai căutat șase ore locul perfect pentru poză. S-ar putea ca acești copii să fie prea mici ca să înțeleagă simbolismul logo-urilor comuniste ale hainelor lui Gosha sau ironia de a idolatriza un brand scump care se definește prin respingerea consumerismului, dar cui îi pasă? Au creat un club în care se simt bine și trebuie admirați pentru asta.

Mai rămâne întrebarea: cât o să țină toate astea? O să ajungă să aibă treizeci de ani și o să tot vâneze hanorace de trei ori mai scumpe decât prețul original? Colin zice că nu. „Probabil că o să trec pe costume.” Nici Sophie nu e foarte sigură. „Evident că moda nu e totul, dar aceste haine aproape că au devenit o parte din mine”, a zis ea. „Nu simt că m-aș putea opri vreodată pentru că m-au ajutat să creez persoana care îmi doresc să fiu.”

@louisedonovan_

Traducere: Oana Maria Zaharia