Cât de ușor poți fi păcălită, răpită și exploatată sexual în România

Pătratul Roșu este un podcast bilunar despre toate lucrurile care îți vin în minte despre sex și viața sexuală și ți-e rușine să le zici cu voce tare, dar și despre tabuurile din relații și din viața de zi cu zi.

Odată cu pandemia, un milion de români au rămas fără locuri de muncă și un alt milion s-a întors în țară. Internetul i-a criticat pe cei care au plecat cu zecile de mii, în aprilie, în Germania, la cules de sparanghel. Dincolo de argumente, se află o realitate oribilă: o parte dintre ei s-au trezit victime ale exploatării prin muncă.

Exploatarea sexuală este și ea ridicată: jumătate dintre prostituatele de pe străzile Italiei sunt din România, iar 37% dintre ele sunt minore care au fost păcălite sau chiar răpite, conform datelor unui ONG italian care se ocupă de victimele traficului de persoane.

Despre cazurile astea auzi atât la știri, cât și pe internet, dar asta pentru că sunt despre diaspora. Românii sunt, de fapt, cel mai mult exploatați tot la ei în țară, după cum ne-a explicat Ioana Bauer, parte din eLiberare, o mișcare socială împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România.

În noul episod al podcastului Pătratul Roșu, din care este fragmentul de mai jos, am discutat cu Ioana despre modalitățile prin care fetele sunt recrutate, ce face statul ca să împiedice asta, dar și despre cum combate traficul prin eLiberare și cât costă viața unui om.

Pătratul Roșu: Din aproape șapte sute de victime ale traficului de persoane în România, în 2019, 74,2% au fost exploatate sexual, conform unor statistici eLiberare. Unde sunt aceste persoane?
Ioana Bauer: De cele mai multe ori, oamenii sunt recrutați cu anunțuri de locuri de muncă legitime, în domeniul hotelier. Nu li se spune: Hai să mergi în afară să te prostituezi. Statisticile din 2019 arată că munca forțată are un procent foarte mic. Datele acestea ajută într-o oarecare măsură, dar vorbim doar de cazurile care au fost identificate. La nivel european, doar 1-2% dintre victime ajung să fie identificate. Procentual, ăsta e doar vârful aisbergului.

Oamenii se identifică foarte greu drept victime, mai ales în ce privește munca forțată, unde există cultura ideii că unele persoane pur și simplu n-au avut noroc sau au avut un șef mai rău. Foarte mulți nu raportează cazurile astea.

La nivel global, știm că exploatarea sexuală continuă să fie principala formă de trafic de persoane. Principalele victime sunt fete și femei, ponderea cea mai mare e în categoria 14-18 ani, ceea ce e foarte grav. În 2017, 51% dintre victimele identificate în România erau minore, copii trimiși să fie violați pentru bani. Treaba asta ar trebui să ne zguduie pe toți, pentru că e foarte grav.

România a ajuns să fie principala țară de destinație pentru românii exploatați la muncă sau sexual. Avem rețele care trafichează minore pe teritoriul țării, uneori chiar în orașul din care au fost recrutate. Și astfel de cazuri sunt multe.

E vreo legătură între oamenii care au plecat la muncă în afară în ultimii 20 de ani și copiii lor care au rămas aici și care pot ajunge victimele exploatării sexuale?
Sunt foarte multe vulnerabilități. Cu siguranță, un mediu stabil sau o familie tipică ajută. Noi lucrăm și pe partea de traumă. Majoritatea victimelor au suferit o formă de abuz încă din familie, fie sexual, fizic sau emoțional.

Un anumit stil de viață și de comportament ajung să fie normalizate, astfel încât, în cazul exploatării sexuale, funcționează diverse scheme, ca metoda loverboy: când cineva îți promite luna de pe cer și se poartă frumos cu tine pentru câteva săptămâni, cât să te convingă să faci anumite lucruri. Asta e ceva atât de nou și de special pentru tine, deoarece în familia ta niciodată nu ți s-au spus cuvinte de genul: ai valoare, poți să faci absolut tot ce vrei tu. N-ai primit dragoste, afecțiune și atenție. Mesajele primite au fost că tu nu știi și nu valorezi nimic.

Există studii care arată că un background de victimizare în familie face ca o persoană să fie mult mai expusă la exploatare pe viitor.

De multe ori, campaniile de informare derulate de stat merg într-o zonă extremă, iar oamenii trec foarte ușor pe lângă ele și spun că nu e posibil sau nu li se poate întâmpla. Există o hartă a județelor unde exploatarea sexuală se întâmplă cel mai des?
Statistici există, dar, dacă un județ are multe cazuri, nu înseamnă că are foarte multe probleme. S-ar putea ca acolo să se facă o treabă foarte bună de identificare sau oamenii sunt mai proactivi în a da mai departe informații. În urmă cu câțiva ani, Timișoara era în top, dar acolo ai o rețea interinstituțională care chiar funcționează. Statisticile sunt înșelătoare, pentru că sunt subraportate, iar interpretarea dată de noi nu-i tocmai cea mai fericită.

Se știe că zonele care suferă grav pe partea de acces la servicii sunt și cele din care foarte mulți oameni pleacă și ajung victime. Vorbesc de nord-estul României, regiunea Moldovei și partea de sud.

Și București unde s-ar poziționa?
Exploatarea e de obicei sub ochii noștri. Lucrurile pe care noi le-am normalizat fac ca victimele să rămână în umbră și să nu le vedem, uneori pentru că alegem să nu o facem. Anul trecut, cineva ne-a sunat din nord-vest și ne-a zis de o minoră exploatată în București. Mă așteptam să-mi spună că-i undeva în Ferentari sau în zonele astea în care ne-am aștepta să auzim de așa ceva, dar era vorba de un caz de exploatare sexuală chiar (în centru), la Piața Unirii. Pentru că există cerere, există și cazuri.

Aici ar fi important să discutăm despre lucrurile care ne împiedică să vedem exploatarea. Felul în care normalizăm cerșetoria, de exemplu. Felul în care automat, dacă știm că o zonă e rău famată și vedem o femeie care face prostituție, ne gândim că și-a ales asta sau că nu-i place școala sau n-a vrut să muncească. Și nu ne întrebăm: oare e acolo de bunăvoie sau nu? Sunt multe astfel de preconcepții, care ne fac părtași la captivitatea acestor oameni.

Acest interviu a fost editat pentru claritate și lungime.

Dacă știi pe cineva care se află într-o situație de exploatare, sună la 0800 800 678.

Poți urmări Pătratul Roșu și pe Instagram, Spotify, Apple Podcasts și YouTube.