Am ieșit prin parcurile din București ca să văd cum și-o ard tinerii după starea de urgență

După două luni de Apocalipsă, orașe închise, spitale devenite focare de infecție și peste o mie de morți, iată că ai din nou voie să ieși pe stradă fără foaia sau PDF la purtător. Momentan nu-s multe locuri în care poți merge, pentru că terasele, puburile și cluburile sunt încă închise, concertele sunt excluse, iar ieșirea din oraș e condiționată de o declarație pe proprie răspundere. În condițiile astea, cel mai căutat loc de relaxare pandemică a rămas parcul, acest fruct interzis timp de două luni. Așa că am luat la pas trei parcuri mari ale Capitalei, pentru a vedea cum s-a distrat românul în primele trei zile de la ridicarea stării de urgență, când încă nu era în vigoare legea care aplică amenzi pentru nerespectarea stării de alertă.

Vineri dup-amiază ajung în IOR, parcul meu de suflet, în care am tras atâtea beții și alte lucruri despre care nu pot scrie aici. Pare așa cum l-am lăsat toamna trecută: plin ochi de oameni de toate vârstele, cu multe zone în care poți păstra distanța socială doar dacă mergi pe lac, precum Domnul.

Bătrânii-s la locul lor, joacă șah sau table cu măști care acoperă doar gura sau nici aia. Pe lac vâslesc de zor niște posibili canotori profesioniști, pe piste e un du-te-vino de biciclete, trotinete și skateboarduri, joggerii încearcă și ei să recupereze timpul pierdut în două luni de alergat în jurul blocului. Băncile sunt ocupate de grupuri de trei sau chiar mai multe persoane, iar norocul tuturor e că, până luni, nu-i poate reclama niciun fanatic al carantinei absolute.

Tonetele sunt deschise, se simte și olfactiv: gogoși, porumb copt și vată de zahăr. Iar peste toate plutește mirosul inconfundabil de baltă stătută. Mi-era dor de el. Cu toate locurile de băut încă închise, parcul pare singurul tărâm în care-i social acceptabil să te aduni cu prietenii pentru a-ți petrece timpul liber altfel decât pe Zoom sau în jocuri online.

„Cu grijă”, îmi spune Pavlos, un student de 19 ani, când îl întreb cum are de gând să se distreze în următoarele luni. „Masca-n interior, distanța socială și un prieten, maximum doi pe lângă mine. Mie nu-mi plac localurile. Poate-mi lipsește să merg la un concert, dar în rest nu mă afectează foarte tare. Mi-am făcut datoria în a păstra relațiile cu oamenii, iar când totul a revenit la normal, am reluat lucrurile de unde le-am lăsat.”

George, tovarășul lui de 20 de ani, intenționează să se distreze la fel de responsabil: „Eu sunt student, viața o să continue de parcă aș fi încă la facultate. Nașpa a fost că eram obișnuit să fac plimbări lungi și m-am simțit foarte strâns legat de intersecția în care am blocul. Dar am respectat regulile, n-am bătut orașul ca să ies cu prietenii.”

Pe Insula Pensionarilor, lumea tolănită la soare își veghează copiii, nepoții sau cățeii care zburdă de colo-colo. Pe Insula Câinilor e plin de patrupede și stăpâni ce se folosesc de ele pentru a mai intra-n vorbă unii cu alții.

Două mii de pași mai târziu, se lasă întunericul și rămân în parc să beau trei beri cu doi prieteni. După o carantină cu lungi reprize de abstinență, se simt precum șase. În drum spre casă, pe la două noaptea, sunt luat la întrebări de poliție, un el și-o ea: „De unde vin? Unde merg? La ora asta? Vezi că iei amendă dacă ieși după ora 22. Nu, nu s-a ridicat nicio stare de urgență”. Cum nu m-am născut ieri, le arunc un „ok” pasiv-agresiv și-mi văd de drum.

Seara următoare, în Herăstrău, găsesc același flux de oameni ca-n IOR. În unele locuri par mai răsfirați, pentru că-i un parc mai întins decât oaza de verdeață din Titan, dar în alte zone densitatea e la fel ca-n vremurile de odinioară. Aici, preocupările par ușor mai boeme: pe lângă bicicliști, trotinetiști și oameni ce lenevesc pe pajiște, sunt și mulți artiști. Unii desenează portrete pe bani, un băiat la fel de netuns ca mine cântă șamanic la un instrument de suflat.

Doi studenți la Conservator încântă trecătorii cu triluri de Bach, ea la vioară, el la violoncel. Au destui fani, pentru că husa din fața lor e doldora de bani. Amândoi plănuiesc să iasă să cânte în parc în viitorul apropiat, dar Vlad (22) va învăța și pentru licență, va ieși la o sesiune de Catan acasă la niște prieteni, iar odată ce se vor deschide orașele, va da o tură cu bicicleta până la Snagov.

„Mi-au lipsit foarte mult scena și contactul cu publicul, să bat orașul la pas, să văd oameni. Mi-e dor de o petrecere sau un eveniment mare, dar, deocamdată, siguranța e pe primul loc,”, spune colega sa, Ioana (21). Odată ce vara va lovi din plin Bucureștiul și lumea se va mai apropia puțin de normal, vrea să-și continue viața de student Erasmus în Austria.

Malul lacului e împânzit de tineri: mai o sămânță, mai un cidru, mai o muzică la telefon. O rafală de vânt și glumețul grupului îi cere Mamei Naturii să scoată ventilatorul din priză. Se râde. Câțiva metri mai departe, un tânăr și-a lăsat bicicleta de izbeliște și se joacă pe telefon. Poate n-a mai văzut de mult timp un ecran.

Restaurantele și terasele care-n altă viață erau la mare căutare servesc și acum mâncare, dar la pachet. Extra-opțiunea de stat la masă, cu o bere cinstită în față, nu există. Mulți procedează ca mine și beau prin locuri mai ferite ale parcului.

„Unde să mergi după muncă, să bei o bere? Eu în timpul liber ies mult, ori în club, ori la terasă, ori la mare. Acum n-am găsit alternativă. N-am ținut cont de carantină, că eu fac Bringo și pot să merg oriunde. Cred în virus, dar nu mi se pare atât de letal pe cât îl face mass-media”, spune Alexandru (24).

Pe seară, nimeresc din greșeală la petrecerea despre care a vuit deja toată presa, de la Funky Lounge. Să tot fie vreo două sute de oameni. Majoritatea stau pe pajiștea de alături, alții fac o coadă nu tocmai regulamentară la barul improvizat. Deși încurajez în continuare precauția și aplatizarea curbei, scena nu mă revoltă deloc.

Tineri care și-au negat orice instinct social timp de două luni, profită acum de un vid legislativ ca să bea o bere pe iarbă, cu prieteni pe care nu i-au văzut de foarte mult timp. Îmi vine greu să-i judec foarte aspru. Până și polițiștii din apropiere par să fi înțeles asta, așa că nu intervin, doar lasă girofarul pornit, să întrețină atmosfera de club improvizat, de Costinești 2009.

Duminică dimineață merg în Cișmigiu, despre care auzisem c-a fost ultra frecventat în ultimele nopți. Pe la zece, parcu-i slab populat, dar semnele destrăbălării de aseară încă se văd: lângă un coș de gunoi fără fund, sunt răspândite sticle de bere, cidru, apă și o pungă mare de McDonald's.

Locul de șahiști e full de pensionari, ca pe vremuri. Devin puțin agresivi când se simt pozați, le e teamă că îi vor vedea nevestele la televizor, spun câțiva dintre ei. Locurile de joacă sunt închise, la fel ca-n celelalte parcuri, probabil pe considerentul că le ating mulți copii și pot lua boala de pe leagăn.

În schimb, hidrobicicletele și bărcile se plimbă bine-mersi, pe lac. Sunt ocupate ba de cupluri, ba de bunici care-și învață nepoții cu viața de navigator. La debarcader, unii angajați spală cu jet puternic de apă fiecare ambarcațiune folosită, altul face exerciții pentru piept, pe o bancă. „Ce greutate ai pe bară?”, îl întreb. „55 de kile, poți încerca, dacă te simți în stare”. Refuz politicos, nu vreau să mă fac de râs.

John, student american venit la București să studieze medicina, contemplă blocul de lângă parc în care a copilărit mama sa, româncă. În perioada asta învață conștiincios pentru examene și n-are timp de distracție, dar abia așteaptă să ajungă înapoi în State, să-și vadă familia și prietenii, eventual să muncească puțin, pentru a pune un ban deoparte.

Stăpânii de căței sunt peste tot, chit că nu la aceeași densitate ca-n IOR sau Herăstrău. Tinerii își iau doza de vitamina D pe spațiile verzi. Marius (34) plănuiește ca în viitorul apropiat să iasă mai mult în parc sau la munte.

„Unul dintre primele locuri în care vreau să merg e la părinți, apoi munte și la mare, în ordinea asta. La party-uri sau concerte sigur nu mă duc până spre sfârșitul anului, nu mi se pare încă safe”, spune Elena (34), prietena sa.

Aceste trei zile au fost primul weekend adevărat din ultimele două luni. Ce m-așteptam să se întâmple, s-a întâmplat. Conspiraționiștii și extremiștii și-au redescoperit spiritul civic în Piața Victoriei, cei cu preocupări mai lumești s-au relaxat/distrat în puținul spațiu verde care mai există în București, Cristian Dide și-a mai luat o amendă, iar intelectualii care trăiesc doar pe Internet au judecat aspru de pe margine.

Pare că deja ne-am obișnuit cu virusul printre noi.