Știri

De ce a ajuns Jandarmeria să-i bată pe ultrași chiar și în metroul din București

Jandarmeria română a reținut și bătut mai mulți suporteri CSA Steaua, pe peronul din stația de metrou Ștefan cel Mare.
3.10.20
bataie, jandarmerie, metrou, lacrimogene
Capturi via pagina de Facebook Fotbal pe pâine

Ieri după-amiază, un grup de jandarmi a coborât în stația de metrou Ștefan cel Mare, a blocat ușile trenului aflat în stație și, printre câte-o bătrânică speriată care o lua la fugă, a scos afară, ca pe sacii de cartofi, un grup de băieți. Niciunul dintre aceștia n-a opus rezistență, dar au fost puși rând pe rând la pământ și li s-au servit pumni și picioare în cap și pe corp.

Mascații n-au renunțat până n-au adunat un eșantion de inși pe care i-a legat la mâini cu „șoricei” de prindere și i-a pus pe burtă pe peron. Loviturile, în continuare, au rămas la liber, în timp ce călătorii privesc cu derută, revoltă și panică.

30 de persoane au fost duse la secția de poliție pentru audieri în urma acestui incident, conform declarației emise de Jandarmeria Română, și s-au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, însă „cercetările urmează a fi continuate”. De asemenea, instituția te asigură că intervenția a avut ca principal obiectiv „prezervarea climatului de ordine și siguranță publică și asigurarea securității cetățenilor aflați în zonă în acel moment”.

În declarația de presă a Jandarmeriei, însă, n-apare niciun cuvânt despre folosirea gazelor lacrimogene.

Dacă n-ai ști nimic despre incident, poți crede că „huliganii” puși la pământ sunt cel puțin membrii unui clan interlop sau traficanți de droguri de mare risc. Doar așa ți-ai explica violența cu care Jandarmeria a acționat. Indivizii bătuți și reținuți sunt însă suporteri ai echipei CSA Steaua, veniți în Ștefan cel Mare să-și susțină echipa la derbiul din Liga a III-a cu echipa a doua a celor de la Dinamo.

De ce mascații „caută” ultrașii?

Între suporteri e un ritual mai vechi de-a șoarecele și pisica. Se-ntâmplă în toată lumea unde există pasiune și fotbal. La noi se cheamă „intervenție”, la alții fair fight. Teritoriul „sacru” al stadionului și onoarea grupului trebuie apărată în ziua derbiului de atacurile mai mult sau mai puțin simbolice ale adversarilor.

E un test de masculinitate, dacă vrei, un ritual care, extrapolând, seamănă și cu „calcio storico” de la Florența, cu boxul rusesc practicat de Sărbătoarea Primăverii de către băieții necăsătoriți din satele rusești sau cu tradiționala „bătăie cu bâte” de la Ruginoasa. Outsiderii sunt excluși, există reguli clare între părți, dress code și un oarecare cod de onoare.

Publicitate

În cazul unui „atac” din partea unui grup rival, ultrașii găsesc în solidaritatea grupului elementul cheie care „face diferența”. Nu se urmărește niciodată „eliminarea” celuilalt. În fond, ce-ar rămâne de făcut fără rivalitatea adversarilor? E vorba despre păstrarea onoarei grupului, pe principiul „Bă, ține-mă, că-l bat!”. Asemenea unui joc psihologic, „câștigă” grupul ai cărui membri au încredere mai mare în proprii colegi, adică grupul din care, în cazul unui atac, „dezertează” cele mai puține persoane și reușește să respingă sau să „pună pe fugă” rivalii.

Incidentele, care pot fi uneori și violente, au rolul de a testa solidaritatea galeriei în situații limită. De asta veniseră băieții lui Steaua ieri în Ștefan cel Mare.

Jandarmeria sau poliția au un rol foarte important în acest „joc”, pentru că ar trebui să fie arbitrii între galeriile rivale. E o fază celebră în etnografia lui Gary Armstrong, care a scris Football Hooligans: Knowing the Score, despre huliganii lui Sheffield United. După ce aceștia au atacat pubul rivalilor de la Sheffield Wednesday, ambele grupuri s-au oprit din bătaie după vreun minut, pentru că știau din experiență că atât durează până când apare garda. Doar că de data asta forțele de ordine s-au mișcat mai greu, așa că băieții au îndurat încă patru minute în care s-au suportat în liniște, până s-au auzit girofarele.

Un fost ofițer de poliție olandez, care toată cariera a supervizat meciurile lui Ajax Amsterdam, îmi povestea acum ceva vreme despre fanaticii de-acolo ca despre copiii lui: „Sunt mândru c-am crescut la Ajax cinci generații de huligani. Fără ei n-ar fi existat nici postul meu de muncă, nici pensia asta bună”.

Același Armstrong scria în cartea sa că „în ciuda a ceea ce vor poliția și unii comentatori media să prezinte ca fiind o treabă extrem de riscantă, controlul ordinii la meciuri e de fapt una dintre cele mai ușor de gestionat tulburări publice de grup”.

Publicitate

Ultrașii, de obicei neinteresați de propriul PR și portretizați mai mereu ca o subcultură violentă, ajung țapi ispășitori, cobai sau ciuca bătăilor Jandarmeriei. Sistemul CCTV, de exemplu, a fost introdus pentru prima oară pe stadioanele britanice tocmai pentru că exista oprobiu public vizavi de fenomenul ultras. Noua tehnică de control avea să apară curând și pe străzi.

De ce n-o să dau flori jandarmilor?

Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București, consideră „legitimă” intervenția de ieri. „Ceilalţi călători au fost expuşi riscurilor pentru că discutăm despre persoane care s-au urcat având asupra lor arme albe şi materiale pirotehnice.”

Totuși, în cazul ultrașilor, nu putem vorbi despre structuri fără reguli, bazate pe apetența comună pentru violență. Studiile antropologice demonstrează caracterul de „sistem ordonat, cu roluri bine stabilite ale membrilor, și expresii ritualice ale masculinității și violenței; nefiind urmărită rănirea sau eliminarea adversarilor, cu atât mai mult a unor outsideri. Schimburile sociale ale suporterilor adverși sunt limitate la amenințări exagerate, insulte ritualizate și negarea masculinității celuilalt”, aflăm de la un alt antropolog britanic, Richard Giulianotti.

Cea mai mare victorie percepută de fani e punerea pe fugă a grupului rival din fața unui conflict fizic. Codurile informale interzic ultrașilor folosirea de arme în confruntările fizice, atacarea altor membri decât a celora implicați în „fenomenul ultras” ori atacuri în alte zile decât cea stabilită.

Asociația Steliștilor 1947 dezminte întru totul declarațiile Jandarmeriei, susținând că suporterii n-aveau arme albe asupra lor și că nu i-au atacat pe cei doi jandarmi.

„Informația trimisă de Jandarmerie e falsă și se poate proba. Ei au arătat o poză cu arme albe care a mai fost arătată de multe ori. Nu au niciun fel de persoană reținută, niciun fel de film, absolut nicio dovadă că au intervenit în măsura unor stopări a violențelor.

Publicitate

Vorbim de un abuz al Jandarmeriei în legătură cu niște oameni care voiau să susțină echipa Steaua București. Aveau toate măștile puse pe față, respectau toate regulile. Nu au scandat injurii, nu s-au adresat jandarmilor în niciun fel. Au fost rugați să aștepte într-un loc. Li s-a vorbit frumos la început, au fost rugați să aștepte, după care au chemat mai multe echipaje care au intervenit în forță și au făcut abuzurile care se văd în filmări.”

Pentru mai multă claritate, l-am întrebat și pe Cristinel Buzatu, specialist în drepturile omului, avocat și colaborator al Agenţiei pentru Drepturile Omului a Uniunii Europene, cum privește incidentul de ieri.

„Conform legii, personalul militar al Jandarmeriei Române poate interveni în forță doar în anumite cazuri și de regulă doar după ce persoanele vizate sunt somate și avertizate. În plus, orice intervenție trebuie să fie graduală și nu trebuie să depășească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor vizate.

În imaginile prezentate în spațiul public care arată intervenția jandarmilor la metrou, într-un spațiu aglomerat, pare că aceasta e disproporționată și nu respectă standardele legale. În plus, această intervenție pare să nu pună în pericol doar persoanele vizate, ci și pe alte persoane care doar asistă la această desfășurare de forță.

Din păcate, astfel de situații nu sunt singulare. ONG-uri precum APADOR-CH documentează de foarte mult timp abuzurile comise de forțele de ordine, abuzuri care atrag de multe ori condamnări la CEDO.”

Indiferent de cine a trecut sau nu prin toți acești ani pe la conducerea instituției, indiferent de coloratura politică, de grade și de experiență, cu mici excepții, cultura instituțională în rândul jandarmilor pare că nu s-a schimbat prea mult. Avem o instituție machistă, cu apetit pentru violență, care acționează de prea multe ori discreționar. Am simțit-o pe pielea noastră la mai multe serii de proteste, culminate cu momentul 10 august 2018, iar Statul „reușește” de fiecare dată să bage sub preș neregulile.

Violența unei instituții e fără îndoială un eșec de comunicare, înțelegere și respect pentru cel pe care-l servești. Cu alte cuvinte, poți măsura gradul de democrației a unei țări după cum sunt reprimate adunările publice și violența cu care acționează poliția. Iar imaginile de mai sus nu sunt despre răni și abuzuri, alea trec, ci despre cum unii membri ai unei instituții recidivează iar și iar.

Dinu Guțu e doctor în antropologie și jurnalist cultural.

Editor: Mihai Tița