Știri

Prin ce torturi trec femeile care încearcă să evadeze din Coreea de Nord

Un raport al Organizației Națiunilor Unite a scos la iveală pedepsele sfâșietoare impuse de stat femeilor care încearcă să treacă granița și sunt repatriate.
abuzuri coreea de nord, cruzime, drepturile femeilor, coreea de nord
Femei îmbrăcate în portul tradițional coreean s-au adunat la periferia orașului Phenian în data de 11 septembrie 2018 ca să celebreze a șaptezecea aniversare de la înființarea statului. Fotografie de Ed Jones/AFP

Coreea de Nord e învăluită în mister, dar nenumărate rapoarte și investigații arată că în interiorul ei se petrec crime împotriva umanității și abuzuri împotriva drepturilor omului. Pe 28 iulie, Organizația Națiunilor Unite a publicat un raport în care detaliază abuzurile sistemice la care sunt supuse femeile care încearcă să evadeze din Coreea de Nord.

Raportul a fost creat pe baza a o sută de interviuri cu femei care au reușit să scape din Republica Populară Democrată Coreeană (DPRK), dar au fost supuse la repatriere forțată și detenție din 2009 până în 2019. Experiențele povestite de femei au confirmat existența unor tipare de încălcare a drepturilor omului în timpul detenției de către autorități, inclusiv abuzuri fizice și sexuale, tortură și pedepse colective.

Publicitate

„E sfâșietor să citești poveștile acestor femei care au fugit din țara lor cu speranța la o viață mai bună și care au sfârșit prin a fi pedepsite crunt. Acestea sunt femei care au fost adesea victimele exploatării și a traficului de persoane, care ar trebui să beneficieze de îngrijiri, nu să fie închise și abuzate și mai mult”, a zis comisarul ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet într-o declarație care însoțește raportul. „Aceste femei au dreptul la justiție, adevăr și terapie.”

Cetățenii din DPRK care vor să călătorească în străinătate trebuie să aibă pașapoarte și permise care de obicei se dau indivizilor considerați loiali Coreei de Nord, conform raportului. Așa că unii încearcă să traverseze granița ilegal – acțiune care se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare. Sunt considerați trădători de țară.

Chiar și călătoria în sine e periculoasă, iar cei care îndrăznesc să facă asta cad adesea victime traficanților de carne vie în scopuri de muncă silnică sau exploatare sexuală, cât și căsătorie forțată.

Dar în centrele din Coreea de Nord îi așteaptă condiții sumbre.

Raportul detaliază cum femeile au fost plasate în spații aglomerate și insalubre, cu paznici de sex masculin. În aceste centre, primesc mâncare insuficientă, nu au acces la lumina zilei și nici la facilități sau produse de igienă feminină.

O femeie a povestit că, în timpul în care a fost închisă, a văzut cum au decedat alte șase colege din cauza malnutriției.

Publicitate

În centrele de detenție de stat, femeilor li s-a cerut să stea complet nemișcate în genunchi sau cu picioarele încrucișate de dimineață până seara, cu scurte pauze de masă și interogatoriu, după cum descrie o femeie care a fost deținută în 2016.

„Cum e foarte dureros să stai mult timp în aceeași poziție, m-am mișcat un pic. Mi s-a cerut să fac o sută de flotări ca pedeapsă. Am reușit să fac doar treizeci. I-am zis ofițerului că aș prefera să primesc altă pedeapsă decât flotări. Am fost bătută cu o vergea de oțel”, a zis femeia.

„Am fost bătută cu o bâtă de către un ofițer de investigații care m-a lovit și cu piciorul… Dacă se află că ai fost la o biserică sud-coreeană cât ai stat în China, te omoară. Așa că am încercat cât am putut să nu dezvălui ce am făcut cât am stat în China”, a zis o altă femeie care a reușit să evadeze în China. „M-au bătut îngrozitor. Mi-au rupt coastele. Încă am dureri.”

O altă fostă deținută și-a povestit experiența din perioada când a fost supusă unei pedepse colective într-un lagăr de muncă în 2012. A zis că dacă o sută de persoane munceau la câmp și una dintre ele nu-și îndeplinea norma, toate cele o sută de persoane erau pedepsite să alerge în curte dimineața.

O femeie a declarat că, într-un centru, paznicii au zis că deținutele nu au voie să aibă contact vizual cu ofițerii în afara celulei. Când a făcut asta din greșeală, toate deținutele au fost obligate să țină mâinile la spate și să facă genuflexiuni. Ea a leșinat și apoi a fost bătută până și-a pierdut cunoștința.

Publicitate

Unele femei au declarat pentru ONU că au fost obligate să se dezbrace și au fost supuse unor percheziții corporale foarte invazive. Altele au fost abuzate sexual de paznici.

O femeie povestește cum a fost violată în camera unui ofițer într-una dintre primele nopți de detenție. A zis că acesta i-a promis că o va elibera mai devreme dacă face ce îi spune și a amenințat-o că nu va mai ieși niciodată dacă nu se va conforma.

Când o femeie a povestit unor ofițeri superiori cum a fost hărțuită sexual într-o facilitate, toate deținutele din celula ei au fost înfometate drept pedeapsă.

Deținutele însărcinate erau și ele în vizorul paznicilor, care le băteau sau le puneau la munci grele ca să le provoace avortul, comunică raportul.

Din cauză că un paznic știa că o femeie se întorsese din China însărcinată cu un chinez și urma să nască un bebeluș de rasă mixtă, femeia a fost forțată să avorteze, deși dorea să păstreze sarcina, povestește altă deținută.

În cazul sarcinilor aflate în stadii avansate, unii ofițeri recurgeau la metode foarte crude. O femeie a zis că o deținută a fost obligată să cadă pe șolduri ca să avorteze. O altă femeie a povestit că paznicii i-au pus cărămizi pe spate și au obligat-o să meargă cu ele pentru a declanșa avortul.

Jihyun Park, o activistă nord-coreeană pentru drepturile omului, care a evadat, a fost repatriată și apoi torturată într-un lagăr de muncă din DPRK înainte să reușească să fugă în Marea Britanie, a postat pe Twitter: „E minunat că abuzurile împotriva femeilor din Coreea de Nord se află în sfârșit în vizorul comunității internaționale.”

Publicitate

ONU a recomandat ca guvernul DPRK să aducă sistemul de detenție la standardele internaționale și să le dea cetățenilor libertatea să plece și să intre în țară după cum doresc. Au rugat alte țări să nu repatrieze nord-coreenii fugiți, pentru că aceștia vor fi abuzați grav.

Bachelet a zis că ONU trebuie să caute metode de a trage la răspundere autoritățile nord-coreene pentru faptele lor și să continue să adune dovezi împotriva lor.

Coreea de Nord nu a reacționat imediat la raport, dar a negat orice abuzuri sexuale împotriva femeilor care ar fi avut loc în trecut pe teritoriul țării.