Tot ce ți-a scăpat în cel mai „imparțial” interviu cu Dragnea din lume, dat din pușcărie

Salutare, prieteni. Când luna e în a șaptea casă și Jupiter se aliniază cu Marte scrie din străvechi că Dragnea va ieși din celulă și, dacă își vede umbra dosarelor, intră la loc pentru încă doi ani. Nu mă pricep la astrologie, dar faptul că dosarele au început să arunce deja umbre peste celula lui Dragnea mă face să le dau dreptate profeților.

De-asta nu m-a mirat cu absolut nimic când am auzit că, ȘOC ȘI GROAZĂ, Dragnea va da primul interviu din pușcărie. Și pentru că am pierdut vremea ca să văd declarațiile omului care ne-a ținut pe toți în frig, ne-a fugărit cu jandarmii și ne-a făcut să devenim cu toții paranoici despre cum arată dantura noastră de fapt, am zis să scriu despre asta, ca să nu îți pierzi timpul, ca mine, pe viitor.

Dragnea e unul dintre subiectele alea despre care generația noastră o să vorbească până devine absolut plictisitoare, cam cum a fost Băsescu pentru rudele noastre mai mari, arse în 2010 cu tăierile de salarii. Dincolo de fericirea națională din bula noastră și degringolada din PSD, Dragnea a părut că dispare în abisul penitenciarului Rahova, fără prea mult tam tam din partea lui. Și nici nu am mai auzit nimic de la el de peste un an. Ajunsesem disperați, furioși cu toții, ajunsesem să ne certăm despre statui dărâmate la americani și despre teoria de gen. Dar când te holbezi disperat în abis, uneori abisul se holbează înapoi. Si rânjește cu un zâmbet care n-a mai văzut de mult un dentist.

Astfel că, în ajunul unui nou dosar, Liviu Dragnea a revenit între noi cu un interviu după chipul și asemănarea sa. Introdus de prezentatorul Laurențiu Botin, un om care arată ca un măcelar venit cu rata la nunta unui văr de la oraș și pierdut pe drum, interviul cu Dragnea ia proporții mistice, onirice. Ți se promit „dezvăluiri, habar n-am de ce acum, dar o să aflăm, care ar putea tulbura un pic”. Pregătiți Aspacardinul, prieteni, că e groasă. „Cine mai știe” unde o să ajungem?

Ajungem la prima problemă fundamentală a interviului: realizatoarea. Laurențiu Botin, un om care arată ca avocatul din oficiu al unui cântăreț de muzică populară judecat de corul fetelor de la Căpâlna, încearcă să o rezolve din start. Anca Alexandrescu, actualmente jurnalistă la Realitatea, a fost ani în șir consiliera de suflet a lui Liviu Dragnea.

Poate avea vreo credibilitate acest interviu, întreabă Botin, un om care arată ca un șofer de la Parlament ajuns din greșeală în Parada Pride? Nu, răspund eu, vorbind cu televizorul ca un debil. Alexandrescu evită elegant răspunsul, spune că ea a lucrat și pentru Ponta și Năstase, și pentru Dăncilă, de parcă acestă înșiruire de oameni de stat ar trebui să ne relaxeze, să ne convingă de rigoarea sa jurnalistică.

Asta este, „există o serie de telespectatori care nu o plac”, spune Alexandrescu, „lumea va trebui să judece”.

Laurențiu Botin, un om care arată ca un pantofar la o conferință de espadrile, intră în modul defensiv al unei preadolescente pe TikTok: „unii heitări ar putea comenta așa – dom’ne, îi dă Dragnea interviu unei foste colaboratoare, că urmărește ceva”. Corect. Fix acest lucru îmi trecea prin cap privind schimbul dintre o femeie care face cosplay ca jurnalist și Laurențiu Botin, un om care arată ca un frizer de la Igiena care vrea neapărat să-ți spună câte ceva din studiile sale aprofundate despre masoni.

Interviul începe brusc și foarte prost. Vizual e groaznic, orice dorință de a ilustra articolul ăsta cu screenshoturi se duce pe apa sâmbetei instantaneu. Dragnea arătă fără mustață ca vărul de la țară al lui Mircea Geoană și privește satisfăcut via un webcam, probabil cumpărat pe vremea când lumea știa cine e Mircea Geoană, din spatele unui geam de plastic pe care se reflectă două neoane. Peste jumătate din imagine tronează un watermark uriaș cu Realitatea.

Mie, sincer, mi-ar fi fost rușine să îmi pun numele pe așa ceva, dar rușinea nu pare a fi o problemă la Realitatea, având în vedere că partea cealaltă a interviului, cea controlabilă, e și mai rea. „Ancuța”, cum o alintă Liviu Dragnea, jurnalistă profesionistă, pare să facă acest interviu pe telefon, unul pe care îl ține în mână în cadrul imaginii, îl mișcă odată la câteva secunde și în care apare foarte rar în centru.

Primele cuvinte îi aparțin Ancuței: „Mi-a fost dor să vă văd”.

Îți spun sincer, mi-a fost foarte rușine de ce se întâmpla pe ecranul televizorului. Eu nu pretind că sunt jurnalist, chiar dacă am mai scris sau filmat pe ici, pe colo, nu cotizez la asociația jurnaliștilor, am day job. Dar sunt mai jurnalist de atât. Și tu ești mai jurnalist de atât, chiar dacă de abia ești în stare să scrii și să citești. Cred că, nici dacă începea interviul cu „Pup dulcik, Patroane”, nu era mai penibil. Nici dacă cineva dădea cu bormașina pe fundal. Am văzut live-uri ale șoferilor de tir mai profesioniste.

Discuția continuă pe un ton deferent, Dragnea zâmbește și povestește de-ale lui, de la garaj și, cu rigoare jurnalistică, Ancuța îi spune „Vă văd că zâmbiți, dar nu e zâmbetul dumneavoastră”. Prilej cu care Liviu Dragnea se transformă în filosoful danez de la 1800, Soren Kierkegaard, și mărturisește că „oricine zâmbește aici, zâmbește amar”. Dar Liviu Dragnea merge înainte. Nu e îngenunchiat, mai ales că a fost condamnat, după cum știm cu toții, complet nevinovat.

Anca Alexandrescu într-un imbold jurnalistic imparțial, îi destănuie lui Dragnea că îi e dor să vorbească cu dumnealui despre politică. El zâmbește iar amar. I se interzice să discute ca să nu tulbure apele, că Iohannis nu are acum un adversar să-i combată „accesele și atitudinile dictatoriale”.

Înainte să apuce să pună întrebarea evidentă despre aceste impulsuri dictatoriale omului care a încercat să demonteze statul de drept din România și a gazat protestatari ca să nu ajungă mecanic la Rahova, reporterița, probabil confuzată la fel ca mine de lipsa mustății, își aduce aminte de cealaltă mare mustață a PSD-ului, Vasile Dâncu. Acesta, se pare, era prieten de suflet, coleg de suferință cu Liviu Dragnea și acum îl vorbește pe la spate, fatăăă. Și mai ales, spune ex-consilierul liderului PSD, dă vina pe consilierii lui Dragnea, care l-au speriat cu statul paralel.

Dragnea zice că el nu se mai uită prin presă, dar i-a citit Irina interviul la telefon. În loc să facă sexting, nebunii ăștia fac Dâncuing. Na, e 2020, nu e dreptul meu să-i judec. Dragnea confirmă în multe cuvinte alese, că Dâncu i-a zis de statul paralel, că Dâncu e oarecum securist. Știe el bine, Kovesi, probabil, în timp ce își pipăia mustața comică de Dick Dastardly, a jurat că îl va băga pe Dragnea la pușcărie, pentru că a apărut la Antena 3. Jurnalista Anca Alexandrescu capitalizează pe această discuție provocată de ea, ca să menționeze că Dâncu o să dea din casă în Dosarul TelDrum. Ce părere are domnul Liviu Dragnea despre asta?

Dragnea își dezvelește dinții și transmisia se întrerupe, în timp ce pereții garajului din Rahova se clatină. El a fost citat să apară, ticăloșii resuscitează acum, înainte de campania electorală, dosarele, n-ai ce să faci, asta e justiția din România.

Jurnalista imparțială lansează un ultim front de atac, vorbește de prietena domnului Dragnea, Irina, care recent a fost subiectul unei anchete Rise Project, pentru că a cumpărat terenuri în valoare de 350 de mii de dolari, deși ea, cu excepția anului trecut, când și-a deschis un birou de mediere, a lucrat doar la stat, fiind secretara lui Dragnea.

Doamna Anca e ultragiată, de-a dreptul furioasă că Irina e târâtă în presă. Pe o parte o înțeleg, acest lovit prin terți e o mare problemă a jurnalismului din România și după mintea mea. Pe de altă parte, vorbim de supărarea unei foste consiliere care face interviu cu politicianul corupt pe care îl consilia, nu e chiar un monument al deontologiei aici.

Încheie cu o șopârlă: se așteaptă domnul Dragnea să i se întâmple ceva în perioada următoare? Nu știm sigur, el așa crede, așa i-a zis și Irinei. N-ai ce să faci până la urmă, e vina ălorlalți, că nu au ce să spună.

Nici eu nu știu ce să mai spun. Mă așteptam la multe de la acest interviu, dar la genul ăsta de periaj mediatic în prime-time pentru un politician condamnat definitiv nu mă mai așteptam de pe vremea de glorie a Antenei Trei. Măcar pe oamenii ăia îi înțelegi, cumva. Era șeful lor, le plătea salariile. Discuția continuă, interminabilă, pe tonalități înalte și cu „daddy flaușat” la înaintare condusă de Laurențiu Botin, un om care arată ca tenorul cvartetul de bețivi din Argentin. Eu mă extrag, dezamăgit, amuzat și ușor scârbit. Și pentru un moment, parcă am uitat de restul, de Papahagi și de statui și de cele 460 de cazuri noi de coronavirus de astăzi.

Poate e totuși bine că yesmenii și sicofanții au început să-l scoată pe Dragnea de la naftalină. Poate avem nevoie de Dragnea, ca paratrăznet al tensiunilor din societate. Poate, dacă avatarul corupției și al intervențiilor dentare de urgență e acolo pentru noi, pentru fiecare, vom avea un pic de pace în societate.