Identitate

Lucrez în armată și iubesc femeile trans

„Odată ce am ajuns să mă accept ca bărbat, am început să îmi accept și sexualitatea.”
07 Aprilie 2020, 4:00am
transgender, femei trans, relatie cu femeie trans
Ilustrație de Cathryn Virginia  
Am creat un loc în care te poți simți safe.

Bărbații cis care iubesc femei trans sunt peste tot. Sunt colegii noștri de la muncă, prietenii sau rude. Și cu toate astea sunt rar reprezentați în opinia publică. Secretul pe care-l păstrează n-a făcut decât să ducă la neînțelegeri și, în cele mai rele cazuri, la violență, pentru că se tem că masculinitatea lor e pusă sub semnul întrebării. Punem capăt tăcerii ca să le spunem poveștile.

Astăzi am stat de vorbă cu un membru al armatei americane din New York. Ne-a rugat să nu-i dăm numele complet ca să-i protejăm identitatea.

Sunt jumătate asiatic, jumătate american, am 27 de ani și lucrez în armata Statelor Unite. Jobul meu e să mă ocup de serviciile de internet pentru superiorii mei, când aceștia sunt pe teren, ca să poată comunica cu trupele și cu cei de la conducere. Când mă cunosc prima oară, oamenii realizează rapid că sunt o persoană tăcută. În viața mea există doar doi bărbați pe care îi pot numi prieteni, iar cea mai apropiată chestie de o relație romantică o am în prezent cu o lucrătoare sexuală trans. Nimeni nu știe asta.

Întotdeauna m-am identificat ca fiind hetero, dar acum nu mai sunt atât de sigur și nici nu-mi pasă. Am crescut în New York City. Cumva, am fost crescut în stilul chinezesc-american, dar nu sub toate aspectele. Părinții nu m-au obligat să devin doctor sau avocat, au vrut doar ca eu și sora mea să fim fericiți. Iar eu mă străduiesc din greu să ajung acolo.

Sunt introvertit și foarte creativ. Prefer să joc jocuri video în rețea decât să ies în cluburi. De când eram mic, adoram să citesc și am diplomă în literatura engleză. Iubesc muzica, sunt fan Iron Maiden, Slayer, Swans și Joy Division. Abia aștept să plec din armată.

Prima amintire cu o femeie trans e de când eram în clasa a cincea și cineva mi-a arătat o fotografie porno cu o astfel de tipă. Cred că voia să mă scârbească, dar eu m-am excitat foarte tare. Când ai zece ani, nu vrei să fii considerat gay sau efeminat, așa că, încă de la o vârstă fragedă, am îngropat în cel mai întunecat colț al minții mele atracția asta și sentimentele anxioase și rușinoase care o însoțeau. Încerc să le accept, dar mereu mi-a fost teamă că cineva îmi va descoperi secretul și mă va lua la mișto. Am fost batjocorit oricum dintotdeauna din cauza faptului că arăt ca un tocilar.

Odată ce am ajuns să mă accept ca bărbat, am început să îmi accept și sexualitatea. Până la urmă am renunțat să mai fug de atracția mea pentru femeile trans și acum o accept ca parte din mine. A fost nevoie de multă introspecție de-a lungul anilor, nu s-a întâmplat peste noapte. Armata m-a obligat cumva să mă confrunt cu asta, pentru că am petrecut multe nopți în întuneric și singurătate și am avut timp să mă gândesc la fricile mele. Mi-e greu să scriu până și cuvintele astea, dar întotdeauna mă simt mai bine după ce dau afară totul din mine.

În viața reală, nu cunosc alți bărbați care să aibă această pasiune pentru femeile trans. Mă simt destul de singur. Sincer, nici nu știu dacă aș vrea să cunosc astfel de bărbați, pentru că e o chestiune foarte intimă pentru mine. Dar în comunitatea online, am dat peste mulți bărbați care vorbesc deschis despre atracția pentru femei trans. Și m-am simțit mai puțin singur.

Sunt sigur că în armată sunt cel puțin câțiva tipi care au aceste dorințe secrete. Probabil le proiectează în exterior ca glume sau comentarii transfobe. Cred că bărbații din armată se tem să fie deschiși pe subiectul ăsta, pentru că lucrăm într-un mediu foarte masculin și conservator. Aici se râde de tine doar dacă te duci la psiholog, ca să înțelegi în ce mediu idiot lucrez.

Majoritatea bărbaților par să trateze această dorință ca pe un fetiș și obiectifică femeile trans. Pe mine nu m-ar deranja să am o relație cu una, eu apreciez la un om integritatea și onestitatea, nu mă interesează sexul lui. Dacă familia, prietenii sau colegii ar ști că am o relație cu o femeie trans, cred că ar face mult mișto, dar eu unul n-aș renunța la cineva care mă face fericit doar pentru că alții nu sunt de acord. Ar fi stupid.

Bărbații sunt anxioși cu privire la dorința asta, pentru că au impresia că îi emasculează, că sunt gay, iar să fii gay e pentru ei, din păcate, o formă de slăbiciune, pentru că asta ne încurajează societatea să credem. În mare parte, și religia e vinovată pentru asta. Sunt sigur că unii se tem să nu-i trăznească Dumnezeu pentru că au sentimente față de o femeie trans, doar pentru că așa scrie în Biblie.

Dacă aș fi văzut de-a lungul vieții mele că și alți bărbați sunt atrași deschis de femei trans, mi-ar fi fost de ajutor. Aș fi scăpat rapid de multe probleme din sexualitatea mea. De exemplu, dacă, într-o realitate imaginară, Lemmy de la Motorhead ar fi spus că e cool să ieși cu femei trans, aș fi avut de dus o povară mult mai mică.

Mă simt izolat din cauza sexualității mele, dar mereu am fost un singuratic, așa că sunt obișnuit. Mi-ar plăcea să locuiesc într-o cabană departe de civilizație, decât să fiu un disperat care încearcă mereu să se integreze. Chiar nu mă pot integra. Majoritatea comentariilor pe care le aud despre tipii ca mine sunt negative. Gen, „alea nu sunt femei adevărate, de ce ești fraier să crezi că sunt tipe?”.

Trebuie să schimbăm ideea socială despre ce înseamnă să fii bărbat, chiar și ideea de heterosexualitate. I-ar ajuta pe bărbații cărora le plac femeile trans să se accepte pe ei înșiși. Aș vrea să distrugem mitul ăsta că genul și sexualitatea sunt binare, ca să ne putem exprima mai divers și mai sincer.

Nu mi-a fost ușor să mă hotărăsc să scriu chestia asta. Mi-a fost foarte frică, dar m-am și săturat să trăiesc în frică. Frica e un lider groaznic. Dacă stau să mă gândesc, n-am avut parte niciodată de consecințe reale pentru că mi-am ascuns sentimentele astea. E ca și cum am trăit în peștera lui Platon. Îmi e groază de umbre, în cazul meu, de teama că voi fi ostracizat de comunitatea mea. Dar odată ce am ieșit din peșteră și ochii mei s-au obișnuit cu lumina realității, mi-am dat seama că nu am de ce să-mi fie frică.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.