Livrez mâncare în București și am sunat la Telverde și 112 să văd dacă am coronavirus

În epidemia de coronavirus, pe luna martie, am făcut cam 120 de livrări cu Uber Eats. Asta m-a plimbat prin diverse cartiere, scări de bloc, lifturi și butoane. Am încercat de fiecare dată să respect cu strictețe regulile de igienă și de distanțare socială, să nu interacționez cu clientul aflat în autoizolare sau chiar izolare instutuționalizată. Nu doar pentru mine, dar și pentru ceilalți clienți. Însă niciodată nu poți fi îndeajuns de precaut, atât timp cât nu stai acasă, în vremea COVID-19.

Așa că, pe 2 aprilie, după patru zile de rămas închis în casă cu dureri de plămâni (sau ce bănuiam eu că ar fi junghiul din spate) și dificultăți de respirație, care nu se mai ameliorau, am decis să contactez autoritățile, să obțin o părere avizată despre riscul de a fi fost infectat cu COVID-19 și detalii despre ce ar trebui să fac în continuare.

Știam că sunt două numere de telefon la care să suni pentru a vorbi despre coronavirus: numărul de urgență 112 și numărul de TelVerde. Din ce-mi aminteam de la primele comunicări oficiale, la 112 ar trebui să suni doar dacă ai unele dintre cele trei simptome consacrate (DURERE ÎN GÂT, FEBRĂ, TUSE SEACĂ INTENSĂ) sau dacă ai intrat în contact cu o persoană confirmată cu virusul, caz în care se consideră că ai un risc mare să fi fost infectat și ești considerat o urgență.

Dar eu nu știu dacă una dintre persoanele cu care m-am întâlnit în timpul livrărilor mele pe Uber Eats a fost confirmată (nu aș avea cum să știu) și nici nu aveam aceste trei simptome care ar trebui să te alarmeze, însă aveam niște simptome neobișnuite încă de luni și care persistau. Am avut frisoane, febră scurtă imediat după, care nu s-a mai repetat, însă de atunci am dificultăți în a respira, mă dor plămânii, mă doare spatele, am aritmii. Nu mă calific pentru 112, cât timp mă țin pe picioare. Așa că bănuiesc că TelVerde mă poate ajuta să știu dacă sunt contagios. Stau de patru zile în casă și nu știu ce ar trebui să fac.

Sunt eu ipohondru și simptomele astea nu înseamnă nimic? Ar trebui să sun un prieten să îmi aducă mâncare? Ar trebui să intru în izolare și să îmi aducă alimente DSP-ul? De asemenea, dacă ar fi să fiu infectat, cred că ar trebui să anunț autoritățile ca să caute contactele mele din perioada recentă, în special clienții la care am livrat, căci în rest am eliminat complet contactul cu familia și cu prietenii în ultima lună, tocmai de teama coronavirusului.

Deși poate alții ar fi găsit mai repede numărul TELVERDE 0800 800 358, la o căutare pe Google, eu am ales să intru pe pagina oficială a site-ului MAI la www.mai.gov.ro. Aici, nu-l găsesc din prima cum speram, mă apuc să scrollez, tot nu dau de el. Nu văd nimic despre problema mea, dar în cele din urmă găsesc un link către www.stirioficiale.ro, o pagină pe care autoritățile au tot pomenit-o în ultima vreme, ca sursă unică de informare. Intru și tot nu văd numărul de la TelVerde. Devine frustrant.

Scrollez mai departe până găsesc un buton pe care scrie „Identifică gradul de risc propriu”, îl apăs și sunt iarăși redirecționat, la adresa www.cetrebuiesafac.ro cu căsuța „Ai simptome?” bifată. În sfârșit se mișcă lucrurile, găsesc un chestionar pe care îl completez rapid. Mă întreabă dacă am peste 60 de ani, dacă sunt fumător, despre boli cronice, dacă am călătorit în afară, despre simptomele specifice și despre unele nespecifice etc.

La final, primesc răspunsul de la chestionar:

În sfârșit, numărul pe care îl căutam! Ulterior am descoperit că numărul apărea și pe prima pagină la cetrebuiesafac.ro, însă pe redirectul meu cu „am simptome” nu apăruse decât după ce am completat chestionarul.

Ei bine, după acest mic gust de birocrație digitală, mă aflu față în față cu numărul. Am emoții, sun. Îmi tot rulează mesaje de interes public despre coronavirus pe mai multe voci, care apoi intră pe repeat. Stau ce stau, după cinci minute și 17 secunde, mi se închide brusc. Mă cam sperie treaba asta. O fi cedat sistemul, ce se întâmplă? Mai sun o dată, cu emoții și mai mari. De data asta sunt preluat de către un operator după alte șapte minute. Spun în sfârșit cuiva problema mea:

„Suspectați că aveți coronavirus?”
„Nu știu. De aceea am sunat la dumneavoastră.” Mă gândesc repede. „Da, am sunat pentru că suspectez asta.”
„Mai spuneți o dată simptomele.”
„Frisoane luni seară, febră scurtă imediat după, lucruri care nu s-au mai repetat între timp, iar de atunci dificultăți în a respira, mă dor plămânii, simt că îmi curge ceva înăuntru și mă îneacă, mă doare spatele, am aritmii.”
„Un moment să întreb o colegă. Așteptați.”
„Aștept.”
„Contactați medicul de familie.”
„Nu am.”
„Sunați la 112.”
„Păi, 112 este pentru urgențe. Eu nu am o urgență, doar că nu știu ce să fac, să nu fiu contagios.”
„Nu aveți unde să sunați în altă parte.”
„Ok. Vă mulțumesc.”

Sun la 112. Mi se răspunde imediat. „112. Ce urgență aveți?” „Bună ziua, nu am o urgență, am fost redirecționat aici de la TelVerde pentru coronavirus.” Spun și aici povestea mea cu simptomele. „Da, vă voi redirecționa acum către ambulanță. Așteptați pe linie.” Răspunde ambulanța. „Vă spun și dumneavoastră ce le-am spus celorlalți doi colegi?” „Da. Noi suntem ultimul apel.” Reiau totul. „Am înțeles.” „Asta e tot?” „Da, așteptați ambulanța.”

Aștept ambulanța, îmi fac un duș pentru că nu știu ce urmează să se întâmple, îmi schimb zdrențele de stat în casă cu haine decente, îmi pregătesc mănuși și mască. Ambulanța ajunge chiar repede, între o jumătate de oră și o oră de la apel, ceea ce mă surprinde plăcut. O văd din balcon, unde stau și fumez, cu ceva emoții, trebuie să recunosc. Îmi vine la un moment dat să fac cu mâna, pentru că ocolește a doua oară blocul, dar decid că nu ar fi potrivit. Aștept să bată la ușă.

Bate la ușă, este un singur bărbat, ceva mai tânăr decât mine. Are mască cu filtru, vizieră, o geantă, tot ce trebuie, dar nu are combinezon alb, este în echipamentul portocaliu de ambulanță. Deschid ușa și îl întreb dacă intră sau cum se procedează. Spune că va intra, dar că mai întâi are niște întrebări. „Cine a sunat la ambulanță? Sunteți persoana?” „Da.” „Mai locuiți cu alte persoane?” „Nu.” „Cine fumează aici?” „Eu.” „Păi, de ce fumați dacă aveți simptome?” „Păi, dacă sunt fumător?”

În timpul discuției, o vecină, care așteaptă în fața liftului, uită să mai urce și se holbează la noi, ascultând cu mare interes. Sper să nu se sperie prea tare vecinii să înceapă o răscoală împotriva mea și să mă gonească din bloc.

Băiatul de la ambulanță îmi cere buletinul, dar nu îl ia, mă pune să îi dictez CNP-ul. Mă întreabă și el, a patra oară, ce simptome am. Nimeni nu comunică aparent, de la TelVerde la 112 la Ambulanță la cel din fața mea. Spun încă o dată toată povestea. Mă întreabă din nou de febră și câte grade. Nu știu să-i spun că n-am termometru în casă. Scoate el un aparat. „35 jumătate. Da, nu aveți febră.”

„Contacte confirmate?”
„Eu nu știu, dar cum le spuneam și colegilor, livrez la multă lume pe Uber, am avut mulți străini. Ar putea fi și să nu știu.”
„Păi, așa este, așa se fac anchetele epidemiologice, pe contacte confirmate cu coronavirus. Dacă aveați, vă testam. Și nici simptome specifice nu aveți.”
„Păi, da, dar să nu fiu asimptomatic, asta mă tem.”
„Da, dacă e așa, nu avem ce să facem. Oricum deja este extindere comunitară. De exemplu, chiar eu pot să vă infectez acum de la unul dintre pacienții la care am fost mai devreme. Cum vă simțiți acum?”
„V-am zis, mă simt bine, mai puțin durerea de plămâni, care mă ținea înainte doar o zi, știu că era de la fumat, dar acum o am de patru zile, dar nu mă plâng. Am sunat doar pentru că mi-e frică să nu fiu contagios.”

Dă din cap, înțelege.

„Ce îmi recomandați?”
„Urmăriți febra, luați un paracetamol dacă crește, beți multe lichide. Ar fi bine să stați în casă o săptămână.”
„Eu oricum aștept de luni aici. Dar e suficient o săptămână? Am auzit că poți fi contagios și o lună, dacă ești infectat.”
„Nu o lună. Maximum 14 zile. Dacă era rău, se agrava între timp, aveați febră peste 39 de grade și aveați nevoie de oxigen acum.”
„Eu oricum nu mă mai duc la muncă astea două săptămâni. Dar e suficient?”
„Dacă nu aveți simptomele specifice, după șapte zile este în regulă. Săptămâna următoare sunteți în regulă.”
„Dar dacă” (mă întrerupe).
„Dacă sunteți asimptomatic, nu aveți de unde să știți. Nu avem ce face, în lipsa unui contact confirmat, astea sunt procedurile.”

Îmi mai spune ce simptome aveam dacă era bronșită, mult mai probabilă pentru un fumător, și că o infecție am, dar că nu poate spune ce fără teste.

„Ok. Mulțumesc mult. Îmi pare rău că v-am deranjat și v-am pierdut vremea. Le-am spus că n-am nicio urgență, dar așa m-au trimis de la Telverde.”
„Da, Telverde este degeaba, nu fac nimic. Dar este bine că ați sunat să anunțați, că vă gândiți la ceilalți. Dacă toți ar face ca dumneavoastră, ar fi mult mai bine.”

Am fost curios ce se întâmplă la Telverde, în perioada asta, așa că am aflat că au undeva la cinci mii de apeluri zilnice, dar că în ultima săptămână acestea au scăzut la patru mii pe zi. Sunt 60 de posturi telefonice și o sută de medici rezidenți care lucrează în ture, pentru a acoperi linia non-stop.

În cele mai multe cazuri, oamenii îi apelează ca să obțină informații cu privire la „călătoriile din zonele afectate, despre carantină sau izolare, informații cu privire la aplicarea restricțiilor de circulație etc.”

Tot ei explică traseul celor care sună și consideră că au simptomatologie, cum a fost și cazul meu: „Persoanele au fost și sunt îndrumate să contacteze medicul de familie sau, în cazuri extreme, 112”.

Cert este că tot la ambulanță ajungi. Partea proastă e că nu prea ai nicio șansă să fii testat, dacă n-ai febră peste 39 (și atunci depinde foarte mult de personalul medical și de resurse) sau dacă n-ai intrat în contact cu cineva confirmat. Simplist spus, așa s-a și răspândit virusul la nivel comunitar. Întrebarea din chestionar cu „Ai fost în contact?” nu poate avea doar răspunsuri cu DA și NU. Pentru că, în realitate, habar n-ai.

Așa că, dincolo de cadrul legal, rămâne la bunul simț al fiecăruia dacă se autoizolează sau nu.

Dacă ai ajuns la final, probabil că te întrebi și tu: „Mă, ăsta a avut sau n-a avut coronavirus, până la urmă?”. Același lucru mă întreb și eu, în continuare, și nu știu. Știu doar că simptomele mele nu sunt specifice infectării cu Covid-19 și că, astfel, nu mă calific pentru a fi testat.

Acestea persistă și acum, la aproape o săptămână după ce am sunat la TelVerde și la 112, însă am fost oarecum liniștit în perioada asta, acum că știu că, atât timp cât nu ai febră mai mare de 39 de grade, nu poți avea una dintre formele grave ale bolii.