Am purtat o mască anti-poluare timp de o săptămână și m-am simțit mai dubioasă ca niciodată

Din păcate, industria măștilor de față e în floare. Într-un an în care ne-am ales cu coronavirus și incendii catastrofale suprapuse peste un fundal de poluare, acum avem parte de o criză globală a măștilor de protecție care susțin că țin virusurile și particulele de praf la depărtare. Italia are cea mai mare rată de morți din cauza poluării la nivel european și, în ciuda faptului că cicliștii din Milano poartă măști de ceva timp, ele nu sunt tocmai ceva comun pe străzi. Ca să aflu dacă e cazul să adaug accesoriul ăsta în garderoba mea, am vorbit cu experți și am încercat-o și eu.

În martie anul trecut, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că poluarea aerului e responsabilă de aproximativ 80 de mii de morți în fiecare an doar în Italia. Pentru context, în 2018, în Italia erau 3 334 de morți din accidente rutiere. Și cu toate astea, măștile de față n-au pătruns în cultura europeană cum s-a întâmplat în Asia. Japonezii au fost primii care au adoptat folosirea în masă a măștilor la începutul secolului al douăzecilea, în timpul pandemiei gripei spaniole care a ucis cel puțin 50 de milioane de oameni la nivel global. Din 1950 până în prezent, odată cu industralizarea postbelică, fenomenul a tot crescut și s-a răspândit pe continent.

În Hong Kong, totuși, măștile au devenit unul dintre simbolurile protestelor recente, iar guvernul central a propus interzicerea lor în spațiile publice. În India, în ciuda faptului că-i cea mai poluată țară din lume, autoritățile medicale tind să minimizeze problema poluării aerului, iar cetățenii sunt nevoiți să cumpere măști mai scumpe.

Din păcate, în magazinele din Milano nu găsești o varietate, așa că am cumpărat modelul ăsta sobru (dintr-o librărie, cine ar fi crezut). Uită de varianta chirurgicală pe care ai văzut-o pe străzi. Ele doar blochează particulele mai mari de praf, cum fac și perișorii din nas. Dacă vrei ca masca ta să fie eficientă împotriva poluării, trebuie să alegi un produs certificat N95 (standardul internțional împotriva particulelor Pm10 și Pm2.5). E aceeași mască recomandată pentru cei care riscă să ia coronavirus, cum ar fi personalul medical.

Când am scos-o din ambalaj, am râs la cât de detaliate erau instrucțiunile, de parcă aveam ceva de construit. Să știi totuși că a fost greu. Bine măcar că existau două metode, pentru că prima dată când am încercat să-mi prind elasticul de urechi, mi-a căzut imediat. Prima impresie nu era tocmai bună: deși se presupunea că mergea pentru oricine, masca era prea mare pentru fața mea și mi-era imposibil să o port fără să-mi fac părul vraiște. În plus, nu puteam să văd dincolo de nas.

Din punct de vedere estetic, nu mă deranja să o port, dar la nivel social era puțin dubios, mai ales că experimentul a coincis cu criza de coronavirus. Atunci, virusul încă nu lovise Milano (între timp lucrurile au luat-o razna, iar Italia a devenit a treia cea mai afectată țară) și nu voiam să par o germofobă nebună. O singură persoană m-a întrebat dacă sunt bolnavă. Unul dintre vecini s-a prefăcut că nu mă cunoaște sau poate nu m-a recunoscut cu masca aia pe toată fața. Ceilalți m-au ignorat după câteva secunde de holbat.

Nu mi-a creat impresia că respiram mai bine. Ci mai mult că aveam o mână peste gură tot timpul și că trebuia de fiecare dată să o dau jos când voiam să-mi suflu nasul sau să beau apă.

Ca să văd cât de bune sunt pentru sănătatea noastră, am vorbit cu Alessandro Miani, președintele SIMA, Società Italiana di Medicina Ambientale. Răspunsul său a fost clar: „Sunt degeaba, pentru că opresc doar polenul și particulele de praf mai mari”, a zis el, și a subliniat că particulele mai periculoase (Pm1 și mai mici) sunt și mai mici și pot pătrunde „în sânge și în bariera hematoencefalică”.

De fapt, conform lui Miani, câteva măsuri chiar au impact asupra sănătății oamenilor: „interzicerea mașinilor duminica sau în anumite ore sau chiar interzicerea fumatului afară sunt toate măsuri de urgență”, a zis el. „Fără un plan pe termen lung… e ca și cum am avea zece oameni care fumează într-o cameră și îi spui unuia să iasă afară și gata, ai rezolvat problema.”

Miani spune că e nevoie de un plan pe mai mulți ani pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, de exemplu prin adăugarea sistemelor de filtrare pe acoperișurile clădirilor. El sugerează reîmpădurirea selectivă urbană și ca accentul să cadă pe trei specii de copaci care pot ajuta la eliminarea particulelor fine din aer.

Comparat cu anii trecuți, situația s-a îmbunătățit. Pentru că am crescut în Milano, îmi amintesc că tușeam des și că mama îmi spunea să nu respir când treceam pe lângă toba de eșapament a mașinilor.

Însă Miani a explicat că poluarea aerului nu e doar aosciată cu problemele cardiovasculare (cum ar fi infarctul) sau sistemul respirator (boli pulmonare sau cancer pulmonar), ci și cu câteva boli neurodegenerative.

Din păcate, conform lui Miani, dacă aerul este poluat, cel din interior e de cinci ori mai rău. Poluarea externă intră în case și birouri și rămâne blocată acolo, în timp ce alți poluanți de la gătit sau de la produsele de curățenie se adaugă problemei.

Poți să faci ceva până politicienii pun la cale niște planuri. SIMA vine cu sfaturi practice: aerisește camera mai des, evită orele de vârf și fii atent când și unde faci exerciții afară.

După o săptămână de purtat masca, nu știu dacă experimentul e un succes. Însă când am deschis-o, am descoperit că filtrul nu-și schimbase prea mult culoarea, deși instrucțiunile spuneau că ar trebui să-l schimbi la fiecare șase la opt săptămâni. Însă i-am simțit efectele la nivel social.

Sincer, nu sunt pregătită să o port tot timpul. Pentru moment sper la un plan mai bun de curățare a aerului sau că voi fi invitată la un petrecere cu tematică apocaliptică.

Articolul a apărut inițial pe VICE IT.