LGBTQ

Ce-am învățat despre iubire și sex în închisoare

O fostă deținută trans din Marea Britanie și-a amintit nevoile ei din anii în care a fost după gratii.
07 Februarie 2020, 5:00am
dragoste in inchisoare, sex la inchisoare, viata la inchisoare

La câteva zile după ce am fost băgată în sistemul penitenciar britanic pentru bărbați, în anii 90, am realizat că era raiul depravării și al pederaștilor. Pentru că mulți deținuți stăteau la comun sau erau forțați să-și împartă spațiul personal cu străini, n-a durat mult până când am acceptat avansurile primului bărbat care mi-a arătat oricât de puțină afecțiune. Poate că ar fi trebuit să mă simt rușinată de noul meu stil de viață, dar nu-mi păsa. Aveam nevoia asta profundă, ca femeie trans, să-mi fie validată identitatea ca tipă. În momentul în care un bărbat a făcut sex cu mine m-am simțit completă. Voiam să fiu dorită. Să fiu iubită. Și în principiu să simt că trăiesc.

În timp ce dependenții de droguri făceau diverse scheme ca să-și obțină doza, obsedații de sport își etalau mușchii, chiar dacă nimeni nu era impresionat sau intimidat de dimensiunea lor (plus că mușchii nu te protejează de cuțite). Alții se aflau în „aripa de protecție”, unde am fost forțată și eu să stau pentru că atacurile transfobe în închisorile de bărbați erau la ordinea zilei, iar gardienii nu puteau garanta siguranța fiecărui deținut. Pe aripa asta mai erau și cei cu datorii la dealerii de droguri, agresorii sexuali pe care urau toți ceilalți și gay-ii care-și asumau asta. De fiecare dacă când ni se oferea șansa mie sau surorilor mele trans să ieșim din celulele noastre de protecție, bărbații veneau la noi ca să ne atragă atenția. Ne ofereau droguri, accesul la telefoane mobile sau un umăr pe care să plângem când estrogenul pe care-l luam și instabilitatea emoțională pe care o aducea cu sine ne copleșeau.

Sexul încă se află destul de sus în piramida nevoilor lui Maslow. E doar o problemă de nuanță dacă-i obținut prin masturbare, sex consimțit cu alt deținut sau prin unul forțat. Pentru că închisorile sunt clădiri publice, orice activitate sexuală între deținuți este ilegală, deși pedepsele pentru expunere indecentă se dau foarte rar. Mi s-a întâmplat de multe ori în anii mei de detenție ca gardienii să mă prindă cu un partener sau mai mulți în partide de sex sălbatic. Spre deosebire de lumea de afară, unde rușinea îi face pe oameni să-și reprime dorințele, când ești închis ai mai puține inhibiții. Indiferent că era partidă în trei sau sex oral cu mai mulți, limitele erau doar imaginația noastră. De mai multe ori m-am trezit cu bărbați care îmi dădeau o groază de droguri ca să mă lege și să mă umilească. Eram de acord doar dacă apelam la un cuvânt de siguranță.

Mai sunt și dușurile, unde te apucă pasiunea. Știi gluma aia cu săpunul și funia ca să nu te atingă alt bărbat? N-am văzut așa ceva în închisoare. Foarte rar am auzit ca cineva să refuze un frecat pe spate, mai ales când deținuții au și zeci de ani de stat după gratii.

Până la urmă, toți aveam condamnări pe viață și nu dădeam doi bani pe ce credeau alții, mai ales gardienii. Abia dacă am dat de vreun bărbat care să-mi spună că era gay înainte să ajungă aici. Se pare că mulți deveneau „gay de voie, de nevoie” (gay for the stay), termen întâlnit abia în anii 1980 în penitenciarele britanice. Chiar și-n prezent, deținuții îmi cereau să le iau prezervative din dispensarul închisorii pentru că le era prea rușine să se ducă personal sau le era teamă că gardienii vor face mișto.

În ciuda acestui lucru, relațiile sexuale între personal și deținuți nu erau ceva ieșit din comun. Când oricare două persoane sunt forțate să stea împreună, granițele cam dispar. Din păcate, când se află, lucru care se întâmplă destul de des, totul cade-n capul deținutului care se presupune că l-ar fi manipulat pe celălalt. Gardianul e de regulă „invitat” să-și dea demisia, în timp ce deținuții se trezesc transferați în altă instituție unde s-ar putea să fie segregați.

Din păcate, multe dintre relațiile gay pe care le știam din închisoare erau abuzive. Cumva repetau tiparul relației gardian/deținut în care primii dețineau puterea, iar ceilalți trebuiau să fie supuși. Să fi văzut atunci cum se chinuiau gardienii să găsească moduri prin care să protejeze partenerii conflictuali.

Am întâlnit cupluri în relații monogame în care era evident că oamenii se iubeau din tot sufletul. Mor după poveștile de dragoste. Am auzit și văzut multe de-a lungul anilor. Nu pot să-i uit pe doi condamnați pe viață de care am prins drag, din închisoarea de maximă securitate din North Yorkshire numită Full Sutton. Erau absorbiți unul de celălalt.

Porumbeii ăștia doi meargeau împreună peste tot, îi mai auzeai uneori prin zid cum se certau și urlau unul la altul. Dragostea lor a ținut peste 20 de ani. Chiar și până când el a murit de cancer la plămâni, partenerul s-a ocupat de nevoile lui, i-a adus mâncarea, i-a spălat corpul mâncat de boală și i-a fost alături într-un loc în care abia dacă găsești afecțiune.

Deși în sinea mea muream după intimitate, uneori mă mulțumeam cu una mică după coșurile de gunoi din curtea închisorii. Dacă e să mă uit în urmă, poate că ar trebui să îmi fie rușine pentru stilul de viață pe care l-am avut, dar nu pot. Am supraviețuit într-o lume a disperării și a amărăciunii în care puțini o scot la capăt. Ba chiar am ajuns cel mai longeviv deținut trans din istoria Marii Britanii.

Uneori mă gândesc la surorile mele trans care îmi spuneau că ultimul lor scop era să se îndrăgostească și să aibă o viață liniștită într-o relație în care inimile și corpurile lor nu erau exploatate. Eram de acord cu ele.

De când am fost eliberată, am renunțat la ieșirile mele sexuale periculoase. N-am găsit din păcate intimitatea de care aveam nevoie. Dar cu timpul sper că voi întâlni un bărbat, o femeie sau o persoană non-binară care să-mi aprindă inima. Fără dragoste, viața asta în libertate nu are niciun sens, chiar și după atât timp.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.