Pandemia ți-a adus și un tip de oboseală de care scapi mai greu decât ai crede

Iată-ne: ne paște iar o carantină.

Însă de data asta se presupune că nu va mai fi ca în martie, cel puțin momentan n-ar fi cazul. Doar că acum ai mult mai multă oboseală și frustrare acumulată față de ultimele luni. Ai senzația că sacrificiile tale au fost degeaba, „al doilea val” ne-a prins iar nepregătiți.

Nu suntem singurii. E o fenomen care se întâmplă în toată Europa și are un nume specific: „oboseala pandemiei” (sau oboseala pandemică, dar să nu o confunzi cu extenuarea cauzată de sindromul post-COVID-19).

Conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cel puțin 60% din respondenți au experimentat „o senzație de extenuare” din cauza crizei din sănătate și a restricțiilor aduse de ea. Numere similare au fost obținute și de un studiu făcut de the Economist.

În plus, conform OMS, chiar dacă au trecut câteva luni de la implementarea primelor măsuri, majoritatea populației din Europa „încă are parte de restricții din cauza COVID-19”. Totuși, a zis directorul pe Europa al OMS, Hans Kluge, există un risc real ca cetățenii să-și piardă încrederea în reguli, ceea ce-i poate împinge să nu le mai respecte sau să creadă că sunt prea mult comparat cu riscul contractării bolii.

Pe scurt, să treci prin situația asta poate fi mult mai complicat decât era în februarie și martie. Iar implicațiile sunt enorme. Ca să înțeleg ce e „oboseala pandemiei” și care sunt mecanismele care o declanșează, am vorbit cu psihologul Renato Troffa.

Carantina în masă a fost unul dintre cele mai puternice evenimente din istoria recentă care i-a implicat pe toți, chiar și pe cei care nu au fost afectați direct de virus. Dar acum că vorbim despre ea în toată Europa, Troffa spune că „să te întorci la situația de care sperai să scapi” poate duce la o condiție de „neajutorare învățată”.

Dacă după efortul depus te trezești de unde ai plecat, continuă el, „senzația că poți controla situația dispare, crește impactul pe care-l are evenimentul asupra ta și-ți scade motivația”. Efortul constant te lasă și fără energie și ajungi să prezinți simptome ca „frica, anxietatea, singurătatea, frustrarea, burnout și descurajarea”.

Toate astea au consecințe sociale puternice. Pe de-o parte, „scade motivația la muncă sau în activități” și „crește agresivitatea interpersonală”, pe de altă parte, te retragi din viața socială din „teamă” sau din „incapacitatea de a controla”.

Într-un fel, „oboseala pandemiei” e o reacție normală. „Când starea de alertă persistă prea mult și fără o limită temporală clară, oamenii tind să se adapteze la teamă”, explică psihologul.

Astfel că e fiziologic să creeze un „declin în atenția față de măsurile de siguranță, iar la un moment dat, conștient sau nu, să apară dorința de a trăi cu riscul, doar ca să scapi de tensiunea care-ți afectează mintea și corpul”.

Asta poate duce la o atitudine fatalistă sau alienare, cu un nivel ridicat de stres - „un element patogen care ne pune sănătatea fizică în pericol” - și tendința de a te baza pe „informație falsă sau simplificată” care justifică într-un fel relaxarea atenției.

Mai mult, continuă Troffa, nivelul de frustrare la care ești expus duce la „o creștere a agresivității și furiei”, pe care, în condiții normale, „tindem să le ascundem pentru că nu ajută sau nu sunt acceptate social”.

Întrebarea e: ce poți face ca să nu mai fii copleșit de „oboseala” asta? Să accepți că nu ne vom mai întoarce niciodată la „normal”? Sau să te încui iar în casă?

Deși nu există o rețetă magică, există soluții atât la nivel individual, cât și la nivel public. Pentru prima, spune Troffa, e esențial să „încerci să-ți recunoști, gestionezi și comunici emoțiile”, precum și să le „exprimi într-o formă funcțională pentru a evita ca efectele lor negative să amplifice și mai mult stresul interior”.

Poți încerca să reduci nivelul de stres prin a-i da corpului răgaz. Cum? Psihologul vine cu câteva recomandări de la OMS cum ar fi să încerci să ai grijă de corpul tău, să menții o „conexiune socială adecvată” (fără să o forțezi, dar nici să te izolezi complet) sau să limitezi expunerea la știrile despre pandemie, în schimbul surselor sigure.

Dar „oboseala pandemiei” are o dimensiune colectivă și astfel ar trebui văzută și de instituții în momentul în care sunt luat măsuri pentru sănătatea publică.

OMS a identificat câțiva pași, cum ar fi să implici populația în strategia de izolare și să o consideri parte din soluție, nu ca niște inamici pe care să dai vina sau să-i vânezi (cum s-a întâmplat în primul val); ajută-i pe oameni să reducă riscurile și sprijină-le nevoile, recunoaște sacrificiile pe care le-au tot făcut.

Troffa concluzionează că ajută, chiar și pe termen scurt, să te proiectezi în viitor. „E normal să auzi voci și gânduri care-ți spun că nu va mai exista un viitor”, explică el, „dar în realitate viața va continua și trebuie să-ți amintești asta”.