istorie

Tot ce nu-ți spune Biserica despre moaștele Sfintei Parascheva

Viața oficială a sfintei a fost imaginată de patriarhul bulgar Eftimie de Târnovo.
20.10.20
Sfinta Cuvioasa Parascheva, povestea moastelor sfintei parascheva, adevarul despre parascheva
Credincioșii stau la rând ca să se roage la moaștele Sfintei Parascheva în timpul pelerinajului anual de la Catedrala Mitropolitană din Iași, 14 octombrie 2020. Fotografie de Dragoș Păscăneanu / Mediafax Foto

Radu Oltean este ilustrator, specializat în reconstituiri istorice și arheologie, arhitectură veche, costum, echipament militar și scriitor de istorie de popularizare. Lucrări publicate (scrise și ilustrate): „Dacia. Războaiele cu Romanii”, „Cetăți și castele și alte fortificații de pe teritoriul României”, volumele I și II.

Probabil cea mai faimoasă, mai iubită și mai invocată în rugăciunile românilor, Sfânta Parascheva de la Iași a avut o istorie extraordinară. Dar asta după moarte, la sfintele sale moaște rugându-se mari patriarhi ai Constantinopolui, țari bulgari, cneji sârbi și voievozi români. Sfintele oseminte ale Cuvioasei Parascheva au fost scoase pe fugă din cetăți asediate și incendiate de asaltul turcilor și răscumpărate pe bani grei. Însă despre cine a fost cu adevărat Sfânta Parascheva nu știm mai nimic. Doar o legendă imaginată de patriarhul Eftimie al Bulgariei, la peste două sute de ani după descoperirea miraculoasă a moaștelor.

sfanta parascheva

Palatul țarilor bulgari din cetatea Țareveț din Târnovo. În centru, cu galben, se află biserica, azi ruinată, în care s-au păstrat o perioadă îndelungată osemintele cuvioasei Paraskeva. Reconstituire a artistului bulgar Vladimir Dimitrov (1967-2013), reprodusă pe un panou explicativ în situl arheologic al cetății Țareveț din Veliko Târnovo. Toate fotografiile din arhiva autorului

Legenda spune că, în veacul al XII-lea, în preajma Marii Schisme din 1054, care a rupt Biserica creștină în două, pe malul Mării Marmara, în satul de pescari Epivates, nu departe de Constantinopol, cu ocazia înmormântării unui marinar bătrân (cam păcătos - se spune), oamenii au dezgropat oasele unei femei, dar le-au lăsat acolo. În efervescența profund religioasă a epocii, s-a dus vestea că au fost găsite oasele unei Sfinte.

A apărut în perioada când orice os putea deveni „sfinte moaște”

Probabil că la răspândirea veștii au contribuit și preoții locali, care au intuit potențialul. Într-o epocă a Cruciadelor și a negustoriei cu relicve sfinte, orice biserică își dorea să devină loc de pelerinaj. Câștigurile erau enorme atât pentru biserică, cât și pentru comunitate. Iar dacă nu aveai niște relicve autentice, provenite de la un om sfânt cunoscut, le inventai. Pur și simplu. Orice os putea deveni „sfinte moaște”, dacă erau însoțite de o poveste frumoasă (nu neapărat credibilă) și eventual de un „miracol”. Bisericile Europei sunt pline de moaște apărute în perioada Cruciadelor, aduse de războinici din Țara Sfântă. Se zice că numai cranii ale Sfântului Ioan Botezătorul ar fi vreo opt. Dar nu doar Orientul Mijlociu era sursă de relicve sfinte.

De ce merg românii la pelerinaje

Se spune în continuare, în povestea vieții ei, scrisă de patriarhul Eftimie al Bulgariei, două sute de ani mai târziu, că o femeie tânără și frumoasă, o „împărătească”, s-ar fi arătat într-un vis miraculos unui localnic (după altă variantă, s-a arătat în visul a două femei) și a cerut să îi fie deshumate oasele de lângă cele ale unui bătrân marinar păcătos și să fie așezate în biserică.

Nimeni nu știa ale cui erau acele oase și cui aparținuseră. Numele i-a fost adăugat mai târziu. „Paraskeva” înseamnă „vineri” în limba greacă. Aceasta este o zi sfântă atât în iudaism, cât și în creștinism: este ziua de pregătire de dinaintea Sabatului (paraskevi=pregătire), ziua Răstignirii, cea mai respectată zi de post săptămânală în creștinism. Aceasta este Sfânta Vineri de care ai citit în basme.

Bulgarii i-au inventat povestea vieții

Parascheva

Țarul bulgar Ivan Asan al II-lea și țarina, în diorama figurilor de ceară de la Târnovo 

Inițial, scheletul unei necunoscute fără nume, găsit întâmplător, a fost duse în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia (azi Mimarsinan, cartier al orașului Küçükçekmece, din imediata apropiere a İstanbulului), unde au poposit aproape 175 de ani. În acest timp, faima sfintei a crescut, iar în 1231, mai marii Bisericii de la Constantinopol au hotărât să-i transfere moaștele în Catedrala Patriarhală din marele oraș. Deveniseră mult prea importante pentru o bisericuță provincială.

Din considerente politice și diplomatice, moaștele Cuvioasei au ajuns apoi în capitala Țaratului Bulgar, la Târnovo, azi orașul Veliko Târnovo. În 1230, țarul Bulgariei, Ivan Asan al II-lea, a învins armatele Imperiului latin de la Constantinopol, iar Țaratul bulgar a devenit cel mai puternic stat din Europa de sud-est. Țarul avea nevoie de un sfânt patron al Capitalei și al țării, iar conducerea latină de la Constantinopol le era datoare. Așa că, trei ani mai târziu, a cerut moaștele Cuvioasei, iar pentru consolidarea bunelor relații, le-a primit în dar.

Țarul Bulgariei a luat treaba foarte în serios. A organizat moaștelor o primire plină de solemnitate la Târnovo, demnă de un împărat, la care au participat înalte fețe bisericești din Bulgaria, în frunte cu patriarhul Vasile al Târnovului, familia țarului, aristocrație și mult popor. Moaștele au fost depuse chiar în centrul puterii politice a Țaratului, în biserica special construită din curtea palatului țarilor din Târnovo, de pe colina Țareveț.

sfanta parascheva

Reconstituire a cartierelor fortificate care formau orașul Târnovo. În cetatea Țareveț se afla palatul țarilor, iar în incinta sa, biserica Sv. Petka. Desen de Vladimir Dimitrov

Pentru că bulgarii zic zilei de vineri „petka” (pet=cinci, a cincea zi), Cuvioasa Parascheva a ajuns să fie cunoscută în lumea slavă ca Sveta Petka. Pentru că o descriere canonică a vieții sale lipsea, Cuvioasei Petka i-a fost scrisă o variantă oficială a vieții, o hagiografie.

De asta s-a ocupat Patriarhul Eftimie de Târnovo, care a și ales serbarea ei la 14 octombrie. Viața și peregrinările Sfintei Petka și felul cum a fost adusă în minunatul oraș Târnovo, imaginate de Patriarhul Eftimie, a fost o lucrare scrisă cu mult talent și a cunoscut o mare răspândire în Balcani, cu mult dincolo de granițele Bulgariei.

Ca sfântă patroană a Bulgariei, asociată cu puterea politică de la Târnovo, Paraschevei i-a crescut enorm prestigiul și faima. A fost numită Sfânta Paraskeva/ Petka a Bulgariei sau de la Târnovo.

Soacra sârbă a lui Baiazid a salvat moaștele de otomani

Moaștele au stat la Târnovo timp de 160 de ani, până când țara a căzut sub ocupație otomană, în 1394 și au fost transferate la Vidin, apoi trimise peste Dunăre lui Mircea cel Bătrân al Țării Românești, unde timp de câteva luni au fost adăpostite, la sugestia Sfântului Nicodim de la Tismana, undeva în Țara Românească (probabil chiar la Tismana, unde existau condițiile necesare adăpostirii acestora).

Apoi, moaștele s-au întors iar la Vidin, devenit temporar, sub țarul Strațimir, capitala ultimului bastion bulgar neocupat de turci: Țaratul de Vidin. Trei ani mai târziu, când și această ultimă palmă de pământ bulgar a căzut sub otomani, moaștele au fost din nou salvate și duse la Belgrad. Căzuseră în mâna turcilor, dar s-a implicat țarina Serbiei, doamna Milița, care a negociat cu sultanul Baiazid, cuceritorul Vidinului.

Doamna Milița era văduva faimosului cneaz Lazăr, căzut în bătălia de la Kosovopole, în 1389, laolaltă cu dușmanul său, sultanul Murad. După acea bătălie, Milița a devenit țarină și a condus Serbia până la moarte. Din motive diplomatice, a fost nevoită să-și mărite fata cu sultanul Baiazid, iar ea a devenit soacra acestuia. Cu ocazia negocierilor avute cu el pentru a-i susține fiul la tronul Serbiei, Milița a cerut moaștele Cuvioasei din Vidinul ocupat de otomani, spre a fi duse la Belgrad. Se spune că Baiazid ar fi râs, că nu înțelegea de ce au atâta valoare pentru ei niște oase.

Odată recuperate, moaștele au fost depozitate într-o mică capelă din cetatea Kalemegdan (cetatea Belgradului), unde au rămas timp de alți 125 de ani. Până în 1521, când turcii, conduși de Soliman Magnificul, au ocupat și cetatea Belgradului.

Vasile Lupu a primit moaștele ca răsplată că a plătit fiscul otoman

parascheva

Asediul cetății Belgradului, 1456, de către oștile sultanului Mahomed al II-lea. Cetatea a fost apărată de armatele Regatului Ungariei, conduse de Iancu de Hunedoara. Desen de Radu Oltean, din cartea „De la Vlad Țepeș la Dracula vampirul”, de Neagu Djuvara

Capturate din nou de turci, moaștele Sfintei au fost răscumpărate de patriarhia Constantinopolului pentru 12 mii de ducați de aur și aduse înapoi, în catedrala patriarhală din cartierul Fanar. După 238 ani, sfintele oseminte au fost readuse pe malul Bosforului. În Istanbul, au fost mai multe biserici care le-au adăpostit, înainte de a fi transformate în moschei.

În 1641, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei a donat o importantă sumă patriarhiei Constantinopolului, care acoperea tributul anual impus de otomani patriarhilor din Constantinopol și Ierusalim. Practic Vasile Lupu a plătit datoria Patriarhiei către fiscul otoman. Ca recunoștință, Patriarhul Partenie i-a oferit moaștele Sfintei Parascheva a Balcanilor, spre a fi depuse în noua biserică Trei Ierarhi, ridicată la Iași.

De atunci, oasele sfintei se păstrează în capitala Moldovei. Iar Cuvioasa a devenit, după ce fusese pe rând ocrotitoarea Bulgariei, a Vidinului, a Belgradului și a Constantinopolului, „ocrotitoarea Moldovei”. Cultul Sfintei Vineri a fost uriaș în Balcani, în Bulgaria, Serbia, Grecia și țările românești, nenumărate biserici din acest spațiu având acest hram. Parascheva a intrat în folclor mai mult ca orice altă sfântă.

Asta este pe scurt povestea adevărată a osemintelor din satul Epivates (azi Selimpașa). Nu am insistat pe povestea Cuvioasei imaginată de preoți, deoarece o poți găsi ușor pe orice site ortodox.


Bibliografie

- Alexandru Madgearu - „Asăneștii. Istoria politico-militara a statului dinastiei Asan (1185-1280)„ -  Ed. Cetatea de Scaun
- Radoslava Stankova - „Viața și faptele (Pre-Eftimie) ale Sv. Petka Târnovska în literatura bulgară și sârbă din secolele XIII-XV”
- Ivan Biliarsky - „The Cult of St Petka and Constantinopolitan Marial Cult”
- Jürgen Fuchsbauer - „The Thracian and the Constantinopolitan Life of Paraskeva of Epibatai”
- pr. Gabriel Dinu HEREA - „Școala de artă moldovenească. Interacțiuni cu spațiul cultural polono-rutean, în secolele XV-XVI”
- Sfânta Paraskeva Epivatska / Petka Tânovska în Enciclopedia Slavica Sanctorum
- Elene Tomova - „Lucrările hagiografice despre Sf. Petka Tarnovska din Rusia în secolele XV-XVII”
- Elka Bakalova, Tzvétiléna Krasteva - „La vénération des reliques dans le Sud-Est européen”
- Elisabeta Negrău - „Cultul suveranului sud-est european şi cazul Ţării Româneşti: o perspectivă”

Urmărește-l pe Radu Oltean pe pagina sa de Facebook.

Editor: Ioana Moldoveanu