Relație

Ce au descoperit că vor de la relație românii pe care i-a prins pandemia în cuplu

Pe unii dintre noi, pandemia i-a salvat de la despărțire.
2.11.20
cupluri in pandemie, relatii afectate de distanta
Fotografie de Sinitta Leunen via Unsplash

Pandemia ne-a afectat viața tuturor și ne-a forțat să ne adaptăm la un nou stil de viață, mai izolați și mai temători în privința viitorului. Un sondaj VICE, la care au participat patru mii de persoane din întreaga lume, a scos la iveală că, deși avem parte de mai puțin sex pe timp de pandemie, comunicarea dintre noi s-a îmbunătățit și ne îndrăgostim mai profund.

Deși crearea unor noi relații în vremurile astea tulburi e mai dificilă din cauza restricțiilor și distanțării fizice, cuplurile pe care pandemia le-a găsit împreună au avut parte de niște schimbări importante și benefice. Asta a reieșit și din discuțiile pe care le-am avut despre ultimele luni cu cinci români care au concluzionat că pandemia i-a ajutat să se descopere mai profund în interiorul relației, ba chiar i-a salvat de la despărțire. 

Izolare în cuplu departe de societate și excursii cu duba 

Sînziana, 33 de ani

Sinziana.jpg

Fotografie din arhiva Sînzianei

Sunt într-o relație la distanță de un an și două luni cu un tip care locuiește în Apuseni, într-un sat mai izolat. Am avut noroc că am putut să plec din oraș și să muncesc online în perioada carantinei. Până în martie, când am plecat la el, n-am fost niciodată împreună mai mult de două săptămâni legate. Când am ajuns acolo am realizat cât de mult îmi doresc să învăț alături de el cât mai multe despre natură și cum să trăiești în comuniune cu ea. Am primit cadou amândoi un curs online de foraging. Fiind în mediul rural, ne-am permis mici escapade în pădure, unde am putut pune în practică ce-am învățat la curs și cum să ne procurăm mâncarea din natură.

Am avut cea mai frumoasă vară datorită excursiilor cu duba, transformată în casă mobilă. N-am simțit frustrarea milioanelor de oameni care au fost nevoiți să-și anuleze concediile, chiar dacă și noi aveam planificată o vacanță în Cehia. Am făcut din această problemă o oportunitate și am dobândit încredere în noi ca echipă, că ne vom descurca să trăim bine în orice condiții aparent vitrege. 

Am mai realizat și cât de important e că am lângă mine un bărbat care să-mi gătească când nu mă pot da jos din pat sau să-mi facă un ceai când sunt răcită. Ne-am cunoscut la un alt nivel, la care probabil că n-am fi ajuns în alte condiții. 

Echilibrul dintre viața profesională acasă și cea personală

Valentin, 33 de ani

Valentin si Stefania pe vremea cand calatoreau.jpg

Valentin și Ștefania, pe vremea când călătoreau. Fotografie din arhiva lui Valentin

Sunt într-o relație de doi ani cu partenera mea, Ștefania. Pandemia a venit după ce tocmai ne-am întors dintr-un city break. În perioada de carantină am fost ocupați amândoi cu schimbările la muncă, lucru care ne-a ocupat destul de mult timp. Am avut parte și de provocări în găsirea unui echilibru dintre viața profesională, care se mutase acasă, și cea de relație și a trebuit să ne organizăm în așa fel încât să luăm masa împreună și să stabilim cine se ocupă pe rând de treburile casnice. 

Partea faină e că am reușit să comunicăm mai bine și să ne înțelegem nevoile, să știm cum să ne liniștim în perioadele de stres de la muncă. Nu mi-a plăcut că a lipsit acea bucurie de revedere după o zi de muncă, în care ne deconectam împreună. Dar ne-am folosit de timpul avut să citim mai mult, să învățăm să ne respectăm spațiul și momentele personale de reflecție. În prima parte, cât a fost mai frig, am încercat să găsim soluții să ne ținem ocupați seara. Am învățat despre vinuri, să jucăm șah…

E interesant că înainte de pandemie îmi doream să petrecem mai mult timp împreună, iar perioada asta ne-a oferit fix oportunitatea asta. Acum îmi doresc să menținem un echilibru între viața de cuplu și cea individuală, să mă pot concentra și pe mine și pasiunile mele, și să găsim acel element de armonie și înțelegere reciprocă. 

Căsnicie analizată în pandemie pe alt continent

Mădălina, 34 de ani

Madalina si Lloyd.jpg

Lloyd și Mădălina. Fotografie din arhiva Mădălinei

Locuiesc în San Francisco și sunt căsătorită de doi ani cu Lloyd. Pandemia ne-a schimbat foarte mult relația și modul cum ne raportăm la noi ca cuplu. Tot timpul ăsta a reprezentat o ocazie să fim cu adevărat noi înșine și să ne analizăm căsnicia. Ne-am descoperit și am învățat să ne iubim în alte feluri, să ne respectăm spațiul personal, să filosofăm până obosim, să plângem împreună, ba chiar am ajuns să ne înțelegem doar din priviri. 

Mi-am dat seama că de multe ori mi-a fost mai ușor să mă îndepărtez de problemele din cuplu și să fug de lucrurile care nu mergeau. Cred că dacă n-ar fi fost pandemia, am fi continuat să trecem cu vederea multe lucruri care ne deranjau, în loc să discutăm despre ele.

Am descoperit hobby-uri și le-am perfecționat pe cele vechi, împreună și separat. Eu pictez, în timp ce el gătește și testează noi rețete din diverse zone ale lumii. Acum viața noastră nu mai e atât de agitată și avem timp să vorbim mai mult despre emoțiile noastre, ca fiecare moment petrecut împreună să reprezinte un pas înainte, să evoluăm în cuplu, cu sinceritate.

Când pandemia îți salvează relația de cuplu

Ștefan, 43 de ani, și Oana Maria, 36 de ani

Oana si Stefan

Oana și Ștefan. Fotografie de Ase Karlsen

„Înainte de pandemie, eu și iubitul meu eram destul de tulburați și ne gândeam să ne mutăm separat. Dar ne-a prins carantina împreună, undeva la țară, și am zis că mai rezistăm până se încheie și vedem după. Dar în timpul carantinei s-a petrecut ceva magic. Am început să apreciem enorm timpul petrecut împreună și să ne simțim recunoscători unul pentru celălalt. De unde înainte aveam certuri dese și obositoare, în pandemie toate motivele pentru care ne certam au început să ni se pară mărunte și nesemnificative. 

Am realizat că avem noroc că ne avem unul pe altul și că petrecem perioada asta grea împreună. Am redescoperit plăcerea gătitului împreună și am reînceput să cântăm (noi avem o trupă, Poetrip). După încheierea carantinei, am început, pentru prima dată în 11 ani de relație, să facem terapie de cuplu și, după doar trei luni, se simt efectele. Am învățat să comunicăm mai constructiv, să nu mai lăsăm certurile să escaladeze și, ghici ce, nu mai vrem să ne mutăm separat, pentru că viața împreună e prea frumoasă”, spune Oana Maria despre pandemia petrecută împreună cu Ștefan. 

„Datorită pandemiei am realizat că toate planurile, speranțele și schimbările pe care voiam să le facem în 2020 și-au pierdut orice relevanță, așa că, neputincioși în fața destinului, ne-am rezumat să acceptăm cu modestie și fără așteptări ce avem. După o vreme a trebuit să tragem concluzia șocantă că nu ne mai certasem deloc de mult timp. Reveniți în București, am hotărât să încercăm terapia de cuplu, pentru că am decis că merită să înțelegem ce am greșit și să lucrăm la locurile în care scârțâie relația noastră. Iar aportul unui specialist psiholog e aur curat, nu-mi vine să cred că înainte consideram că de asta ai prieteni, pentru discuții de genul și că lucrurile se rezolvă astfel de la sine”, zice Ștefan. 

Editor: Mihai Tița