18+

Am discutat cu bătrâni LGBT despre dragoste, căsnicie și sex

„Oamenii au o vorbă acum, că «dragostea e dragoste». Dar cine definește dragostea adevărată? Cum poți să iubești pe cineva și să urăști pe altul?"

de Sophie Saint Thomas
02 Iulie 2016, 10:00pm

Imagini de Sarah MacReading.

S-a împlinit un an de la sentința Curții Supreme în cazul Obergefell vs. Hodges, în care a fost validat dreptul căsătoriilor dintre persoane de același sex. Firesc, în aceeași zi, în New York, a avut loc Parada Pride, care a fost cea mai mare din istoria orașului.

Multe persoane din comunitățile de gay, lesbiene, bisexuali și transsexuali deja au vizitat hanul Stonewall în această lună, pentru a onora victimele atacului armat din Orlando și pentru a găsi alinare față de toate aceste lucruri înfiorătoare. Masacrul din Pulse, cea mai gravă infracțiune motivată de ură și homofobie din America, a forțat populația să recunoască că, în ciuda progresului, comunitatea LGBT este încă în pericol. Cum a spus pentru VICE și Margueritta Wilkins, o bătrână gay din New York, care acum locuiește în Washington:

„Din aceste puncte de vedere, nu văd nici o schimbare. Eu mă uit în ansamblu, nu la lucrurile mărunte. Da, au adoptat proiectul de lege și nu știu câți oameni s-au căsătorit, dar tot nu poți să te ții de mână în anumite locuri!"

Pentru puțină perspectivă, am vorbit cu trei persoane în vârstă din comunitatea LGBT și i-am întrebat ce sfaturi ar da tinerilor, părerile lor despre căsnicie și cât mai avem de crescut ca societate. Acești americani LGBT au trecut prin multe schimbări progresive, dar sunt de părere, ca mulți alții, că mai avem cale lungă de bătut.

Margueritta, 67 sau 68 de ani
Spokana, Washington

VICE: Bună, Margueritta, povestește-mi despre tine.
Margueritta:
Am 67 sau 68 de ani. Mi-au spus să nu mai număr anii, așa că nu mai țin cont. M-am mutat recent în Spokana, Washington, în căutarea unei vieți mai bune. Mă bucur de aerul proaspăt, pădurea de pini și munții înzăpeziți.

Ai fost îndrăgostită de mai multe ori. Ce relații au fost cele mai memorabile?
Cele mai memorabile sunt din anii '70, când lucrurile erau complet diferite în lume pentru că nu exista virusul HIV. Nu cred că lumea era mai promiscuă decât acum, dar când bagi și HIV în ecuație se schimbă complet totul. În același timp, pe vremurile mele, dacă femeile se gândeau la astfel de lucruri [cum ar fi să fii gay], erau considerate bolnave mintal.

Totul era sub o perdea, ca să nu atragi atenția. A fost foarte greu pentru mine, pentru că a trebuit să fiu ceva ce nu eram sau altcineva. Trebuia să mă prefac tot timpul. Personajul care trebuia să-l joc era al unei fete tradiționaliste care încerca să se integreze. Oamenii care se căsătoreau nu voiau asta, iar cei care făceau copii nu și-i doreau.

Ai fost căsătorită?
Nu am fost niciodată căsătorită cu un bărbat, dar am o fiică și trei nepoți. M-am căsătorit cu o femeie, în 1974. Era ilegal, dar ne iubeam și voiam să ne legăm trup și suflet. Un preot desemnat de biserică ne-a ajutat, dar a fost o ceremonie foarte discretă, la ea acasă. Când guvernul legislativ a aprobat căsătoriile dintre persoane de același sex, m-am simțit foarte mândră. Dar, nu cred că s-a făcut un progres adevărat. Nu cred că a ajutat atât de mult.

În schimb, soția mea a fost o binecuvântare pentru mine. A murit în '93 și încă țin doliu. Am făcut un jurământ: când vom părăsi lumea asta, ne vom reîntâlni pe lună. Și am speranțe și vise că atunci când voi pleca și eu, o voi revedea.

Citește și: Poveștile persoanelor LGBT agresate în România îți arată cât de încuiați suntem

Cum te-ai simțit după atacul din Orlando?
Nu am știut decât cu vreo două sau trei zile mai târziu, pentru că nu apucasem să mă uit la știri. Nu știam nici că era un club gay iar când am aflat m-am simțit atât de rănită, mai ales pentru toate greutățile prin care am trecut deja.

De ce crezi că e nevoie de o schimbare adevărată?
Oamenii încă au ură în inimile lor. Trebuie să recunoască că de fapt ei sunt problema. Trebuie să ne uităm la noi înșine. Eu mereu mă uit în oglindă. Oamenii cred că vor să fie buni sau diferiți, dar, în adâncul inimii, ei știu că nu e adevărat. Sunt hidoși pe interior și nu au respect față de semenii lor. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Noi am rămas tot cetățeni de mâna a doua.

Oamenii au o vorbă acum, că „dragostea e dragoste". Dar cine definește dragostea adevărată? Cum poți să iubești pe cineva și să urăști pe altul? Pentru mine nu are sens. Lucrurile se schimbă, dar foarte încet. E un întreg proces și sper să prind un fel de schimbare sesizabilă cât mai sunt în viață.

Maurice, 79 de ani
New York

VICE: Bună, Maurice. Spune-mi povestea vieții tale.
Maurice:
Sunt un francez din Canada, dar m-am născut în America și am urmat Școala de Design din Rhode Island. Sunt designer vestimentar, evident, la pensie. Locuiesc în New York de 53 de ani și nu îmi pot imagina cum ar fi să trăiesc în altă parte.

Cum e viața ta romantică?
Îmi iubesc prietenii. Am avut un partener timp de 23 de ani, care din păcate a murit în 2003. Mă gândesc la el în fiecare zi și mi-e foarte dor, dar viața merge mai departe, la fel ca acest clișeu.

Cum v-ați cunoscut?
Ne-am cunoscut pe plaja insulei Fire.

A fost dragoste la prima vedere? Atracție sexuală?
Păi, amândoi ne simțeam atrași unul de celălalt, lucrurile au mers de la sine.

Ai zice că a fost dragostea vieții tale?
Categoric, și în continuare este. Eram partenerii perfecți de călătorie. Ne plăcea să mergem la teatru, la operă și la petreceri. Eram atât de compatibili, e aproape incredibil. Mai puțin faptul că el era un geniu și eu nu. A fost bărbatul perfect, atât de inteligent. Pentru mine era ca un dicționar ambulant. Mai voiam încă 25 de ani alături de el, dar, din păcate, nu poți controla lucrurile astea.

Citește și: În România, persoanele LGBT sunt mai puțin protejate de discriminare decât romii

Ce părere ai despre viața tinerilor gay? Crezi că le este mai ușor față de generațiile mai în vârstă?
Cu toată tehnologia disponibilă, mi se pare că oamenii de abia mai vorbesc unii cu ceilalți. Nu a mai rămas pic de romantism în viețile lor. Presupun că dacă îți place tehnologia, ești în al nouălea cer. Din păcate, mie nu-mi place. Bineînțeles că e mai ușor acum dacă ești gay sau lesbiană sau ce mai vrei să fii, dar din cauza profesiei mele, practic, asta era de așteptat. Am avut mulți prieteni gay și încă mai am, dar am și mulți prieteni heterosexuali, așa că nu contează ce ești. Nu judec lumea după orientarea sexuală. Dragostea înseamnă să-ți pese. Desigur, sexul e și el important, dar se pierde cu timpul. Cel mai important aspect al dragostei este să împarți viața ta cu altcineva. Ăsta e cel mai important lucru pentru mine.

Pe 26 iunie s-a împlinit un an de când Curtea Supremă a legalizat căsătoriile dintre persoane de același sex. Cum te-ai simțit când s-a aprobat?
Sunt foarte încântat. Mi se pare un lucru bun pentru toată lumea. Deci, ce pot să spun, mi se pare fantastic.

După atacul armat din Orlando, unii spun că nu am făcut un progres adevărat.
Mi se pare că progresul e încă acolo. Ăsta e doar un eveniment nefericit. Mai mult ca orice, ar trebui să ne facă pe toți mai puternici, numai că îi călește doar pe cei gay. Te culegi de jos și o iei de la capăt.

Andrea, 69 de ani
Santa Rosa, California

VICE: Vrei să-mi vorbești un pic despre tine?
Andrea:
Am o istorie interesantă. Eram hetero până să ajung în California. Am venit cu mișcarea feministă din anii '70, în care exista o comunitate mare de lesbiene și am fost cu femei de atunci înainte. Chiar dacă am fost doar cu femei toți acești ani, eu cred că sunt bisexuală, adică îmi plăceau și bărbații. Nu am mai făcut sex cu un bărbat de foarte mulți ani, dar dacă aș întâlni unul cu care să mă conectez pe plan emoțional, nu cred că mi-ar păsa de sex.

Îmi imaginez că în zilele noastre e mai acceptabil să fii fluid sexual.
În anii '70 nu era. Totul era foarte rigid.

De câți ani ești căsătorită cu soția ta?
Ne-am cununat în 2008. M-am căsătorit în fereastra în care era legal să te căsătorești în California, dar sunt cu aceeași persoană din 1995.

Cum v-ați cunoscut?
Ne-am cunoscut într-o grupare feministă numită Hot Flash. Ea era prietenă cu niște prieteni de-ai mei. Toți din grup împliniserăm 50 de ani și ne ajutam reciproc în perioada aia a vieții noastre. Ne-am cunoscut și am început să petrecem timpul împreună. Apoi ne-am îndrăgostit.

Când te considerai heterosexuală, știai că există și partea asta în tine?
Nu, n-am reușit să descoper asta până când nu am ajuns în California. Nu prea avea sens pentru mine, dar într-o zi m-am trezit într-un autobuz spre San Francisco. Locuiam acolo cu tatăl fiului meu, cu care eram căsătorită la momentul respectiv. Într-o zi, am observat o femeie în autobuz și m-am simțit atrasă de ea. Mi s-a părut ciudat, iar apoi s-a declanșat un întreg lanț de evenimente. Aveam 28 de ani. Înainte de asta, nimic. Nici cea mai vagă idee. Fusesem doar cu bărbați și mi se părea bizar.

Cum te-ai simțit în legătură cu asta la momentul respectiv?
Nu foarte bine, deoarece de abia mă căsătorisem. Deloc bine!

Ce părere ai avut despre sentința cazului SCOTUS Obergefell vs. Hodges de anul trecut?
Eu mi-am descoperit sexualitatea destul de târziu, la 30 de ani. În comparație cu Terry, partenera mea, care știa că e gay din liceu și a fost gay toată viața ei. Chiar a simțit impactul unei persoane gay tinere care trebuie să ascundă asta. Încă îi spun partenera mea. Mi-e foarte greu să-i spun soția mea. Nu știu dacă e din cauza vârstei sau pentru că mulți ani ea a fost partenera mea domestică. Mi se pare mai ușor să zic parteneră.

Citește și: Viața gay între Mița Baston și... Securitate

Pentru mine, sentimentele contează și nu ce scrie pe o hârtie. Eu simt că ea e partenera vieții mele. Doar nu sunt eu pe filmul căsătoriei. Am făcut-o pentru că am putut! E un pic mai ușor și pentru noi în caz de boală sau dacă ne cumpărăm împreună o casă, chestii de genul. Mi se pare fantastic, sunt foarte entuziasmată de acest progres. Dar eu locuiesc într-o zonă foarte deschisă. Mă confrunt mai des cu sexism decât homofobie. Mă identific cel mai mult ca o feministă.

Deci te bucuri că sunt legale căsătoriile gay?
Mă bucur foarte mult că eu și soția mea putem avea aceleași privilegii ca un cuplu heterosexual.

E ciudat, pentru că această aprobare de lege părea ca un progres, apoi masacrul din Orlando s-a întâmplat...

E o reamintire că astfel de treabă nu se termină niciodată, din punct de vedere al siguranței. Înca mai e multă ură în lume. Problema armelor mi se pare atât de evidentă, dar eu am crescut un copil în anii '70. Eram o hipioată anti-arme care stătea prin East Village.

Dacă ai putea să te întorci în timp, ce sfat i-ai da versiunii tale mai tinere?
O relație e o relație și nu contează dacă e între o femeie și un bărbat. Într-adevăr, femeile relaționează atlfel, dar dinamica poate fi foarte similară. Dacă iubești o persoană, sexul nu mai contează.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre LGBT:
Prin ce trec colegii tăi gay din liceele românești, când te porți ca un ghiolban
LGBT-iștii în flash-mob la MȚR
Teoria Genei Homosexuale nu rezolvă problemele comunităţii LGBT peste noapte