FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum am profanat morminte la 14 ani, în Suceava

Gruparea „Legiunea lui Odin" avea ca motto: „O cruce în minus, o sabie în plus pentru zei".
9.3.15

Ilustrație de Kim Traynor, via Wikimedia Commons

Nu știu ce făceai tu prin 2005, dar eu și prietenii mei din „Legiunea lui Odin" cutreieram cimitirele din Suceava și lăsam în urmă ceea ce noi credeam că e un fel de justiție morală pe care creștinismul o merită, pentru că ne-a distrus moștenirea culturală păgână. Ori asta, ori eram eu frustrat că mă trimitea maică-mea cu forța la biserică.

Provin dintr-o familie pseudo-intelectuală compusă dintr-un tată subinginer bețiv și o mamă învățătoare, fanatică religioasă. Din timpuri imemoriale eu eram mereu prezent în primul rând la biserică, în genunchi, mereu traumatizat de spovedanii, înmormântări cu ritualuri dubioase sau alte tradiții pe care maică-mea, crezând că mă duce spre mântuire, mi le îndesa pe gât în stil BDSM. Taică-miu nu se prea rupea cu mersul la biserică, fiindcă duminica era prilej de table la crâșma de lângă bloc.

Publicitate

Lanțul credinței a început să mă roadă pe la 12-13 ani și cum ai mei nu mai puteau să mă stăpânească cu violența fizică, că eu eram tot mai mare și ei tot mai bătrâni, am început subtil revolta hormonală a pubertății. Am încercat să refuz mersul la biserică, dar nu mi-a ieșit din prima. Pentru o vreme am folosit banii de acatist ca să îmi cumpăr câte o ora, două la sălile de jocuri pe calculator. Asta până m-au prins o dată și au început să mă verifice cerându-mi să le aduc anafură și să le povestesc pilda. Pilda o găseam în calendar și oricum le știam pe toate pe de rost, iar pentru anafură veneam doar la sfârșitul slujbei. Jocul ăsta de-a șoarecele și pisica nu avea cum să continue la nesfârșit, mai ales pentru că dintre colegii mei de clasă niciunul nu mai avea treabă cu biserica. Aveam foarte mare grijă să nu mă vadă vreun prieten sau vreun coleg de clasă când mergeam la biserică, ca să nu mă considere ceilalți slab sau ciudat.

Gruparea „Legiunea lui Odin" avea ca motto: „O cruce în minus, o sabie în plus pentru zei".

Totul s-a schimbat când în clasă cu noi s-a mutat fiul dirigintei, Alex. La prima vedere nu te-ai fi așteptat ca în spatele ochelarilor și a tricoului negru să fie un amalgam de Dacia Preistorică a lui Densușianu, Biblia Satanistă a lui Anton LaVey, Vargsmålul lui Varg Vikernes și Mein Kampf-ul lui Hitler. Cert e că din întunericul de ignoranță al preceptelor morale creștine ale maică-mii, m-am simțit atras de ideile lui ca o muscă de un filament incandescent.

Publicitate

Ne-am împrietenit foarte repede și în scurt timp am absorbit toate ideile fascinante care contraveneau creșterii mele ortodoxe. Primul pas a fost muzica. Mi-a dat să ascult Children of Bodom, Kroda, Dimmu Borgir, Nokturnal Mortum și alte metale extreme, când eu nici nu știam încă de Metallica. Toată ura, furia și frustrarea care zăceau latent în mine, față de familie, societate și religie și-au găsit un fitil sau mai degrabă o direcție. Au urmat drumuri lungi prin pădure și discuții nesfârșite legate de păgânism ca religie originară, cât de îndreptățit a fost holocaustul lui Hitler și cât de distructiv a fost creștinismul de-alungul istoriei.

Când Alex a fost sigur că mi-a spălat creierul suficient de bine, mi-a propus să intru în ceea ce el numea „Legiunea lui Odin", grupare al cărei motto era „O cruce în minus, o sabie în plus pentru zei". La 15 ani ai săi era liderul grupului și mai avea în subordine trei acoliți, Gabriel, Flavius și Gabi, doi de 19 ani și unul de 17. Aveam chiar și un sistem pseudo-militar de titluri și grade obținute în funcție de activitățile la care participam. Alex își dobândise rolul de lider și respectul, după o noapte în care a incendiat singur acatistierul unei biserici din oraș.

„Legiunea" se ocupa cu tot felul de activități drăgălașe, pornind de la mesaje anti-semitice scrise cu graffiti pe mașini și clădiri până la profanări de morminte. Planul nostru final era să urmăm exemplul lui Varg Vikernes, să fabricăm nițel napalm și să incendiem biserica de pe dealul Tătărași.

Publicitate

Ziarul Monitorul de Suceava, 2005

Eu nu am participat decât la două astfel de acțiuni și asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că nu mă lăsau parinții să plec noaptea de acasă. Într-o seară însă, i-am vrăjit pe ai mei că dorm la un coleg de clasă și împreună cu Alex am plecat să facem un pic de război cu cimitirul „Pacea". Era o noapte de octombrie, ceața plutea în aer și făcea peisajul pe cât de sinistru, pe atât de romantic. Prin vene îmi curgeau în același timp adrenalină, frică, satisfacție și eram convins că Odin aplaudă mândru pe calul său cu opt picioare.

Am sărit gardul, am intrat în cimitir și ne-am pus pe treabă. Prima cruce a fost mai dificilă, după cum e natura lucrurilor, pentru că încă mai aveam oarecare remușcări morale. Am scos-o din pământ, am înfipt-o invers și am simțit cum îi trag o palmă lui Iisus Hristos. M-am asigurat că îmi întoarce obrazul așa că am continuat să devastez tot ce am prins în cale. Entuziasmul și satisfacția de pe fața lui Alex îmi inspirau foarte multă încredere. Am reușit să scoatem chiar și câteva cruci de metal cu puțin efort. Cât despre mesajele scrise cu markerul, le preferam pe cele cu aer satanist pentru că aveau mai mult impact și probabil oamenii nu ar fi rezonat la fel de bine cu cele păgâne.

După vreo oră de rupt, întors și mâzgâlit cruci am observat o siluetă și apoi o lumină prin ceață, așa că am decis să ne luăm tălpășița. Când am ieșit din cimitir, creierul meu era inundat de neurotransmițători și probabil ăla a fost primul meu high.

Publicitate

A doua zi Alex a venit la mine acasă să mă cheme la o nouă acțiune, de data asta cu efectivul complet. Ultima dată când au mers toți, au distrus vreo două sute de lăcașuri de odihnă veșnică și de data asta voiau un rezultat și mai șocant. Deși Alex a insistat, am refuzat să vin, pentru că mi s-a părut stupid și periculos că aveau de gând să meargă în același cimitir în care fusesem cu o seară înainte. Alex nu a vrut să asculte și au mers toți patru.

S-au înarmat cu tricouri cu formații de black metal, bocanci, spray-uri paralizante, carioci negre și cuțite, după cum era tradiția, și au plecat să își verse frustrările. S-a dovedit însă, în seara respectivă, că nu e prea indicat să te apuci de făcut activițăți ilegale când în „legiunea" ta ai un membru cu un handicap locomotor. Când au fost surprinși de paznic, au luat-o toți la fugă, mai puțin Gabriel. Pe el l-a prins un paznic de 45 de ani și a chemat poliția, iar în spiritul virtuților și al onoarei păgâne i-a dat pe toți ceilalți în gât, mai puțin pe mine, fiindcă nu ne cunoșteam.

Ziarul Monitorul de Suceava, 2005

Dimineața următoare, mă uitam la televizor să văd ce mai e pe la știri. Pe canalul local am observat cuvintele „profanatori" și „prinși". Bineînțeles că am paralizat de frică și am început să cred că orice sunet de pe scara blocului e un polițist care urcă scările spre mine. Paranoia mea a continuat să se amplifice după discuția cu Alex, care mi-a povestit cum l-au luat polițiștii de acasă la trei noaptea și cum e foarte probabil să mă viziteze și pe mine în curând. În disperarea care m-a cuprins am mers acasă și am rostit Crezul și Tatăl Nostru, fiecare de câte 20 ori. Nu știu dacă i s-a făcut Atotputernicului milă de mine ca de Vosganian, dar poliția nu a mai ajuns niciodată la ușa mea. Ceilalți nu au fost la fel de norocoși și au primit câte de doi, trei ani cu suspendare.

Nu i-am mai văzut pe camarazii mei de ani buni, de Flavius și Gabi nu mai știu nimic. Știu însă că Alex crede acum în Anunnaki și Gabriel e căsătorit cu o tipă pe care a lăsat-o însărcinată și a încercat să îi provoace un avort inedit cu o sticlă de cola (imaginează-ți singur cum). Cât despre mine, am luat locul trei la ultima fază a olimpiadei de religie în liceu, chit că eram ateu pe atunci, mi-am făcut licența despre divinație și tot nu am nicio idee dacă maică-mea merge degeaba la biserică sau nu.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre cimitire:
Nisipuri-Dorobănția, cimitirul unde se înmormântează spartanii craioveni Un oraș a aflat că este construit din pietre funerare evreiești Revelion în cimitir cu mama şi cu tata Traficul de morţi de la Roşia Montană