​„Diavolul alb” care a condus mafia chineză din New York și Boston

I se zicea „Bac Guai", sau, după traducerea celor de la FBI, Diavolul Alb. A fost un puști care a crescut în Dorchester, o suburbie din Boston, și care juca hochei, la fel ca ceilalți cetățeni irlandezi americani din clasa muncitoare care trăiau în zonă. Boston e un oraș cu tradiții vechi, mândru de istoria lui colonistă, de echipa lui de sport și chiar și de rata mare a infracțiunilor. Dar bărbatul născut sub numele de John Willis, Diavolul Alb care urma să devină un șef al mafiei chineze, a ajuns să le fie loial unor oameni foarte diferiți de cetățenii din Boston alături de care crescuse.

Tatăl lui Willis i-a părăsit când Willis avea doi ani, iar mama lui a murit imediat după ce el a împlinit 15 ani. Avea câteva rude prin oraș, dar nimeni n-a vrut să-l adopte pe adolescentul orfan. Singur și rănit, Willis căuta cu disperare să fie acceptat. Când n-a reușit să găsească acceptare la cei din comunitate, a gravitat spre o comunitate care i-a oferit-o. Acea comunitate a fost o bandă de chinezi numită Ping On.

De la jumătatea anilor '80 până la sfârșitul anilor 2000, Willis a crescut în rang în cadrul uneia dintre bandele de mafioți chinezi din Boston. A început ca recuperator de datorii și bodyguard și apoi a devenit traficantul din spatele unei rețele de oxycotin care făcea afaceri în valoare de patru milioane de dolari. În 2011, a fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare pentru trafic de droguri și spălare de bani. Scott O'Donnell, agentul FBI care a avut sarcina să-l prindă pe Diavolul Alb, a zis că n-a mai văzut niciodată un infractor ca Willis, din cauza statutului înalt pe care acesta și l-a câștigat în sânul mafiei chineze.

La începutul lui ianuarie, BenBella Books va lansa o carte despre viața și infracțiunile mafiotului din Boston poreclit Diavolul Alb. Scrisă de Bob Halloran, reporter de sport și știri la Channel 5, Diavolul Alb documentează evoluția lui Willis în Mafie și conține gânduri și anecdote ale gangsterului. Deși Halloran e mai cunoscut ca reporter de sport la ESPN, premiatul jurnalist e familiar cu viața interlopilor. A publicat Tunetul Irlandez: Viața lui Micky Ward, care a fost transformată în filmul The Fighter , și Declarație de Impact: Lupta pentru dreptate a unei familii împotriva lui Whitey Bulger , pe care Halloran a scris-o după ce l-a întâlnit pe Steve Davis, a cărui soră a fost ucisă de gangsterul din Boston și gașca lui. L-am sunat pe Halloran ca să aflu cum au decurs discuțiile lui în închisoare cu John Willis și cum a ajuns puștanul ăsta din Dorchester atât de sus în mafia chineză.

VICE: Pentru început, poți să-mi spui cum a ajuns un puști alb din Dorchester într-o bandă chinezească din Boston și New York?
Bob Halloran: Prin context și mai multe întâmplări norocoase. Willis a avut și noroc în anumite aspecte. Când avea 16 ani, a mințit și a zis că avea 18 ca să se angajeze ca bodyguard într-un bar de lângă parcul Fenway. Deja lua steroizi și făcea bodybuilding pe vremea aceea, așa că era masiv. Era un bar frecventat de mulți asiatici. Într-o noapte a avut loc o bătaie și l-a ajutat pe unul dintre asiatici să iasă din încurcătură, iar tipul acela – Woping Joe – i-a dat un cartonaș cu numărul lui. I-a zis să-l sune dacă are nevoie de ajutor.

Și l-a sunat, bineînțeles.
Exact. Într-o noapte, John era la pământ – era lefter și dormea pe podeaua apartamentului unei rude care murise – așa că s-a gândit să sune la numărul pe care îl primise, fără să aibă idee la ce să se aștepte. Deodată, o mașină a apărut în fața cabinei telefonice de unde făcuse apelul și din mașină au ieșit șase-șapte chinezi care l-au invitat să urce. L-au dus la o casă plină de chinezi, cu mame, copii și alți tipi din banda Ping On. Acest grup controla un sector mare din Boston cu cazinouri și saloane de masaj.

A luat cina cu ei și, în ziua următoare, i-au dat niște haine, i-au arătat cum merg treburile și l-au primit în sânul lor. Sună simplu, dar nici el nu știe cum de a fost acceptat în bandă atât de ușor. Le-a arătat respect și ei i-au arătat respect, la rândul lor. De-a lungul timpului, între ei s-a format o legătură. A fost antrenat de ei de mic și a început să meargă la New York să recupereze datorii pentru ei. A lucrat și ca bodyguard pentru un mafiot din New York.

Nu a avut probleme cu limba?
Când era în New York, membrii bandei mergeau în locuri populate de chinezi și încercau să agațe fete. Majoritatea erau asiatice și unul dintre prietenii din bandă i-a zis că trebuie să învețe chineza dacă vrea să agațe femei. A fost atent la conversațiile grupului, s-a uitat la filme chinezești și a ascultat muzică asiatică. Până la urmă a învățat să vorbească fluent chineza. Iar asta a fost important, pentru că mai târziu a trebuit să antreneze noi generații de chinezi care intrau în bandă și nu știau prea multă engleză.

A intrat în bandă când era copil, dar cum de au continuat să-l accepte și mai târziu, când a crescut?
Se lăuda că era singurul tip alb dintr-o bandă de chinezi. Când am vorbit cu FBI-ul despre asta, mi-au zis că poziția lui era una extrem de rară. Chinezii sunt foarte izolați. Nu au încredere în străini și în oameni din afara comunității. Cred că l-a ajutat mult faptul că era copil când l-au adus în mijlocul lor. Șeful bandei a fost impresionat și de faptul că un tânăr alb vorbea chineza.

Dar cel mai important a fost că era dispus să facă orice pentru ei și și-a îndeplinit toate sarcinile cu succes. Era de încredere și loial. Dacă ar fi fost introdus în bandă ca un infractor în vârstă de 28 de ani, cred că lucrurile n-ar fi decurs atât de lin. L-a ajutat mult că a intrat în mijlocul lor ca un puștan naiv de 16 ani. N-a fost nici deschizător de drumuri pentru alții, pentru că n-au existat alți tipi albi care să-i calce pe urme și să intre în mafia chineză. El a fost singurul.

Inițial a fost recuperator și bodyguard, dar cum a avansat în ierarhia bandei?
După ce s-a antrenat la New York la începutul anilor '90, a fost trimis înapoi în Boston să lucreze pentru un bărbat pe nume Bai Ming, care nu era printre cei mai cunoscuți gangsteri din mafia chineză din Boston pe vremea aceea. Era, probabil, al șaselea sau al șaptelea. Dar, în scurt timp, liderii bandei din Boston au ieșit din peisaj, unul câte unul. Unul a fugit înapoi în China, să scape de niște probleme, doi s-au ucis între ei și deodată Bai Ming a devenit șeful interlopilor din Chinatown, iar John era mâna lui dreaptă. Era paznicul lui personal, tipul care îi verifica mașina de bombe în fiecare dimineață, tipul care îl însoțea la restaurante și care îi recupera banii de la datornici.

Era al doilea cel mai șmecher din mafie, pentru că era asistentul liderului. După ce a mers la New York și a învățat chineza, a crescut în rang pentru că putea comunica, dar și pentru că era mai mare și mai puternic decât toți ceilalți. În plus, era dispus să facă orice job, oricât de periculos.

Cum a fost prins până la urmă de poliție?
La începutul anilor '90, când John era foarte tânăr, șeful lui, Bai Ming, se ocupa de cazinouri și de prostituție, dar nu și de droguri. John a intrat la închisoare la un moment dat și acolo și-a făcut niște legături care l-au introdus în traficul de marijuana. După aia a trecut la cocaină. Șeful lui John i-a zis să nu se bage în asta. Dar el o făcea pe cont propriu și începuse să câștige bani buni. După o vreme, s-a îndepărtat de mafia chineză, dar și-a menținut relații puternice cu membrii ei importanți.

A mai intrat la pușcărie de vreo două ori și ultima oară s-a împrietenit cu un tip din Florida care l-a ajutat să pună mâna pe cantități foarte mari de oxycotin. A început să facă trafic cu oxycotin din Florida în Massachusetts și vindea în Cape Cod și zona Bostonului. Poliția investiga de multă vreme mafia din Chinatown și câteva ținte cu care John a fost asociat. Așa l-au prins până la urmă.

Cum a fost să mergi la închisoare din Maryland și să-i iei interviu pentru carte?
I-am luat interviu într-o cameră mică de lângă celula lui. Am petrecut șapte ore cu el pe parcursul a două zile. Deși o să sune nașpa, mi-a devenit simpatic – sau cel puțin am reușit să-l înțeleg. Nu își cere iertare pentru că nu e convins că a făcut ceva greșit. Mi-a spus povestea lui și recunosc că au fost destule motive să empatizez cu el și destule motive să nu fiu de acord cu stilul lui de viață. Dacă l-ai cunoaște și n-ai ști nimic despre viața lui, ai zice că e un tip foarte inteligent, carismatic, interesant, care citește mult și are interese variate.

Nu știam la ce să mă aștept pentru că a comis câteva crime violente și a fost dealer de droguri timp de mulți ani. Nu am cunoscut mulți infractori, așa că nu știam cum va decurge. Dar e o persoană plăcută, chiar docilă, aș zice. N-a ridicat niciodată vocea. Mi s-a părut foarte interesant și captivant și nu m-a intimidat deloc în timpul discuției. Nu s-a supărat nici măcar când l-am provocat.

Îți amintești despre ce ați vorbit la începutul întâlnirii?
Unul dintre primele lucruri pe care mi le-a zis a fost că gangsterii ucid gangsteri și ucigașii ucid ucigași. Mi-a zis că doar idioții ucid civili. A vrut să accentueze că nu avea treabă decât cu alți interlopi care aveau datorii la interlopii pentru care lucra el. Era foarte important pentru el să îmi transmită că nu s-a atins de oameni nevinovați.

Ce îl umanizează pentru tine și cum o să îl ții minte?
N-am vorbit deloc despre soția și fiica lui. Când i-am luat interviu, i-au dat lacrimile abia când mi-a povestit cât de dor îi e de ele. Mi s-a părut incredibil pentru că îl percepusem ca pe un tip insensibil, rece și dur. Nu vreau să folosesc cuvântul psihopat prea ușor, dar adevărul e că mi-a zis că nu avea nici un regret pentru crimele pe care le comisese. Trăia în negare vizavi de lucrurile astea. Dar când a venit vorba de dragoste și relații, s-a topit complet. Mi-a rămas în minte lucrul acesta pentru că a intrat în contradicție cu toate celelalte fațete ale personalității lui și cu istoria lui sângeroasă.

Urmărește-l pe Seth pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre interlopi pe VICE:
Frații Cămătaru sunt singurii interlopi care își fac tatuaje cu sens
5 lecţii pentru infractori învăţate de la susţinătorii lui Becali
Cum e să lucrezi într-un restaurant de interlopi
E înfricoșător să pârăști Mafia chiar și în condiții de anonimitate