​Sex, urină și violență: Viața ca recepționist într-un hostel pentru tineri

Într-o noapte – cred că era vreo 3 – un oaspete a venit în hol în fugă, plângând. Cred că vorbea în coreeană, deci habar nu aveam de ce era așa de zguduit, nu înțelegeam nimic. La un moment dat am reușit să descifrez un cuvânt care a depășit granița de limbaj: pișat. Am rugat paznicul să-mi țină locul la recepție, am tras aer în piept și am pornit spre camera lui, să văd cu câtă urină aveam de-a face.

Se pare că o turistă australiană se hotărâse – în somn – să se urce în patul bietului coreean și să se ușureze. Cel puțin asta am înțeles din coreeana lui și din balta de pișat din pat.

Când lucrezi în tura de noapte într-un hostel european aglomerat te confrunți cu tot soiul de situații sordide care nu apar aproape niciodată ziua. E un univers paralel cu droguri, băutură și adolescenți britanici arși de soare.

Jobul meu e să stau la recepție, să întâmpin oaspeții, să le dau cheile, să le fac un tur al hostelului și să le spun ce trebuie să știe – cu excepția faptului că pe la 3 dimineața mereu se face o babilonie totală. Asta află și singuri oricum.

PROMISCUITATEA

Una dintre regulile de bază ale hostelului e că într-un pat poate sta o singură persoană. Indiferent câte shoturi ai dat pe gât în seara aia, n-ai voie să faci sex în cameră. Pentru că e foarte enervant pentru ceilalți oaspeți. Dar evident, regulile sunt făcute ca să fie încălcate – mai ales asta. Odată, cinci dintre cei opt oaspeți dintr-o cameră au coborât ca să depună plângere. Era 7 dimineața și doi turiști beți și-o trăgeau într-unul din paturi. După ce stătusem șapte ore la recepție, eram invidios pe ăia doi. Dar ce era să fac? M-am dus sus să-i opresc. Am intrat în cameră și am dat la o parte perdeaua patului. În nas mi-a apărut un cur care se fâțâia în sus și-n jos, nederanjat de prezența mea. I-am rugat politicos s-o facă măcar în liniște. Dar nu mai conta, oricum colegii lor de cameră se resemnaseră și se duseseră să ia micul dejun.

Sincer să fiu, oricum se face sex peste tot, nu doar în camere. La duș, în budă, pe acoperiș, în orice loc fără camere de supraveghere.

De multe ori, turiștii excitați fac avansuri și personalului. De exemplu, într-o noapte, paznicul nostru – un cubanez blând pe nume Miguel – își făcea tura când a auzit un sunet ciudat din toaletă. S-a dus să vadă ce se petrecea și a dat peste o canadiană care se pișa cu ușa toaletei larg deschisă. Miguel s-a șocat, dar fata i-a făcut semn să se apropie și să i se alăture. Oricât de flatat s-a simțit bietul om, a hotărât că nu e profesionist din partea lui și s-a abținut.

Prin comparație, recepția e mai puțin morală când vine vorba de astfel de situații. Când ești recepționer la un hostel, îți cresc șansele de a face sex. Înainte nu eram popular printre fete, dar de când lucrez aici, am un succes incredibil. Nu trebuie decât să alegi momentul potrivit în care să zâmbești sau să stabilești un contact vizual și te trezești că ești în drum spre baie cu o americancă sosită singură din club la 2 dimineața. Atât de simplu e.

Îmi amintesc cum mi-a șoptit odată fostul nostru paznic – un tip de treabă de vreo cincizeci de ani – că ar trebui s-o duc la etajul unu pe o tipă care era interesată de mine. Mi-a dat un walkie-talkie și mi-a zis că mă sună dacă apar probleme. Tonul lui paternal m-a convins că era ok ca un angajat să facă asta în timpul orelor de muncă.

La primul etaj e o zonă cam moartă după miezul nopții. Ne-am dus acolo și am trecut la treabă. Când am terminat, m-am dus să iau niște șervețele să ne ștergem, dar nu mi-am mai pus hainele. Pe la jumătatea holului, mi-am dat seama că mă plimbam în pielea goală prin fața camerelor de supraveghere ale hostelului. Din fericire, nimeni nu se uită pe înregistrările alea aproape niciodată, dar în noaptea aia am învățat o lecție: Big Brother e mereu cu ochii pe tine.

HOMLEȘII

Hostelurile înseamnă mai mult decât sex, evident. De multe ori, funcționează ca adăposturi temporare pentru persoanele bolnave mintal care suferă de depresie sau paranoia și nu au bani.

Anton a fost un astfel de personaj. Era un tânăr albanez care se mutase în Barcelona să-și câștige existența. Nu știu cum își câștiga el existența, dar venea și pleca din hostel de mai multe ori pe noapte, în grabă și nu vorbea niciodată despre asta. Ceea ce era ciudat, pentru că în rest îmi spunea totul. Mi-a povestit cum el și frate-su au bătut patruzeci de bărbați odată sau cum și-a pierdut virginitatea cu o fată din hostel, căreia i s-a părut, evident, cea mai tare partidă sexuală din viața ei. Până la urmă, șeful meu l-a dat afară pentru că amenințase un angajat. A plecat din hostel urlând că o să se întoarcă înarmat pentru că e sniper.

A mai fost un tip pe nume Ramon – un tip masiv cu o vîrstă mentală de zece ani, deși în realitate avea patruzeci. După douăzeci de ani petrecuți în Londra, se întorsese în Spania pentru vremea bună. Avea economii și s-a instalat o vreme la noi. Ne spunea tot felul de povești lacrimogene – de exemplu, cum a vizitat-o pe maică-sa în Spania și a descoperit că ea își întemeiase o familie nouă și nu voia să vorbească cu el. Sau cum i-a dat o femeie o țeapă de trei sute de lire când a vrut să închirieze un apartament de la ea. Parcă era urmărit de ghinion. Până la urmă a hotărât să plece din hostel și din Spania și să înceapă o viață nouă în Menorca.

După o vreme, devine dificil să distingi diferențele subtile dintre turiști și oamenii nebuni la cap. Uneori, cele două se suprapun. Cum era coreeanul ăla care a venit la mine plângând că cineva se pișase în patul lui. Câteva nopți mai târziu, a ajuns într-o situație similară. De data asta se pișase el, mort de beat, în valiza cuiva. Posesorul valizei și-a găsit bagajul inundat în pișat. Eu a trebuit să curăț totul și să-l bag la duș pe bețivul coreean.

Dar ăsta e doar vârful aisbergului. Cel mai nașpa a fost când o tipă suedeză – care nu știu ce droguri luase – a început să alerge goală pe holuri și să deseneze pe pereți cu sângele ei menstrual. Nu cred c-o să uit vreodată incidentul ăsta. Dar ea probabil nu-l mai ține minte.

VIOLENȚA

Cea mai nasoală parte a turei de noapte nu sunt sexul sau pișatul, ci violența.

Odată încercam să separ doi bețivi care se luaseră la bătaie pe terasa hostelului și am primit un pumn în față. A venit paznicul și i-a făcut praf.

„Trebuia să-i bat, n-aveam ce face. Ți-au atins fața", mi-a explicat omul dup-aia.

Îi cam plăcea jobul lui, ce pot să zic.

Apoi se mai stârnesc bătăi între oaspeții noștri și oameni care nu lucrează în hostel. Ultimul conflict a fost între un taximetrist și trei americance. Șoferul zicea că nu-i plătiseră drumul. Ele ziceau că le-a jefuit și hărțuit. Când a venit poliția, fetele s-au întors împotriva ofițerilor pentru că aceștia nu purtau uniforme. I-au acuzat pe polițiști că ar fi impostori și i-au amenințat că o să-i bată.

Situația s-a rezolvat după ce șoferul de taxi epuizat a fost de acord să-i dea treizeci de lire. Fetele tot strigau că e jaf la drumul mare. Taximetristul urla la ele. I-am luat pe toți la recepție să discutăm calm. Tocmai când mă gândeam că în sfârșit vorbim ca niște ființe umane, una dintre ele s-a întors spre mine și m-a întrebat:

Ai văzut Breaking Bad?"

Da", i-am răspuns.

„Unchi-miu e agent DEA senior și o să-i zic să-l bage pe nenorocitul ăsta în închisoare în Cuba", mi-a zis, convinsă de cuvintele ce-i ieșiseră pe gură.

Ce să zic? A mai trecut o zi de lucru într-un hostel european.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Anterior:Sex, droguri și lux: Viața de valet într-un hotel de cinci stele