FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Star Wars e Harap Alb în spațiu

Dacă Creangă ar fi scris și Harap Alb II: Împărăția Roșie Ripostează, fiica împăratului Roș ar fi rămas cu calul.
5.5.15
Colaj de Dana Alecu

Star Wars e un fenomen cultural global. Un procent sesizabil de oameni se declară de religie Jedi. Prima trilogie (și singura recunoscută de puriști ca mine) ar trebui să se predea obligatoriu la școală. Pentru că Star Wars, la fel ca matematica, e un limbaj comun omului. Ajungi în Patagonia și trebuie să porți o conversație cu un om de acolo. Nu prea ai subiecte comune, că omul e din Patagonia. Pentru situații de genul există Star Wars. De-aia e important. Ne leagă, ca oameni. Uneori mai aud un om că spune că n-a văzut Star Wars. Nu îi dau o palmă după ceafă, deși merită, că sunt om civilizat. Dar dacă un de-ăsta pică într-o groapă, nu-i arunc o funie. De ce să mă obosesc să salvez un om căruia clar nu îi pasă de societate cât să se integreze în ea și să vadă naibii Star Wars? Serios, e 2015, cum să îți permiți să exiști și să nu fi văzut Star Wars?

Patru mai a fost internațională Star Wars. „May the fourth be with you", v-ați prins? Iar azi e „Revenge of the 5th". Sunt sigur că în maximum cinci ani ambele o să fie zi de sărbătoare, libere. Clar sunt mai importante decât ziua muncii și alte tâmpenii. Sunt sigur că sunt mai mulți români care au văzut Star Wars decât români care au muncit o zi în viața lor. Și ar trebui să o sărbătorim și noi. Până la urmă, Star Wars e ceva la fel de românesc ca și Harap Alb . Asemănările sunt atât de evidente, încât un tip mai paranoic și mai nebun decât mine l-ar acuza pe George Lucas că doar a făcut un remake al lui De-aș fi… Harap Alb (o Goponărie cu Florin Piersic, 1965) cu 12 ani mai târziu.

Sau a intrat prin notițele lui Creangă, a scos ce e în plus și a băgat lasere. Și da, în Harap Alb jumătate din text e în plus. Creangă e un grafoman netalentat în scriitura căruia toate personajele sună exact la fel: ca Florin Busuioc. Nu poți să îl întrebi pe unul cât e ceasul fără să-ți spună că ulciorul nu merge de multe ori la apă, așchia nu sare departe de trunchi și ce-i în gușă-i și-n căpușă. Dar dacă tai gargara asta interminabilă de meteorolog anost, Star Wars și Harap Alb sunt două basme aproape identice. Și da, am zis basm pentru că:

Star Wars nu e Science Fiction

La fel cum Conchita Wurst arată a femeie așa, de la distanță, dar are niște diferențe majore prin punctele esențiale, și Star Wars pare a fi S.F. la nivel superficial, deși nu e. În primul rând, pentru că o dă de gard cu fizica grav. Planetele au climă uniformă pe toată suprafața lor, există zgomote în vidul spațial, laserele din pistoale se mișcă atât de lent încât te poți feri de ele și săbiile-laser nu au sens din așa de multe motive încât s-au scris zeci de articole despre ele. Genul în care se încadrează e clar basm. Are toate elementele definitorii. Faptul că are lightsaber în loc de paloș nu îi schimbă genul. E doar o chestie de formă. Genul e definit de alte lucruri, unde similaritățile sunt izbitoare. Spre exemplu:

Luke Skywalker e exact Harap Alb și Obi-Wan Kenobi e Sfânta Duminică

Droidule, droidule, adu-mi un cioc de apă vie și unul de apă moartă! Fotografie via WikimediaCommons, colaj de Dana Alecu

Eroul ambelor basme este un tânăr care nu a apucat încă să demonstreze vreo abilitate, pornit pe un drum inițiatic. E îmbrăcat în super alb și e super inocent și naiv. Amândoi încep povestea fără să știe nimic despre nimic, fiind la fel de competenți ca un sac de cartofi. Schimbarea și destinul vin complet din afară, fără nicio contribuție din partea eroului tălâmb. Lui Harap Alb o babă, care e mai mult decât pare (Sfânta Duminică), îi explică cum vine cu calul năzdrăvan care trebuie să mănânce jăratec și despre moștenirea din partea tatălui, esențială reușitei: un paloș ruginit, o blană de urs și alte gunoaie care se dovedesc inevitabil utile. Lui Luke îi explică un moș care e mai mult decât pare (Ben Kenobi) cum vine cu Forța năzdrăvană și destinul moștenit din partea tatălui.

Apoi, Ben Kenobi se dematerializează și mai apare din când în când, ca fantomă, să dea povețe evidente, gen „folosește Forța". Sfânta Duminică se ridică la cer foarte convenabil și tot așa, mai apare din când în când să vorbească în dodii, despre cum ajunge o bâtă la un car de oale, greu la deal cu boii mici și alte expresii de-astea de meteorolog redus mintal, care turuie zicale când n-are nimic inteligent de spus. Și de aici începe călătoria prin galaxie/împărăție, în care eroul trebuie să treacă de niște probe. Dar, din fericire, are ajutoarele lui de încredere.

Han Solo e calul năzdrăvan

Ca vântul și ca gândul prin centura de asteroizi! Fotografie via

Normal că e calul năzdrăvan. Prietenul cel mai bun și mijlocul de transport al eroului. Doar că nu-l cară în cârcă, ci pe nava lui. Însă, precum calul, nava lui pare răpciugoasă, bătrână și cu motorul subluminic lipit cu scotch, și, cu toate astea, zboară ca vântul și ca gândul și se pișă cu jet pe toată flota imperială. Și amândoi sunt super șmecheri. Han Solo face ce vrea ștanga lui și o arde cu replici istețe, ca să pară cool. La fel și calul, care, golan fiind, face niște mișto de Harap Alb, zburând de colo până colo cu el în cârcă, să-i scoată figurile din cap și ultima masă din stomac. Uneori calul o face pe secretosul și zboară abia când nu-l vede nimeni, alteori decolează de față cu toată lumea, să se vadă cine-i șmecherul galaxiei. Singura diferență e că, în Star Wars, Han Solo rămâne cu prințesa. Dar asta se întâmplă abia în al doilea film. Sunt sigur că, dacă Creangă ar fi scris și Harap Alb II: Împărăția Roșie Ripostează , fiica împăratului Roș ar fi rămas cu calul.

Chewbacca + R2-D2 + C-3PO = Păsărilă, Fomilă, Setilă, Ochilă și restul găștii

Orice erou de basm care se respectă are o gașcă de dubioși după el, care-l ajută cu tot soiul de probe, pentru care, miraculos, ei sunt perfect construiți, deși în rest sunt foarte inutili. Scopul lor e să fie amuzanți. Harap-Alb îi are pe Păsărilă, Fomilă, Setilă, Ochilă și Gerilă, un fel de X-men mioritici cu niște puteri atât de specifice încât au putut fi de ajutor doar la cele mai imbecile probe. Star Wars încearcă să fie mai realist, în contextul unui univers absurd, însă puterile ajutoarelor sunt la fel de stupide. Chewbacca e super păros, R2-D2 rezolvă și el, cu mânuța lui mică, orice problemă tehnică, iar C-3PO intră și iese din orice bucluc ca prin magie, vorbește multe limbi și are puterea de a fi super-fătălău. Par superputeri stupide, dar sigur nu sunt mai stupide decât superputerea lui Fomilă de a mânca mult. Sigur, Harap Alb are mai multe ajutoare, dar asta doar din cauză că Creangă era un grafoman căruia îi plăcea să se citească scriind. De multe ori toate personajele lui vorbesc grămadă, atât de lipsite de personalitate sunt. O gloată de diformi care vorbesc exact ca Florin Busuioc.

Obi-Wan Kenobi și Yoda după moarte sunt Regina Furnicilor și Regina Albinelor, iar obiectele magice sunt înlocuite de Forță

Partea cea mai tâmpită a basmelor e aia cu obiectele magice. Eroul găsește mereu pe jos o scobitoare murdară, o spală, o bagă în buzunar și, ca să vezi, zece pagini mai încolo, dă peste un crocodil care vrea să se scobească în dinți. Așa trece de probe. Cu obiecte aleatoare care, deși par inutile, le adună de pe jos ca un autist. Harap Alb așa face rost de o blană de urs, un paloș ruginit, obrăzarul lui Statu-Palmă-Barbă-Cot, aripi de insecte și alte tâmpenii care nu au sens decât dacă a citit povestea invers. Toate tâmpeniile astea sunt înlocuite în Star Wars de Forță, care rezolvă situații fix ca obiectele magice, fără să pară așa, scoasă din cur.

Cele mai tâmpite probe prin care trece Harap Alb sunt cele cu furnicile și albinele. După ce dovedește că e suflet bun și ajută insectele mici prin bunăvoința de a nu le strivi, acestea promit să îl ajute în momente stupide. Gen, dacă are de numărat chestii foarte mici și jucat „găsește diferențele" pe oameni. Și, ca să vezi, chiar are! Ăstea vin și îl ajută la problele cretine. La fel Obi Wan Kenobi și Yoda îi dăruiesc post mortem lui Luke obiectul magic, reprezentat aici prin învățături despre Forță. După ce dovedește că e vrednic, apar în momente cheie ca fantome de Forță, ca să îi dea sfaturi evidente: „Trebuie să folosești Forța, Luke!". Serios? Zău? Sigur săracul fraierici nu s-ar fi gândit la asta, dacă nu i-ar fi zis fantomele. Dar na, orice ajutor e util, atunci când ai de-a face cu forțele răului. Care evident sunt cam la fel.

Darth Vader e Spânul și Împăratul Roș e Împăratul Palpatine

Tatăl tău nu ți-a spus niciodată adevărul despre tatăl tău! Screenshot din Harap Alb

Aici nu încape îndoială. Atât în Harap Alb cât și în Star Wars, forțele răului nu vor să-l omoare pe erou, ci să-l corupă. Spânul îl păcălește pe Harap-Alb și-l bagă în fântână, ca să îl facă sclavul lui, după care intră pe un rol de tată nașpa. Vader îl păcălește pe Luke cu ajutorul negrișorului de Lando Calrissian, fix ca să îl facă învățăcelul lui. Și chiar e un tată nașpa. Vader îi taie mâna lui Luke, dar ăsta se face bine, că îi pun o mână de robot. Spânul îi taie capul lui Harap-Alb, dar și ăsta se face bine, că îl dă fata Împăratului roș cu apă vie și apă moartă pe bubă.

Iar ambii împărați îi chinuie pe amândoi, pentru că vor un urmaș vrednic și nu îi interesează altceva. De-aia Împăratul Palpatine n-are nicio problemă că Luke îl înfrânge pe Vader și nici Împăratul Roș că Harap Alb îl face praf pe Spân.

Leia e fata împăratului Roș

Deși în Harap-Alb, adusul fetei împăratului Roș e ultima din cele trei probe, în Star Wars e cam prima. Ce să-i faci, Harap-Alb n-are Death Star-uri de explodat. Însă ambele femei sunt construite la fel. Fete de personaj negativ, interes sexual al eroului principal (până se hotărăște Lucas că Leia e soră-sa, în episodul V). La început par doar obiecte de salvat pe sistemul clasic de domniță la ananghie, dar, cu timpul, se dovedesc a fi capabile de chestii. Leia poate conduce rebelii, iar fata împăratului Roș, care ne demonstrează că Ion Creangă respecta atât de puțin femeile încât nu se obosea să le dea nume, știe tot soiul de magii și se poate transforma în pasăre. Pentru că era bagaboantă și fugea noaptea din palat, la coțăit probabil.

A se nota și că acum mult timp, într-o galaxie îndepărtată, existau mulți împărați și prințese. Exact ca peste șapte mări și șapte zări. Ar putea fi o coincidență, ar putea fi.

Împăratul Roș. Fotografie via

Iar asemănările nu se opresc aici. Dacă scoți de la naftalină următorul episod din Star Wars și Greuceanu o să vezi încă o sacoșă de asemănări. Concluzia nu poate fi decât una: cea mai populară serie de filme a tuturor timpurilor e inspirată cu nesimțire din basmele românești. La fel cum Traian Vuia a fost primul care a zburat și lumea nu recunoaște, Creangă a scris primul Star Wars, Gopo l-a regizat și lumea nu recunoaște. Florin Piersic a fost un băiat simpatic care nu știe absolut deloc actorie, cu mult înainte ca Hayden Christensen să îl strice pe Anakin prin faptul că nu știe absolut deloc actorie. Evident că nu are sens ce zic, dar, dacă ești super naționalist, ai putea să crezi asta ca să te simți mândru că ești român. Iar de copiat spiritul nostru național, o să-l copieze în continuare. Dacă ai văzut trailerul la următorul Star Wars, știi deja că personajul principal o să fie încă un harap. Doar că nu alb.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe articole despre acum mult timp, într-o galaxie îndepărtată:
De-abia aștept să văd noul film Star Wars, care e pentru puști Filmele SF cu cele mai mișto costume 11 lucruri pe care le știm acum despre Star Wars: Battlefront