Când studiezi în străinătate, ești mai libertin în relații
Ilustrație de Grace Wilson

Când studiezi în străinătate, ești mai libertin în relații

Când studiezi în altă țară, ai tendința să cobori un pic standardele.
29.10.16

În primul meu an de facultate, am studiat un semestru în Paris și am avut un fel de aranjament cu un bărbat, căruia o să-i spun Guillaume. Ne vedeam la cafea, într-un bistro european, unde te simți ca-n țara lui Gulliver atunci când sorbi din ceșcuța mică, și vorbeam 30 de minute în engleză și 30 de minute în franceză. El avea o engleza de baltă, dar era cu zece ani mai în vârstă decât mine și mi se părea excitant. La a treia întâlnire, am schimbat locația la un bar și am vorbit doar în franceză. Am băut câteva pahare și am discutat despre Sarkozy (țin minte că am fredonat un pic dintr-o melodie de Carla Bruni ca să demonstrez ceva), iar apoi ne-am retras la mine, unde el m-a întrebat politicos de un oral, în cea mai bună engleză pe care l-am auzit vorbind. (Deseori străinii devin poligloți când e vorba de sex.)

Din moment ce nu eram atât de apropiată de gazda mea ca să aduc un străin în casă (ne tot ciondăneam de când a intrat peste mine în cameră și a găsit urme de Nutella pe pereți), am sugerat o plimbare. Am hoinărit până în cimitirul Montparnasse, unde am făcut mai mult decât să ne sărutăm lângă mormântul lui Jean Paul Sartre. Iadul sunt ceilalți, mă gândeam eu în timp ce treceam pe lângă cimitir, în drum spre cursuri. Nu l-am mai văzut pe Guillaume de atunci, dar nu asta era tragedia. Atunci când ești într-o țară străină, oamenii apar și dispar la fel de repede. Tragedia a fost că Nutella nu se spală de pe pereți.

Citește și: Ce spun tipele din străinătate despre cum sunt românii la pat

Întâlnirile amoroase nu reprezintă motivul pentru care te duci să studiezi în străinătate, dar fac parte din experiență. Când studiam în Paris nu aveam prieteni care să aibă relații serioase acasă. Deși, ai putea spune că asta denotă mai multe lucruri despre mine decât despre experiența din afară, dar eu nu sunt de acord. De exemplu, Semester at Sea, e aparent un futai continuu, dar așa e peste tot. E vorba de perioada în sine, nu de locație. Ai în jur de 20 de ani și tocmai ce descoperi sexualitatea ta. Când studiezi în altă țară, ai tendința să cobori un pic standardele: poate nu te-ai culca cu un tip pensat și dichisit la tine în oraș, dar în Florența merge. Riști să rămâi singură dacă nu renunți la anumite criterii, cum ar fi: „să nu aibă copii", sau „să poarte trening doar în casă". Oamenii spun că nu devii cu adevărat fluent până nu visezi într-o limbă străină, iar eu cred că nu locuiești cu adevărat într-o altă țară până când nu poți să trimiți un mesaj la unu dimineața cu "que faiS-tu ….".

Heidi* a studiat cu mine în Paris și a reușit să aibă o relație temporară ideală. „Îmi spuneam în gând: «Mamă, ce norocoasă e prietena tipului ăsta»", povestește Heidi despre prima oară când a dat ochii cu Julien la metrou. „Am coborât amândoi la aceeași stație și m-am grăbit să-l depășesc. Cred că am făcut asta pentru că îmi doream să mă mai vadă o dată. El mi-a spus în franceză că trebuia să se întâlnească cu niște prieteni la bowling, dar se pierduse. Vrăjeală. Dar l-am lăsat să se uite pe harta mea și apoi mi-a spus că i-ar plăcea să ne vedem cândva."

Heidi și Julien au vorbit prin mesaje până când s-au revăzut. El o tachina și-i spunea Miss America, deoarece în străinătate e obligatoriu să te-alegi cu o poreclă de la tipul de care-ți place. După prima lor întâlnire, o expoziție Jim Carrey de la Cinemateque Francaise, ei s-au sărutat pe un pod. La a doua întâlnire au făcut sex și apoi au început să se vadă regulat.

„Nu era nimic ambiguu la noi și nimic prefăcut sau exagerat, cum eram obișnuită de-acasă. Nu existau replici de genul:«Vrei să fii prietena mea?». Noi doar eram împreună", spune ea. „Într-o oarecare măsură, cred că îmi plăcea să fiu cu el, pentru că era mai în vârstă, independent și total diferit de marea de băieți imaturi din facultate, în care m-am tot scăldat". Ei au rămas împreună pentru toată perioada semestrului și cinci luni după. Dar când s-a întors la facultate în Anglia, s-a despărțit de Julien, pe Skype.

Fotografie de Bisual Studio via Stocksy

Jenna*, a studiat în Buenos Aires în toamna anului 2010 și a reușit să-și găsească un prieten temporar, deși relația lor era bazată în mare parte pe sex. Entuziasmul de a avea o combinație consistentă, în special una cu un accent străin, este universal și accesibil, mai ales când tu ești „americanul nou venit".

„Prietenul meu din străinătate era un tip super de treabă, doar că circumstanțele în care ne întâlneam erau cam dubioase", spune ea. „În Argentina e normal ca tinerii pe la 20 de ani să locuiască cu părinții. Ca o consecință, au apărut niște hoteluri de întâlniri, numite telos, pentru a le oferi tinerilor cu libidoul mare un spațiu în care să se desfășoare sexual, fără ca părinții să intre peste ei. Practic, te duci acolo, plătești camera, faci sex și pleci. Din fericire, bunăciunea mea argentiniană avea gusturi faine la telos, așa că nu am fost nicăieri dezolant. Cu toate acestea, prima oară când ne-am culcat împreună, am fost la un hotel care avea un jacuzzi în formă de inimă și la televizor găseai doar filme porno."

Sexul era fantastic, așa că Jenna a continuat să se vadă cu el, deși a insistat să „caute o cazare care să nu dispună de mobilier în formă de inimioară"

Deși sună ca un material bun de anecdote amuzante din facultate, combinațiile din străinătate pot fi periculoase, mai ales dacă par distractive și fără obligații. Așa cum au aflat Heidi și Jenna, formarea unei relații deschise cu cineva de încredere este ideală atunci când ești străin într-o țară necunoscută.

Când Rebbeca* s-a dus să studieze un semestru în Paris, ea nu știa o boabă de franceză. Handicapul ei lingvistic i-a îngreunat încercările de a cunoaște tipi, iar ca femeie de culoare, ea s-a trezit deseori cu propuneri sexuale. („Ești drăguță pentru o femeie neagră", era o replică. Ea spune: „Sunt sigură că, în stilul Josephine Baker, încă mai există un pic de fetișism în Franța legat de femeile de culoare. Deci, mi s-a întâmplat cu siguranță să mă simt și inconfortabil.")

„Deseori străinii devin poligloți când e vorba de sex."

Într-o seară, ea l-a cunoscut pe Pierre într-un bar, un jucător de rugby de 28 de ani. (Engleza lui era la fel de minimală ca franceza ei). Ea a inițiat una dintre cele mai stupide și mai riscante combinații.

Cu cât avansau în noapte, Pierre făcea cinste cu băutură și până la urmă el a întrebat-o dacă i-ar plăcea să meargă la el acasă. El spunea că locuiește aproape de Turnul Eiffel, care nu era foarte departe de unde stătea ea. Rebecca încerca să treacă peste o despărțire, așa că s-a gândit să fie aventuroasă. Dacă tot era în Paris, nu?

Dar în scurt timp ei nu mai erau în Paris.

„Când taxi-ul a pornit, am observat că ne îndepărtam din ce în ce mai mult de oraș", spune Rebecca. „În loc de turnul Eiffel, eu vedeam munți pe care nu-i mai văzusem înainte și nici măcar nu mai vedeam orașul. Îl tot întrebam dacă suntem aproape și el îmi repeta că mai avem foarte puțin. În momentul ăla m-am gândit că ăsta e FIX un scenariu de dispariție a unei fete americane în străinătate. Nimeni nu știa unde eram. Nici măcar eu.

Într-un sfârșit, la trei dimineața, ei au ajuns la Pierre acasă.

„Am început să ne sărutăm și mi-am dat seama că nu știu cum să spun prezervativ în franceză. Nici măcar improvizat. Evident, nu aveam internet pe telefon. Deci, practic am mimat cum îi puneam un prezervativ pe sculă și brusc el a exclamat: „'Un préservatif?"

Au petrecut toată noaptea în pat, iar dimineață, Rebecca a aflat că Pierre locuia cu ambii părinți și cu sora lui, care avea un copil. Ei dormeau în camerele alăturate. Așa-i în Franța.

Rebecca a încercat să se furișeze înainte ca familia să știe de prezența ei, dar au invitat-o la micul dejun și au conversat în franceză cu mult peste nivelul ei de începător.

Citește și: STUDIU: De ce pleacă studenții români din țară?

„Să mă fi văzut cum stăteam la masă cu toată familia lui, îmbrăcată cu un hanorac de-ale lui, sub care aveam o rochie scurtă, un șort atletic și tocurile din seara anterioară. Iar mama lui vorbea bucuroasă cu mine, mă întreba de părerile mele politice, iar taică-su mă întreba ce studiez. Eu eram atât de mahmură și doar aprobam politicos, cu un zâmbet tâmp pe față, în timp ce rimelul meu se scurgea pe sub pleoapele mele încercănate". După micul dejun, Pierre a condus-o înapoi în oraș și, astfel, cea mai proastă combinație a ei a avut un final fericit.

Merită menționat faptul că există femei care nu fac deloc sex când studiază în străinătate. „Am studiat patru luni în India, unde am stat mai mult pe veceu, deci sexul nu era una din prioritățile mele", mi-a spus o prietenă, deși probabil nu ăsta e standardul. Chiar dacă nu apuci să te bucuri de un sex ocazional pe bursele facultății, mentalitatea de futai la discreție merge cu tine și atunci când profiți de biletele de 20 de euro, de la Ryanair. Când am fost în Praga să vizitez un prieten, am cunoscut un tip australian într-un club și am ajuns să ne-o tragem sub un pod, care aparent era deja ocupat de un boschetar. În dimineața aia, îmbrăcată cu o mini rochie de culoarea pielii și tocuri scufundate în noroi, m-am alăturat mulțimii cehe de muncitori și am mers cu autobuzul spre căminul în care stătea prietena mea. În speranța că știa că sunt în viață, m-am oprit să mănânc un covrig cu semințe. Nu o să mai apuc vreodată să fiu atât de fraieră.

*Toate numele au fost schimbate

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre cum e să studiezi în străinătate:
Cum să te muți în străinătate când ești tânăr și lefter
Ce-ar trebui să faci ca să-i convingi pe ai tăi să te-ntrețină la studii în străinătate
De ce studenții se îmbată și fac sex cu necunoscuți când studiază în străinătate