Spitalele românești sunt atât de proaste și pentru că sunt verificate prin probă orală, ca la Bac

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate are 61 de angajați care, din septembrie, au luat salarii de 260 de mii de euro.

|
18 mai 2016, 12:23pm

Fotografie de la protestul pentru Sănătatea din România din 6 mai. Autor Alex mihăileanu, via Protestul pentru Sănătate îţi arată cât de puţin ne pasă că murim în spitale pe capete

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a fost înființată anul trecut și numele ei îți arată destul de clar cu ce ar trebui să se ocupe. Totuși, pentru că „sănătate" și „calitate" fac o alăturare neverosimilă zilele astea, am verificat atribuțiile oficiale ale acestei instituții din subordinea directă a Guvernului. Așa am aflat că orice spital din România, indiferent cât e de prost, nu poate „pica" evaluarea pe care i-o face Autoritatea. Așa e legea.

Cea mai recentă comunicare a Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) este „Paște fericit!". De-atunci, nimic. O instituție cu 61 de angajați care, din septembrie încoace, au luat salarii de peste 260 de mii de euro pentru a supraveghea și îmbunătăți calitatea serviciilor medicale. Cu toate astea, ANMCS nu a avut nimic de zis în scandalul dezinfectanților diluați, despre care n-o să știm niciodată câți oameni au omorât.

Dacă te gândești că instituția e prea nouă și nu-i corect să avem pretenții să zică sau să facă ceva, nu știi cu cine ai de-a face. Din septembrie și până astăzi, ANMCS a reușit să atribuie 141 de contracte. Asta înseamnă un contract la 1,8 zile de funcționare. Deci suntem de acord că avem de-a face cu mama eficienției din sectorul bugetar românesc. Doi la mână, ANMCS continuă, de fapt, activitatea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), care funcționa din 2008.

Citește și: Am vorbit c-un medic despre cum n-au fost lăsați să cumpere dezinfectanți la Spitalul Universitar

Am vorbit cu președintele și directorul general al ANMCS și i-am întrebat de ce nu zic nimic despre dezinfectanții diluați. Așa am aflat că, în realitate, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate e obligată prin lege ca, până luna viitoare, să acrediteze toate spitalele din România. Altfel, acestea o pot da în judecată pentru a-i cere mulți bani.

Și tot așa am aflat că procedura de acreditare se face după niște standarde atât de joase, încât nu există spital din România care, indiferent cât e de praf și câte bacterii colecționează, să nu le îndeplinească.

Calitatea în sănătate n-are treabă cu infecțiile pe care le iei din spital

Fotografie de Alex Mihăileanu, via Protestul pentru Sănătate îţi arată cât de puţin ne pasă că murim în spitale pe capete

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a fost înființată prin hotărâre de guvern în ultimele luni din mandatul de premier al lui Victor Ponta. Primul articol al H.G. nr. 629/2015 stipulează clar că instituția este „organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul managementului calităţii în sănătate".

Apoi, după ce se clarifică faptul că ANMCS vizează totalitatea serviciilor medicale, sunt enunțate scopurile și obiectivele instituției. Scopul este „asigurarea şi îmbunătăţirea continuă a calităţii serviciilor de sănătate şi a siguranţei pacientului, prin standardizarea şi evaluarea serviciilor de sănătate şi acreditarea unităţilor sanitare". Obiectivele sunt „calitatea serviciilor de sănătate şi siguranţa pacientului, siguranţa şi sănătatea în muncă a personalului medical și creşterea încrederii populaţiei în calitatea serviciilor de sănătate".

Vasile Cepoi, președintele ANMCS, mi-a explicat însă că, în realitate, toată vorbăria asta nu înseamnă nimic și că singura atribuție a instituției pe care o conduce este să acrediteze unități medicale. S-a bâlbâit când l-am întrebat de ce n-a rămas Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, la care era oricum președinte.

Poți citi aici tot interviul în care Cepoi îți explică de ce, în realitate, singura instituție a statului român care are în nume „calitatea în sănătate" nu are, de fapt, nicio treabă cu calitatea în sănătate. Așa e legea.

„Servicii intelectuale" de un milion de euro

Valoarea totală a contractelor date de ANMCS ajunge pe la un milion de euro. Toate contractele au același obiect. Scoate-ți din minte orice imagine cu veceurile jegoase din spitale sau pacienți care împart paturile. Nu, contractele date de instituția care veghează la calitatea serviciilor medicale n-au treabă cu asta. În schimb, toate au toate același obiect: „Servicii de natură intelectuală".

Îți dau mai jos și lista unităților medicale pentru care ANMCS a cumpărat „servicii de natură intelectuală". Mai mult, printre spitalele acreditate deja de ANMCS sunt și câteva incluse în lista celor cu probleme la capitolul igienizare, publicată de Ministerul Sănătății.

Până atunci, am încercat să înțeleg ce-s serviciile astea intelectuale și am aflat că înseamnă „aprecierea proceselor care au loc în cadrul spitalelor, prin aprecierea metodelor și tehnicilor de colectare a datelor, prevazute în Ordinul Ministrului Sănătății nr. 972/2010". Am înțeles din explicațiile astea doar că experții ANMCS se duc prin spitale și se uită la doctori cum muncesc.

Citește și: Ca să ajungi medic, trebuie să dai mai multă șpagă ca pacienții

Practic, ANMCS trimite acolo evaluatori certificați să verifice dacă spitalul are protocoale pentru anumite probleme. Cum verifică? Citesc protocolul și întreabă personalul. Dacă aceste două chestiuni nu se contrazic între ele, evaluatorul e mulțumit și trece mai departe.

„Evaluatorul se duce în spital și verifică, din punct de vedere formal și apoi din punct de vedere real, dacă cerințele din standarde sunt îndeplinite. V-am dat și un exemplu: cerința prin care se stabilește că în spital este obligatoriu ca personalul să fie instruit cu privire la combaterea infecțiilor nosocomiale (adică acele infecții pe care le iei din spital - n.r.). Scrie acolo, în planul de combatere, care e ritmul instruirilor, cine instruiește și așa mai departe, după care evaluatorul se duce și vorbește cu personalul din spitale și întreabă: «În sectorul dumneavoastră cum faceți?» Evaluatorul are scris în procedura spitalului, a citit dinainte lucrul ăsta și așteaptă răspunsul. Dacă răspunsul este conform cu ce scrie în procedura spitalului, înseamnă că lumea face așa cum scrie la carte. Dacă nu, înseamnă că e neconform", mi-a explicat Cepoi.

Același Cepoi nu vede nicio vulnerabilitate în procesul ăsta și în faptul că nimeni nu verifică aplicarea efectivă a protocolului. „Păi practic așa verifică, cum v-am spus. Întreabă: «Cum faceți lucrul ăsta?» Și-i arată. Altfel cum să verifice?"

ANMCS se află în subordinea directă a Guvernului și e independentă de Ministerul Sănătății. Finanțarea vine pe două căi: surse proprii și subvenții de la Guvern. Surse proprii înseamnă taxele de acreditare pe care le plătesc spitalele. Practic, orice unitate medicală, publică sau privată, care vrea să obțină acreditarea trebuie să solicite acest lucru la ANMCS. Instituția trimite apoi o echipă de evaluatori la spital. Schema e că, dacă spitalele nu obțin acreditarea, atunci Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu mai poate lucra cu ele. Așa că spitalele s-au înghesuit să intre în procedura de acreditare, având în vedere că cea mai mare parte a veniturilor lor sunt de la stat, prin Casa de Asigurări.

E însă o diferență mare între spitalele publice și cele private. Acestea din urmă nu depind de banii de la CNAS, așa că pot funcționa bine-merci fără acreditare. Așa înțelegi cum, de fapt, finanțarea „din surse proprii" a ANMCS înseamnă, de fapt, tot bani publici, încasați din bugetele spitalelor de stat, pentru niște hârtii.

Acreditările se iau la foc automat

Până aici, totul clar: spitalele înscriu la acreditare și plătesc taxa - în jur de 10 mii de euro pentru o acreditare valabilă cinci ani. Problema e că există și un termen-limită pentru acreditare. Și este peste o lună.

Legile și ordinele de ministru care reglementează toată povestea asta cu acreditarea limitează perioada de evaluare la cel mult cinci ani. Procesul de acreditare a început în iulie 2011. Fast-forward cinci ani: ANMCS mai are o lună și jumătate să dea câte-o bifă pentru toate spitalele care s-au cerut acreditate.

Citește și: Un doctor român îți arată de ce violența și ura n-o să rezolve niciodată dezastrul din spitale

Și atunci, în 2011, s-au înscris 435, publice și private. Dacă până la începutul lunii iulie nu sunt acreditate, Casa de Asigurări le taie de la robinetul unde curg banii din cotizațiile pe care ți le oprește ție în fiecare lună. Moment în care spitalele pot da în judecată ANMCS, cerându-i să-i achite contravaloarea contractelor pierdute, ba chiar și daune. Iar asta ar însemna faliment pentru ANMCS.

Cel puțin 11 spitale dintre cele 435 înscrise, toate private, s-au retras deja din procedură pentru că pot trăi și fără contractele cu Casa de Asigurări. Scot suficienți bani direct de la pacienți. Spitalele de stat nu-și permit luxul ăsta, pentru că banii de la Casă reprezintă peste 95% din sursa lor de finanțare.

Ca un spital să fie acreditat, are nevoie să respecte 45% din standarde. Atât

Fotografie de Alex Mihăileanu, via Protestul pentru Sănătate îţi arată cât de puţin ne pasă că murim în spitale pe capete

Tot legea spune și că spitalul primește acreditarea dacă respectă cel puțin 45% din standarde. Asta înseamnă că un spital care nu respectă 55% din cerințe este conform. Din nou, așa e legea.

Cepoi spune că, până în prezent, au fost analizate dosarele de evaluare pentru vreo 200 și ceva de spitale, dar n-a găsit vreunul necoform. Așa explică și cum a acreditat, sub semnătură, spitale despre care Ministerul Sănătății a descoperit ulterior că au probleme cu igienizarea. „Sunt neconforme din punctul de vedere din care a evaluat Ministerul, nu neconforme din punctul de vedere al standardelor după care le-a evaluat ANMCS", spune el.

Mâna sa dreaptă, doctorul Cristian Toma, director-general al ANMCS, explică însă că standardele după care ANMCS își face evaluările sunt făcute în așa fel încât niciun spital din România, indiferent cum e, nu poate „pica" acreditarea.

„Între astea sunt și spitale bune, și spitale rele. De ce sunt toate acreditate, întrebați-i pe cei care au făcut standardele, în 2010. De ce sunt standardele la piciorul broaștei? Noi am încercat să le creștem puțin, dar tot cu 45% conformitate. Și, atunci când ai standarde la glezna broaștei, iertați-mă, dar le sare oricine", mi-a spus Toma.

L-am întrebat dacă în România există vreun spital care să nu treacă de standarde. „Așa au fost făcute, în mod deliberat, de la bun început. Eu nu spun că e bine sau că e rău, să nu mă înțelegeți greșit. Cineva a făcut jumătăți de măsură, dar gândiți-vă că este OK să fie așa la primul ciclu. Noi să formăm managementul calității?! Dar suntem într-o etapă istorică pe care alții au parcurs-o de 50 de ani."

Cristian Toma s-a plimbat prin de la PDL la PNL. Înainte să lucreze la CONAS și ANMCS, a fost președintele Casei de Asigurări de Sănătate din București.

ANMCS, visul de-o viață al lui Vasile Cepoi

Una dintre ultimele funcții date de Victor Ponta înainte să demisioneze a fost pentru Vasile Cepoi. L-a numit, cu două luni înainte să iasă oamenii în stradă pentru Colectiv, în funcția de președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.

Cepoi a fost ministru al Sănătății în „cel mai cinstit guvern", cum și-a numit Ponta primul cabinet de miniștri. A rezistat în funcție doar șase luni, până când Agenția Națională de Integritate l-a acuzat de conflict de interese, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunității Europene și infracțiuni asimilate celor de corupție pentru fapte petrecute pe vremea când Cepoi conducea Direcția de Sănătate Publică din Iași.

Citește și: În România, dacă înnebunești, te ia dracu

Ministrul și-a dat demisia la o săptămână după ce a izbucnit scandalul și se auzea că va fi demis. Și n-ar fi fost prima dată. Cu opt ani în urmă, în 2004, Adrian Năstase îl demitea pe Cepoi din funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății pentru „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu".

Imediat după ce și-a dat demisia, în octombrie 2012, Cepoi a devenit consilier al premierului Ponta. Apoi, în iulie 2014, acesta l-a numit președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor. Un an mai târziu, nou-înființata ANMCS „înghițea" Comisia de Acreditare, iar Cepoi devenea președinte pe întreaga structură, cu un mandat de cinci ani. Toma spune că ANMCS a fost visul lui Vasile Cepoi și că a fost o „evidentă necesitate, nu un moft".

Când și-a preluat noua funcție, Cepoi a dobândit încă o dată rang de secretar de stat și calitate de demnitar.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre sănătate:
Protestul pentru Sănătate îţi arată cât de puţin ne pasă că murim în spitale pe capete
Ministrul Sănătății a plecat la Cluj în loc să meargă la ședința de criză în sănătate a premierului
În România, nimănui nu-i pasă ce spune SRI-ul despre sănătate

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE