​Am încercat să mă tripez doar cu ajutorul respirației

Breathwork e un tip de meditație cu puteri industriale, care cică imită efectele LSD-ului. Dacă te hiperventilezi pentru perioade lungi de timp, intri într-o stare neobișnuită de conștiință: te tripezi, renaști, îți vizitezi viețile anterioare, ai viziuni, auzi voci. Sau cel puțin asta spun oamenii.

Șamanii și vrăjitorii folosesc tehnica asta de mii de ani, dar practicile moderne s-au născut din cercetările asupra LSD-ului din anii 1960. Eroii culturii acidului, precum Timothy Leary și Robert Anton Wilson erau amândoi practicanți, dar fondatorul ei este Stanislav Grof. Grof e cunoscut pentru studiile timpurii asupra LSD-ului, mai ales în domeniul „terapiei psihedelice " – utilizarea drogurilor halucinogene în psihoterapie. Când FBI-ul a început războiul împotriva substanțelor psihedelice, Grof și-a întors atenția asupra unui lucru care nu te poate băga la închisoare: respirația.

În tehnica breathwork, trebuie să respiri foarte, foarte repede, ca să elimini dioxidul de carbon din corp, ceea ce crește PH-ul sângelui. Efectele sunt numeroase, de la amețeală și amorțeală la spasme în brațe și picioare. Majoritatea simptomelor sunt rezultatul hiperventilației, dar tehnica breathwork adaugă și componentul meditației ghidate, cu sugestii terapeutice. În plus, ai pe cineva lângă tine care se asigură că totul e în regulă.

Într-o excursie recentă în India, am văzut un flyer care făcea reclamă la un curs de breathwork pe tejgheaua unui magazin din Gokarna, un orășel sfânt situat la două ore cu avionul de Goa. Cursul era ținut de un tip pe nume Franz Simon, care era specializat în metodele lui Grof. Simon e un tip mai în vârstă, de șaizeci și ceva de ani, cu un accent elvețian puternic. Franz a scris mai multe cărți new-age, cu titluri ca Sfârșitul Dorinței și Vieții nu-i pasă că te prefaci că ești mort, și îi place să cânte la armoniu.

Franz își ține workshopurile într-o casă de oaspeți și, în ziua în care am apărut la ușa lui cu doi turiști germani și trei israelieni, uitase de programarea noastră. Ne-a lăsat să batem la ușă minute în șir.

„Îmi cer scuze", ne-a zis, „dați-mi cinci minute. "

În câteva minute, toți eram așezați pe perne, pe podeaua lui. În cameră era înăbușitor de cald. Franz a încercat să pornească ventilatorul de pe tavan, dar era stricat. Toți aveam pete de sudoare la subraț, pe fața și pe spatele tricourilor.

„Ok, să începem", a zis Franz.

Ne-am așezat în perechi, cu picioarele încrucișate, fiecare în fața unui necunoscut. Sesiunea a început cu o serie de întrebări – Cine ești? Ce risc ți-ai asuma ca să fii fericit? Ce crezi că poți schimba la viața ta ca să te simți liber? – la care trebuia să răspundem cât mai sincer și natural posibil în perioada de timp pe care o aveam la dispoziție, care ni s-a părut incredibil de lungă.

După fiecare întrebare, schimbam partenerii. Conversațiile aveau scopul să ne pună în mișcare rotițele minții, să ne trezească interesul și curiozitatea naturală și să creeze o platformă adecvată pentru breathwork. În acest timp, Franz Simon se plimba prin cameră, trăgea cu urechea la noi, potrivea ventilatorul, aducea apă plată.

Am stat cam o oră pe întrebările alea, care au reușit să ne înduioșeze și să ne învețe câte ceva despre noi înșine. Eram complet necunoscuți unii pentru alții și totuși am reușit să ne deschidem, să ne expunem temerile, slăbiciunile și dorințele. M-au surprins unele răspunsuri pe care le-am dat. Energia din cameră, datorată fie anticipației, fie căldurii, ne-a făcut mai deschiși unii față de alții și ne-a unit. Toți eram puțin pierduți și nefericiți.

Apoi, Franz ne-a rugat să ne ridicăm în picioare. Ne-a explicat că asta e partea potențial periculoasă – că s-ar putea să ni se deformeze corpurile sau să cădem, deși el n-a pățit asta niciodată. Eram pregătiți să scoatem dioxidul de carbon din corp, proces care face corpul să se încleșteze. Practicanții de breathwork îi spun „gheara": Degetele de la mâini și de la picioare paralizează în poziții în formă de gheare și apoi cazi.

Am început să respirăm pe nas, odată cu Franz, și să ne îndoim genunchii la fiecare expirație. Fiecare expirație era mai lungă decât inspirația. Am închis ochii; respiram din ce în ce mai repede. Mă simțeam inconfortabil și tot ce-mi doream era să mă opresc și să respir normal măcar o dată. Zgomotul din cameră era puternic; am simțit cum îmi tremură picioarele și îmi amorțesc degetele. Franz a venit la mine, ca și cum a simțit treaba asta, și mi-a zis să mă așez în genunchi. Câteva minute mai târziu, m-a ajutat să mă întind pe spate. S-a făcut foarte liniște și uitasem de prezența celorlalți din cameră, în afară de cea a lui Franz. Nu mai eram conștient nici măcar de propria mea prezență în cameră.

Apoi Franz a început să cânte o mantră – ești compus din dragoste.

În spatele pleoapelor, am început să văd fractali și forme de animale. Am văzut o vulpe și un elefant și, cum eram în India, o vacă.

După o vreme, Franz ne-a spus să deschidem ochii. Când i-am deschis, am văzut că toți ceilalți erau și ei întinși pe podea. Franz ne-a întrebat cât timp credem că a trecut. Păruse jumătate de oră, dar Franz ne-a zis că stătuserăm întinși nouăzeci de minute.

Am luat o pauză de înghețată și, când ne-am întors, am repetat aceeași tehnică de respirație. De data asta, am respirat și mai rapid și transa a părut mai intensă. La un moment dat, am văzut un tunel negru și lung și, când m-am apropiat, am căzut în el. Efectul a fost similar cu cel al unei doze foarte mici de acid sau ciuperci halucinogene, sau ca și cum aș fi fumat niște iarbă înainte de culcare. Eram într-o transă puternică, dar știam că se va încheia imediat ce voi deschide ochii. Totuși, toată puterea ei stătea fix în faptul că nu făcusem nimic mai mult decât să respir foarte repede, să mă întind și să ascult mantra cântată de Franz.

Franz a mai cântat o piesă la armoniu, apoi ne-a trezit. Avea o voce gâjâită, de bătrân, dar în transă sunase domol, ca cea a unui eunuc.

„Așadar, cum a fost?" ne-a întrebat.

O israeliancă a zis că a simțit vibrații în tot corpul. Unul dintre germani a zis că îi amorțiseră total brațele și avea impresia că zboară. („Aproape ai zburat", i-a zis Franz. ) Altcineva auzise cântecul lui Franz în altă limbă. Franz mi-a sugerat că viziunea mea cu tunelul ar fi fost o viziune a momentului nașterii.

Apoi ne-a explicat că asta fusese abia o introducere în tehnica breathwork și că persoanele mai experimentate ajung mai departe: își vizitează viețile anterioare, se curăță, scapă de traume vechi. „Poți sta în transă toată noaptea uneori. "

Am încercat, de atunci, să practic tehnica singur, dar fără Franz, fără armoniul și mantrele lui, fără camera fierbinte cu necunoscuți în jur, am respirat degeaba până la epuizare. Apoi am adormit.

Urmărește-l pe Conor Creighton pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe experiențe psihedelice fără droguri pe VICE:
Călătoria mea prin diverse lumi, fără ajutorul drogurilor psihedelice
Te poți face praf cu droguri digitale?
M-am dus la un șaman să mă ajute să-mi găsesc un partener