FYI.

This story is over 5 years old.

18+

​Bărbații în vârstă fac mai mult sex decât femeile, dacă reușesc să trăiască destul

Am vorbit cu niște experți despre rolul genului în viețile sexuale ale bătrânilor.
Fotografie: Bonninstudio

Noi cercetări arată că un sfert dintre bărbații peste 85 de ani au făcut sex anul trecut, în comparație cu doar zece procente dintre femeile de aceeași vârstă. Am vorbit cu niște experți despre rolul genului în viețile sexuale ale bătrânilor.

Deși cultura pop sugerează asta, sexul nu le aparține doar celor tineri și frumoși. Undeva între drumurile până la magazin după pâine și drumurile la poștă după timbre, bătrânii reușesc să mai strecoare și niște sex, la fel ca tine. Dar descoperirile unui studiu recent au arătat crudul adevăr că femeile cu o vârstă mai înaintată nu fac la fel de mult sex ca bărbații de aceeași vârstă. Centrul Internațional al Longevității a descoperit că un sfert dintre bărbații cu vârste peste 85 de ani și doar zece procente dintre femeile de aceeași vârstă au făcut sex anul trecut.

Publicitate

Într-o lume în care tinerețea e idolatrizată mai presus de orice, îmbătrânirea e stigmatizată. Sexul vinde dintotdeauna, dar bătrânii sunt de multe ori desexualizați în cultura populară. Faimosul guru indian Osho a făcut o legătură între sex și moarte. „Omul se teme și de sex, și de moarte", a zis el. „De asta sunt ambele tabu. Nimeni nu vorbește despre sex și nici despre moarte." El credea că, din cauză că viața începe ca rezultat al sexului și din cauză că toți murim, „nașterea și moartea sunt doi poli ai aceluiași lucru." Inevitabila realitate, a zis Osho, e că „moartea nu poate avea loc fără sex, așa cum nici nașterea nu poate avea loc fără sex." Și atunci, cum gestionăm sexul și bătrânețea într-o lume în care ambele sunt stigmatizate?

Dr. Barbara Risman e directoarea Departamentului de Sociologie al Universității din Illinois. Conform dr. Risman, care e specializată în probleme de gen, sex și familie, s-au efectuat foarte puține cercetări despre activitatea sexuală a bătrânilor. „Nu avem prea multe informații despre intimitate și bătrânețe", a zis ea într-un interviu cu Broadly. „Ce știm despre îmbătrânire se concentrează pe indivizi, nu pe cupluri sau pe relațiile dintre oameni."

„Descoperirile acestui studiu ar putea depinde de niște curente mai largi", a zis dr. Risman. „Faptul că multe femei în vârstă nu fac sex ar putea avea legătură cu faptul că femeile de patruzeci de ani își găsesc mai greu un partener. Bărbații își caută mereu partenere mai tinere", a explicat ea. „În consecință, numărul de potențiale partenere pentru bărbați e mult mai mare." Asta se întâmplă, probabil, din cauza a două adevăruri universale, a zis dr. Risman. „Unul dintre ele e faptul că societatea acceptă cu lejeritate cupluri formate din bărbați în vârstă și femei tinere." Dar celălalt factor de luat în considerare e tendința bărbaților de a muri mai devreme decât femeile, ceea ce înseamnă că femeilor în vârstă le rămân tot mai puțini bărbați.

Publicitate

În medie, femeile trăiesc cu cinci-zece ani mai mult decât bărbații. În 2013, scriitorul Robert Kulrich de la NPR a investigat tendința bărbaților de a muri mai tineri. Până la urmă, a scris el, bărbații sunt mai vulnerabili la moarte din mai multe motive: „din cauza hormonilor, a cromozomilor, a stilului de viață, a stresului vieții ca bărbat, devenim (sau ne naștem) mai fragili."

Citește și E frumos să fii gay și bătrân

Dr. Pepper Schwartz e expertă în dragoste și relații și profesoară de sociologie la Universitatea din Washington. Într-un interviu cu Broadly, a vorbit despre diferențele de nuanțe în funcție de gen, la capitolul sex și bătrânețe. „Nu cred că femeilor de optzeci de ani le e mai greu să iubească decât bărbaților de optzeci de ani", a zis ea. „Cred că au așteptări mai mici de a-și găsi pe cineva, pentru că șansele sunt mult mai mici." Dr. Schwartz crede că nu există niciun fel de relație între sex și moarte. Dimpotrivă: „Cred că există o relație între sex și tinerețe. Sexul îi face pe oameni să se simtă mai tineri și mai plini de viață."

Definiția sexului în acest studiu e generală. „Statisticile includ orice fel de activitate sexuală", a zis dr. Risman. „Dacă o femeie îți mângâie penisul, se pune drept act sexual." A adăugat că descoperirile ar fi mai surprinzătoare dacă studiul ar fi analizat exclusiv sexul tradițional. „Chiar și cu Viagra și alte medicamente, cu cât bărbații îmbătrânesc, cu atât își pierd abilitatea de a face sex vaginal."

Sexul practicat la bătrânețe are mari beneficii, a notat dr. Schwartz și a adăugat că literatura medicală arată o corelație între sex, sănătate și starea de spirit. În ciuda credințelor populare că sexul și moartea sunt două părți ale aceleiași monede, e clar că mai mult sex e un lucru bun pentru bunicii tăi.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre sex pe VICE:
Cel mai prost sex de care am avut parte
Am fost la un bar de sex oral din Bangkok, Thailanda
De ce ar trebui fetele să facă doar sex anal
Ce spun și aud românii când fac sex