Fotografii de la un festival de film unde nu mai există niciun fel de inhibiții

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii de la un festival de film unde nu mai există niciun fel de inhibiții

Festivalul ăsta dedicat artei „queer" e exact ce credeai că nu vei apuca să vezi vreodată-n viața ta.

În era Vimeo și Apple TV, festivalurile de filme pot părea că amintesc de o perioadă apusă. De ce să stai blocat într-un scaun dintr-o sală, ca să te uiți la un scurtmetraj, când îl poți vedea pe iPhone-ul tău, în pat? Desigur, să mergi la cinematograf e o experiență interesantă, dar majoritatea dintre noi sunt niște puturoși care ar alege oricând comoditatea în locul calității. Dacă nu-l putem vedea în pijamale, de ce să-l mai vedem?

Publicitate

Ca să facă față, un festival trebuie să fie mai mult decât un program cu filme. Trebuie să fie un eveniment, o zonă contemporană de sine stătătoare, ceva unde contextul se adaugă conținutului.

Du-te la MIX Festival, festivalul anual de film experimental queer din New York. Acum la a 28-a ediție, MIX a transformat un depozit într-un spațiu dedicat 24/7 artei și filmului, de pe 10 noiembrie până pe 15, care cuprinde mii de metri pătrați de instalații, locuri pentru rulat filme, artiști și activiști. În fiecare an, evenimentul e condus de oamenii pe care-i reprezintă, ceea ce-nseamnă că „queer" e un standard și „experimentalul" e mereu așteptat.

La festivalul de anul ăsta au participat regizori de peste tot din lume, ca Lasse Långström (Sweden), Stephanie Winter (Germany), Nataly Lebouleux (UK), Tzuan Wu (Taiwan), Sonya Reynolds și Lauren Hortie (Canada), Soyoon Kim (South Korea) și Kemar Jewel și Andrew Paszkiewicz (US) doar în seara deschiderii. Fotograful Zak Krevitt a documentat evenimentul toată săptămâna și i-a scos în evidență pe cei care fac ca MIX să nu fie un festival oarecare, ci un spectacol.

Vezi restul imaginilor mai jos.

Urmărește VICE pe Facebook

Vezi și:
Dacă fumezi iarbă nu înseamnă că o să faci sex mai bun
Cum e să faci un festival de film timp de 15 ani în România
Am văzut un film care explică nostalgia părinților noștri față de mașinile comuniste