Fotografii cu Coreea de Nord de care habar nu aveai
Foto

Fotografii cu Coreea de Nord de care habar nu aveai

Până și-n Republica Populară Democrată Coreană, oamenii-s oameni și-s la fel de calzi și spontani ca oamenii de oriunde altundeva.
18 Noiembrie 2016, 6:00am

Toate fotografiile au fost realizate de Fabian Muir

Poate știi deja de Fabian Muir, de pe vremea când a mers pe jos 1 600 de kilometri prin Australia, ca să facă niște poze cu o burka. Albastru grecesc profund, pe fundalul tonurilor roșiatice ale solului, suprarealistă și sumbră, fotografia lui „Burka albastră în peisaj ars de soare" a fost o replică indirectă, ironică, la tentativa Australiei de a interzice acoperirea feței.

În cel mai nou proiect al său se folosește de aceeași redirecționare isteață a perspectivelor noastre. În ultimii câțiva ani, Fabian a călătorit de cinci ori la rând în Coreea de Nord și și-a construit niște relații suficient de solide cu baronii din regatul singuratic încât să poată pătrude mai adânc decâ orice alt fotograf înaintea lui. Voioșia și petele vii de culoare nu spun aceeași veșnică poveste gri-cenușie pe care s-au obișnuit occidentalii s-o vadă, când vine vorba de Republica Populară Democrată Coreană

M-am întâlnit cu Fabian, ca să aflu cum a procedat.

VICE: Salut, Fabian. Problema cu reportajele despre Coreea de Nord e că pe turiști îi cam plimbă autoritățile pe aceleași circuite, deci ne-am obișnuit cu toții cu-același carusel obosit de anecdote. Tu cum ai ieșit din circuitul ăsta?
Fabian Muir: De fapt, când vine vorba de locurile pe unde-am ajuns, în mod surprinzător, cred că există o singură provincie care e strict interzisă persoanelor din afară. Deci a devenit o chestiune de negociere. M-am dus de cinci ori de-a lungul a doi ani și ideea principală era să faci o o listă de locuri prin care vrei s-ajungi și apoi primești un răspuns și urmează un schimb între tine, organizatorii tăi și autorități.

Ai avut loc să faci ce vrei?
Doar de patru ori chiar m-au lăsat să mă plimb de unul singur. În restul timpului, ești însoțit de doi ghizi, care sunt pe post de polițiștii tăi personali. Asta ai tot timpul. N-ai cum să eviți, așa că trebuie să te-nveți să tragi repede și pe sub mână.

Munca ta pare destul de pozitivă în reflectarea locului ăluia. Așa ai vrut să-ți iasă?
Da. Poate părea evident, dar m-a fascinat ideea că toți oamenii de-acolo trăiesc niște vieți super obișnuite în mijlocul demenței ăsteia. Îl știi pe Tomas van Houtryve? În 2009, a realizat un eseu foto foarte apreciat, intitulatThe Land Of No Smiles, care, după cum sugerează și titlul, înclina spre o anumită perspectivă. Clar aveam pozele alea cel mai limpede în minte, așa că am fost destul de surprins să văd cum se conturează o altă poveste, în timp ce călătoream. Una mult mai veselă și mai umană.

A încercat cineva să-ți cenzureze fotografiile?
Am trecut peste trei granițe. Cu trenul, cu avionul, pe jos. Nu s-a uitat nimeni, niciodată, prin poze sau pe carduri. Îi interesează mult mai mult ce aduci în țară. David Guttenfelder, care a condus biroul Associated Press de la Phenian – el a fost acolo de 40 de ori. Și el a zis că nu i-a verificat nimeni cardurile. Deci când citești despre toți ăștia care se felicită singuri pentru marile realizări, e bine să nu-i iei foarte în serios.

Există reguli pentru fotografiat acolo?
Am văzut de curând un clip cu un jurnalist BBC foarte nervos pentru că făcuse o poză în care a dat crop pe conducători și s-au supărat rău. Dacă faci fotografii cu liderii, trebuie să le surprinzi tot corpul. Nu poți să dai crop. Și nu poți să faci fotografii cu muncitorii, în primul rând, cred eu, pentru că mulți dintre ei sunt și în armată.

Povestește-mi despre câteva dintre imagini. Hai să-ncepem cu chestiile mai pe calm. Ce-i cu imaginea asta tristă de la o fermă? Simt că soiul premiat de dovlecei al omului ăstuia s-ar putea să mai aibă de așteptat un sezon.
Eram pe un drum de provincie în vestul Coreei de Nord, în mai 2015. Nu mai plouase de ceva vreme. Întotdeauna par să fie la extreme cu clima. Poate-ai auzit că au avut inundații de curând.

Există multă paranoia în ce privește vremea și vorbesc destul de deschis despre asta – despre Marșul anevoios, această mare foamete pe care-au avut-o în anii '90. În imaginea asta mi-am dat seama că în iulie în sfârșit s-au deschis cerurile, chestie care deja-i costase scump, mare parte din recolta anului respectiv.

Apoi mai e tipul ăsta la plajă cu umbrela aia mare...
Există un roman genial, premiat cu Pulitzer, scris de Adam Johnson, care se cheamă The Orphan Master's Son. Extrapolează toate perversitățile pe care le-ai auzit despre Coreea de Nord. În imaginarul colectiv, orașul ăsta, Wonsan, e cel în care te muți după ce-ai ieșit la pensie dintr-o carieră de succes ca funcționar la stat. Dar în carte e, de fapt, curtea unui cioclu de cai bătrâni, unde oamenii sunt fierți ca să se facă lipici din ei.

După ce-am citit-o, am devenit un pic fascinat de locul ăla. Se pare că e o stațiune pe bune și că au construit de curând un aeroport uriaș acolo, deși nu-i foarte clar de ce. Nu știu dacă are toată lumea acces sau doar anumite clase sociale. Hotelurile sunt clar mai bune. Se duce lumea la plajă. La plajă în stil clasic, ca la noi: copiii se joacă în apă, vine lumea cu colaci. Singura chestie care-ți amintește de faptul că ești într-o capsulă a timpului e că toată lumea poartă costume de baie super retro.

Citește și Fotografii cu viața de zi cu zi din Coreea de Nord

Ăsta-i Kim Jong-un într-un aranjament floral?
Faza amuzantă e că n-o să vezi niciodată poze de genul ăsta cu conducătorul actual. Nu există imagini grandioase cu Kim Jong-un, ca cele pe care le vezi cu Kim Il-sung și Kim Jong-il. Asta era la o expoziție de flori, o chestie destul de comună. Begoniile se cheamă Kim Jong Ilia. Iar alea mov sunt Kim Il Sungia.

Scena de picnic pare ciudat de britanică; asta face parte din faza în care încerci să arăți cât e de „normală" viața acolo, în toată nebunia?
Există un loc în Phenian, care se cheamă Moran Hill. Când faci genul ăsta de fotografie documentară în Coreea de Nord, lumea vrea de multe ori să-ți spună că tot ce vezi e o-nscenare, dar vreau să zic că mi-aș face mari probleme dac-aș crede că au mobilizat două mii de persoane doar pentru mine. Vezi peste tot picnicuri în Coreea de Nord – sunt nebuni după picnicuri.

Îți faci vreodată griji c-o să ajungi un pion al Kimilor? Că arăți doar lumea pe care vor ei s-o vadă cei din afară?
Au apărut și niște comentarii negative, dar din partea unora care n-au fost acolo și n-au călătorit miile de kilometri pe care le-am călătorit eu. Nu înțeleg că e o reprezentare foarte corectă a tot ce-am făcut. Încerc să mențin un echilibrul – fermierul cu pământul uscat, față de centrul de agrement. Dar unii refuză să accepte că, da, până și-n Republica Populară Democrată Coreană, oamenii-s oameni și-s la fel de calzi și spontani ca oamenii de oriunde altundeva. Dacă arăți un copil zâmbind, își închipuie că-n spatele copilului ăluia e cineva c-o baionetă.

Mersi, Fabian.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Coreea:
Cum am fost manipulat de propaganda din Coreea de Nord
Fotografii sincere cu viața de zi cu zi din Coreea de Nord
Coreea de Nord are doar 28 de site-uri