Publicitate
Chestii

Un arhitect îți explică cum se umple IOR-ul cu lucruri inutile, pe banii tăi

Bine ai venit în IOR, raiul cheltuirii banului public.

de Radu Negoiță
26 Octombrie 2015, 10:17am

Fotografie via WikimediaCommons

Mă numesc Radu Negoiță și sunt arhitect. Dupǎ ce strȃng cȃteva zile de stat cu mintea ȋn pereţi pentru casele altora, abia aştept sǎ ȋmi scot ochii ȋn verdeaţǎ. Sunt unul dintre bucureștenii norocoşi. Am lȃngǎ casǎ o grǎdinǎ mare, pe care o plǎtesc ȋn rate mici pe care le numesc taxe. Locul ăsta se numește Parcul „Alexandru Ioan Cuza‟. Lumea îl știe de Parcul IOR.

Cȃnd eram student gǎseam aici locuri berechet de bâjbâit prietena. Cea mai mare parte a parcului era formată din tufoşenii marcate de borne pe care scria Frutti Fresh, semnǎtura erei jurasice a rechinilor politici de primǎrie. Era greu pe atunci, băieții nu gǎsiserǎ ȋncǎ metodele sofisticate ale risipei de bani publici de acum. Fraza „pentru dumneavoastrǎ, stimaţi blabla‟, scrisǎ lȃngǎ fiecare cui nou de pe domeniul public, nu se inventase. Ȋn parcuri nu se bǎgau bani, mǎtasea broaştei domnea peste apa fǎrǎ luciri, iar lacul duhnea a clocit. Dar asta era demult.

Citește și Cum te trage-n piept dezvoltatorul care vrea să-ți vândă un apartament

Dupǎ Negoiţǎ I a venit primar Negoiţǎ II. Primul a adus mǎturǎtorii ȋn parc şi a izbǎvit lacul de alge, al doilea ţine morţiş sǎ se remarce prin metrii cubi construiţi peste vegetația din zonă. Metrii ǎştia vin sub diverse forme de agregare: betonul armat se ȋngemǎneazǎ cu fonta şi granitul-plǎci, ȋntr-o amenajare a cǎrei densitate ȋmi ia aerul. Avem staţii de trenuleţ pe soclu de beton, finisate cu plǎci de granit şi ghirlande metalice, pavilioane fǎcute pe comandǎ, cişmele mai dese decȃt gumele de mestecat şi ȋncȃntǎtoarea scenǎ acoperitǎ, ce poate deveni, ȋn cȃteva ore, epicentrul mondial al concertelor ȋn naturǎ. O fi prea mult? Eu zic cǎ da. Să le luăm pe rând:

STAŢIILE DE TRENULEŢ PENTRU COPIII FĂRĂ IMAGINAȚIE

Ce frumusețe!

Chestiile astea sunt ȋn plus. Pentru cǎ, după cum istoria a consemnat, copiii se nasc cu imaginaţia instalatǎ ȋn capete şi se pot juca şi fǎrǎ ceva pe care sǎ scrie murǎ-n gurǎ STAŢIE DE TRENULEŢ. Nu e rǎu cǎ e, e rǎu cǎ e fǎcutǎ din bani mai mulţi decȃt trebuia. Nu ştiu ce vede un ochi de copil sau bunic cȃnd o vede, dar un ochi de arhitect vede aşa:

- comandǎ proiect arhitecturǎ
- manoperǎ sǎpǎturǎ
- manoperǎ lucrǎri cofrare + lemnǎrie
- achiziţie saci ciment
- ȋnchiriere camionetǎ pentru transport saci ciment şi nisip de la balastierǎ
- turnat soclu beton armat cu armǎturǎ ø8mm, ȋnǎlţime soclu = 12cm
- turnare mini-taluz beton armat
- turnat şapǎ armatǎ cu plasǎ de Buzǎu
- turnat şapǎ egalizare (toate cu manoperǎ plǎtitǎ)
- achiziţie plǎci granit 20mm + adeziv specific
- lucrǎri montaj granit-plǎci
- achiziţionare stȃlp fontǎ prefabricat
- comandǎ suport plastic + serigrafie texte (Staţia Amsterdam, Staţia Londra, ş.a.m.d.)
- comandǎ bǎncuţǎ pentru bunicuţǎ (sau refolosire bǎncuţǎ existentǎ ȋn parc)
- comandǎ atelier prelucrare metal pentru pergola din ţeavǎ pǎtratǎ ce susţine via
- montaj bǎncuţǎ, pergolǎ
- comandǎ butaş plantǎ agǎţǎtoare + servicii plantare (internalizate)*

*Cu excepţia mini-proiectului folosit de şantier, care e unul singur tras la xerox, toate sumele pentru serviciile astea se ȋnmulţesc cu numǎrul staţiilor de trenuleţ din parc.

Da, astea toate sunt servicii plǎtite. Normal, e nevoie de un singur mini-şantier, cu oameni la lucru, ca să se construiască toate gǎrile, dar nimic nu se face pe gratis. De unde deducem că Primǎria sectorului 3 a decis cǎ e nevoie de lucrǎri costisitoare pentru publicul greu de satisfǎcut, alcǎtuit din copiii de cinci ani din cartier.

CIȘMELELE NE ARATĂ CĂ BUCUREȘTENII SUNT FOARTE ÎNSETAȚI

Cișmea, amplasată într-un cadru natural deosebit.

Ȋn parcul IOR e epidemie de cişmele. Pe jumǎtate din circumferinţa lacului au fost instalate ţuţuroaie, la 300 de metri unul de altul. Cred cǎ nici oazele sahariene de pe Drumul Mǎtǎsii n-aveau parte de asemenea supradozǎ de puncte de apǎ potabilǎ - e ca şi cum oamenii din Titan ar avea vaci animale de companie.

E rǎu cǎ sunt multe, dar mǎcar aratǎ bine cişmelele astea, cǎ par ȋn stil victorian, iar raţele sǎlbatice par sǎ le aprecieze. Nu zic nu, ȋmi place iniţiativa, dar dacǎ ȋncep sǎ le numǎr o sǎ mi se parǎ cǎ buna dispoziţie a raţelor ne costǎ cam mult.

P.S.: Între timp, au ȋnceput deja sǎ ȋnlocuiascǎ fluieraşele de cupru prin care ieşea apǎ, cu unele de PVC alb, deci acum aratǎ şi nasol.

PERGOLELE, UMBRARELE CARE LASĂ SOARELE SĂ INUNDE LOCUL

Umbrarul secolului al XXI-lea

Ȋn facultate am ȋnvǎţat cǎ o pergolǎ de lemn e ceva fǎcut din cȃţiva stȃlpi din lemn, pe care ȋi ȋmbini prin chertare şi ȋi prinzi cu scoabe, pentru cǎ lemn şi pentru cǎ meteo. Se pun ȋn parcuri ȋn zonele unde e nevoie de umbrǎ şi lipsesc sǎlciile.

Erau varzǎ profii mei, habar n-aveau ce arhitecturǎ ştiu responsabilii din Primǎria sector 3. Cumva, umbrarul modern din IOR are grinzile din lemn debitat, rindeluit, bǎiţuit şi tratat anti-ploi. Grinzile astea ar trebui sǎ ţinǎ umbrǎ. Ţin soare de rare ce sunt. Mai mişto, sunt susţinute nu de stȃlpi de lemn, ci de stȃlpi metalici foarte groşi ce stau pe fundaţii de beton armat.

N-am ȋnţeles de ce stȃlpii vopsiţi sunt ȋnveliţi ȋn doage de lemn, dar şi ele sunt, evident, trecute prin toate frecţiile. Cȃnd putrezesc doagele, facem altele, cǎ voi plǎtiţi. Ţeapǎ!

SCENA E NUMAI BUNĂ PENTRU PERIOADA ELECTORALĂ

Poză extrasă din povestirea Cinci săptămâni în balon

Partea bunǎ e cǎ dacǎ avem chef sǎ ȋi chemǎm pe bǎieţii de la Radiohead la o cȃntare, avem unde: scenǎ acoperitǎ e, iar structura copertinei pare suficient de rezistentǎ ȋncȃt sǎ reziste la un cutremur de opt pe Richter.

Partea hazlie e cǎ nu o sǎ se ȋntȃmple nicio cântare majoră, iar scena construitǎ cu bani cam mulţi (app-ul de arhitecturǎ din capul meu mǎ ajutǎ sǎ intuiesc ordinul de mǎrime) e gȃnditǎ doar pentru Andre şi Voltaje, bune pentru duminici, ȋn ani electorali.

E bine cǎ e scenǎ, dar se putea mai ieftin: nici pȃnǎ acum nu am ȋnţeles ce nevoie avea o scenǎ de parc de pardosealǎ din trei straturi de sticlǎ transparentǎ laminatǎ. Un metru pǎtrat de aşa ceva costǎ mai mult decȃt unul de scȃndurǎ de rǎşinoase.

Ce se vede nu este praf, ci reflecţia Cǎii Lactee

NU ÎNȚELEG SENSUL UNUI PAVILION CU FȂNTȂNǍ ŞI STATUIE

TTemplul din IOR

Aşa ȋmi ȋnchipui eu cǎ arǎtau, ȋn Grecia anticǎ, templele zeiţelor la modǎ. Poate cu statui puţin mai mari şi mai lejer de venerat, dar, ȋn rest, e totul acolo: de la havuz, construcţie cu plan circular, colonadǎ şi acoperiş. Și toate astea sunt fǎcute din cel mai scump material de construcţie disponibil.

O structurǎ din beton armat costǎ mai mult decȃt una din lemn, pentru cǎ intrǎ ȋn ea mai mult fier: o structurǎ doar din fier (nu mǎ hazardez sǎ ghicesc aliajul, dar cam asta pare) e şi mai preţioasǎ. Haideţi sǎ ȋnchidem ochii şi sǎ ȋncercǎm sǎ ne ȋnchipuim peisajul din pozǎ fǎrǎ pavilion...

Bun. Acum sǎ deschidem ochii şi sǎ privim din nou imaginea: cu pavilion, schimbarea de imagine nu e mare. Doar cifrele din bugetul primǎriei sunt altele. Stai liniştit, sunt tot banii tǎi.

DRUMURILE ÎȚI DEMONSTREAZĂ CĂ MERSUL PE IARBĂ E SUPRAEVALUAT

Șarpele din pavaj

Le poţi zice drumuri, dar mie ȋmi seamǎnǎ a exces de zel. Dacǎ evoluţia sau Tatǎl Ceresc ne-a dat gambe cu muşchi şi coordonare neuro-motorie pentru echilibru ȋnseamnǎ cǎ putem urca dealurile din parc şi fǎrǎ drumuleţe plate pavate cu granit. Parcul trebuie sǎ fie pentru genunchii orǎşenilor un refugiu: ceva cu puţin pavaj şi multǎ verdeaţǎ, pentru cǎ ȋn oraş e invers.

Mergi acolo tocmai ca sǎ o iei cu adidaşii prin iarbǎ. Logica lui „Pentru dumneavoastrǎ, stimaţi fraieri‟ zice ȋnsǎ cǎ sectorul are nevoie de lucrǎri inutile, fǎcute pe bani publici. De ce sǎ se roadǎ verdele de la atȃta uzurǎ? Mai bine toceşte granitul şi noi ȋl ȋnlocuim odatǎ la trei luni.

BǍNCUŢELE ARATĂ CA NIȘTE TAB-URI DEZAFECTATE

Coadă de bănci, Parcul IOR, 2015

Ǎstea sunt ȋn zona mea de mult. Un fel de hibrid incomod ȋntre jardinierǎ şi bancǎ de parc. Au ȋn faţǎ bancǎ, iar ȋn spate hȃrdǎu prefabricat cu pǎmȃnt pentru liziera portabilǎ, cǎ nu ai nevoie sǎ fixezi ȋn asfalt o bancǎ care e grea cȃt un tanc.

Sunt cu zecile, sutele, habar n-am. O parte dintre ele sunt parcate ȋn coloanǎ pe malul lacului. E bine cǎ sunt, dar mai rǎu e cǎ au preţ la bucatǎ, adaos comercial şi sunt frumoase ca un şir de covrigi cu susan... OK, aici nu pot fi rǎu pȃnǎ la capǎt - primǎria a fǎcut şi o chestie bunǎ: a revǎrsat bǎnci de-astea şi prin parcurile de la bulevardul Grigorescu.

Mǎcar nu mai stau ciorchine nefolosite ȋn IOR, ca o expoziţie de TAB-uri.

WC-URILE CORAILLE ÎȚI FURĂ MINTEA ȘI INIMA

Cum să reziști la așa ceva?

Ȋn IOR existǎ azi toalete de plastic reciclabil şi nişte construcţii mari cu aspect vechi, care au aceeaşi funcţiune. Au fost ridicate dupǎ ce au fost aduse cele de plastic ȋn peisaj şi mǎ prefac cǎ nu ȋnţeleg de ce - poate cǎ nu ştiau pe ce sǎ punǎ culoarea preferatǎ a primarului.

Şi ȋn astea au intrat manoperǎ, cofraje, fier-beton, termopan şi lavabil nuanţa coraille. La soare te poţi uita, dar la budele asortate ȋn nuanţa recifului, ba.

Ȋnchei aici şirul de rǎutǎcisme, ar mai fi de zis, dar frumos e sǎ las şi pe alţii. Sunt doar gelos, evident, pentru cǎ par singurul Negoiţǎ cǎruia ȋi dǎ cu virgulǎ zeloşenia primarului din sectorul 3.

În caz că, totuși, îți vine, măcar din când în când, să dai câte un pumn în masă, când îi vezi fața lui Negoiță actualul la televizor, poți gǎsi ceva interesant aici.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre București:
Opt motive pentru care București e un oraș nasol
Locurile bântuite din București sunt bune de beții
De ce nu vom avea vreodată piste de biciclete în București