​Am crescut înconjurată de libidinoși

Să vedem: A fost faza aia când aveam 15 ani și mă tenta o carieră în televiziune, așa că m-am lipit de echipa locală de știri. Reporterul de vreo treizeci de ani mi-a rânjit și mi-a zis o glumă vulgară; am râs nervos. Apoi a fost tipul între două vârste de la piscină care s-a holbat la mine toată vara când aveam 16 ani; părul de pe piept îi strălucea în soare, uleios și pufos ca lâna. Am tras o chicoteală și cu el.

Chiar și mai demult, la 14 ani, îmi amintesc de tipul chelios care a venit pe la spatele meu pe trotuar și mi-a băgat mâna pe sub fustă ca să-mi cuprindă buca stângă. M-am speriat și m-am rușinat de parcă ar fi fost vina mea, deși, evident, nu fusese. A mai fost antrenorul de înot din tabără care descria în detaliu reacțiile celorlalți bărbați la corpul meu de 15 ani în costum de baie. A mai fost bruneta agresiv de zâmbitoare de la chioșcul de înghețată care mă întreba cum îmi place să mă distrez de câte ori ne întâlneam. La aceștia din urmă, antrenorul de înot și lesbiana care vindea înghețată, am reacționat destul de afectuos. Nu aveam idee ce era în capul lor.

Nu eram așa de naivă pentru că eram vreo mironosiță. Eram o curvă adolescentă fără griji, care și-a lăsat virginitatea pe bancheta din spate a unui Dodge Ram pe la șaișpe ani jumate, dar cunoașterea carnală nu mi-a îmbogățit experiența. Tipii pe care i-am futut erau la fel de naivi ca și mine. Ruperea himenului nu mi-a produs vreo revelație, oricâte mituri și basme ar sugera opusul.

Bineînțeles, aveam prietene, dar nici ele nu știau mai multe decât mine. Naivitatea noastră, hormonii turbați și educația desăvârșită la Cucuieții din Deal, în Vermont nu ne ajutau deloc. O parte din problemă e că am devenit majoră pe la sfârșitul anilor '70 – ideea de „hărțuire sexuală" s-a născut în 1975, și abia în ultimii 40 de ani au primit nume lucrurile care pluteau în aer. Acum 40 de ani, nu există un limbaj potrivit pentru genul ăla de libidinos care umblă după fete tinere. Libidinoșii trăiau și respirau greu și spuneau lucruri deranjante, dar noi nu știam cum să vorbim despre ei, așa că chicoteam, jenate și furioase, incapabile să explicăm cum și de ce. Când spun „ noi", mă refer la toate fetele.

În 1979, am văzut un film care mi-a accentuat stângăcia și disconfortul. Era filmul Manhattan al lui Woody Allen, în care juca Mariel Hemingway, care avea 17 ani atunci, doar cu un an mai mult decât mine. Chiar îi semănam: aveam același tip de față pătrățos-ovală, aceeași pomeți înalți, aceiași ochi mici. Când am văzut-o în filmul lui Woody Allen, mi-am văzut propria ciudățenie, propria frumusețe, propria fragilitate și propria neputință de a înțelege de ce bărbații (și unele femei) deveneau libidinoși în prezența mea.

Am văzut strângerea de inimă al lui Hemingway când a împărțit ecranul cu Allen, lucru care era… ca și cum personajul ei, Tracy, nu a existat până când personajul lui Allen, Isaac Davis, i-a dat viață. Apariția episodică a lui Tracy e la fel de grăitoare ca faptul că Tracy nu are un nume de familie. Pentru Allen, e doar o fată frumoasă, pe punctul de a deveni femeie. Spre deosebire de Meryl Streep, care joacă în film rolul fostei soții a lui Allen, Tracy nu reprezintă o amenințare. E numai lapte și miere și mâini și picioare unduitoare. Așa cum îi stă bine unei fantezii, nu are trecut.

Am văzut Manhattan și am observat că Hemingway n-a putut înțelege de ce Allen se comportă ca un libidinos pentru că nu putea înțelege conceptul de libidinos – iar asta, în esență, e aspectul incredibil al adolescenței feminine. Bărbații vin la tine de parcă ai fi magică, iar tu ești doar sânge și mațe și hormoni și gânduri. Bărbații și femeile își pierd uneori rațiunea. Se așteaptă să le suporți greutatea dorinței când tu nici nu știi să recunoști acea dorință.

Societatea fetișizează perioada când o puștoaică nu e nici fată, nici femeie; învăluim perioada asta în magie. Gândește-te la toate poveștile despre fete pe cale să devină femei: Cenușăreasa, Frumoasa Adormită, Albă ca Zăpada, toate fetele din romanele lui Jane Austen și din Twilight, majoritatea romanelor pentru tineri și din emisiunile TV.

Toate poveștile astea sugerează că e periculos să fii fată, că o fată poate sfârși doar în două feluri: fie într-o căsnicie fericită cu copii, fie printr-o moarte tragică și dureroasă. Dar mitul ăsta nu e deloc valabil. Și mai important, fetele tinere sunt avertizate că la tot pasul vor fi înconjurate de prădători libidinoși cu pieptul păros – la piscină, la școală, în mijloacele de transport. Na-i ce să le faci la libidinoși, ei așa sunt – asta sugerează omisiunile astea.

Iată un lucru rar menționat în literatură: Femeile își pierd inocența în fiecare zi și devin mai bune datorită acestui lucru. Pot să vă spun exact când mi s-a întâmplat chestia asta. Aveam 19 ani și vindeam pizza într-un restaurant de doi lei. Tot o târfuliță fără griji, ca de obicei. Șeful meu, patronul, mă țintuia la perete, cu brațele păroase în stânga și în dreapta mea, și-mi spunea toate lucrurile pe care i-ar fi plăcut să mi le facă. Multe dintre ele includeau un jacuzzi. Toate includeau „păsărica mea tânără și murdară".

Eu chicoteam și mă strecuram pe sub brațele lui pentru că aveam nevoie de job și de salariu. Știam destule cât să mă prind că e un libidinos nesimțit, dar mi-a luat aproape o vară ca să-mi dau seama că nu eu eram responsabilă pentru libidinoșenia lui, să realizez că n-ar fi trebuit să rămân pasivă și să înțeleg că l-aș fi putut opri. Apoi, într-o vineri seară, restaurantul era aglomerat până la refuz, el mi-a zis ceva – nu-mi amintesc ce – și m-am uitat la el, mi-am desfăcut șorțul, l-am aruncat pe tejghea și am ieșit afară în noapte. A fost terminat în noaptea aia și am fost încântată.

Poate că drumul de la fată la femeie durează doar patru sau cinci ani, dar e lung și dificil. Pierderea inocenței e cel mai mic rău din toată treaba asta. Cel mai mare truc al diavolului n-a fost să convingă omenirea că a murit, ci să ne facă să confundăm inocența cu recunoașterea propriei valori. Chestia asta e esențială și trebuie s-o știi – asta și cum să recunoști libidinoșii când îi vezi, cum să-i eviți când e posibil, și când nu e posibil, cum să-i dezarmezi cu o lovitură potrivită în egourile lor mici și seci.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe povești personale:
Cum e să trăiești cu sindromul intestinului iritabil Am fost violată și abia atunci au început problemele Am înghețat în ultimul hal într-un bazin cu gaz nitrogen, ca să mă simt mai fericită