FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce simți cât stai șase săptămâni în comă

A fost o trezire la viață. Mi-am dat seama că îmi trăiam viața ca și cum aș fi crezut că există viață după moarte – deși nu cred asta.
9.9.15

Savage în timpul recuperării. Fotografie din arhiva Stephanie Savage

Acum doi ani, Stephanie Savage era în vacanță în Sicilia, când s-a trezit cu o tuse urâtă și persistentă. Fusese diagnosticată, în acea perioadă, cu dermatomiozită, o boală musculară rară ale cărei simptome includeau febră și plămâni inflamați. Dar medicamentul care îi fusese prescris pentru dermatomiozită îi blocase sistemul imunitar și a contractat boala Legionarilor, o formă severă de pneumonie.

Când s-a întors din vacanță, Savage a suferit mai multe atacuri de inimă și până la urmă a intrat într-o comă care a durat șase săptămâni. În timpul comei, a povestit că a experimentat mai multe vise care parțial reflectau realitatea, parțial implicau niște scenarii inventate și parțial erau controlate de propria ei minte.

Publicitate

Acum, doi ani mai târziu, Savage încă face fizioterapie și a scris despre experiența ei pe blogul ei și în ultimul număr din Skeptical Inquirer. Observațiile lui Savage oferă o perspectivă fascinantă asupra conștiinței, așa că m-am întâlnit cu ea ca să aflu mai multe despre ce i s-a întâmplat.

VICE: Ai stat în comă șase săptămâni. Ce-ți mai amintești din perioada aceea?
Stephanie Savage: Prima amintire e de la RMN. Era o voce fără corp – pe care am recunoscut-o pentru că am mai făcut RMN în trecut – care-mi spunea „ține-ți respirația, expiră". Am recunoscut vocea, era distinctivă. M-am întrebat dacă nu era vocea vreunui criminal, pentru că suna ca într-un film. Nu-mi amintesc exact cuvintele, doar vocea.

Mai târziu, am auzit o altă voce masculină fără corp. M-am întrebat dacă îmi implantaseră un cip în creier ca s-o aud. Nu înțelegeam ce se petrece. Până la urmă, vocea s-a transformat în „noul meu iubit". Îmi spunea planurile noastre de vacanță, a povestit despre o excursie în Alaska. Mi s-a părut că nu era iubitul meu Keith – deși arăta fix ca el – pentru că avea barbă. Keith avea doar un cioc. Dar m-am întrebat dacă și ramele lui de ochelari fuseseră reparate de curând. Mi s-a părut ciudat, pentru că normal că era Keith. Așa era logica visului.

Cum sunt diferite visele din timpul comei de visele obișnuite?
Am trăit vise lucide. Puteam edita visele ca un scriitor. La un moment dat era realitate și deodată o puteam edita și schimba pentru că era vis, apoi devenea iar o altă realitate.

Publicitate

Ce am descoperit în timpul cercetărilor mele e teoria de intruziune REM (nota editorului: intruziunea REM e experiența de somn REM în timpul conștiinței treze, care rezultă în halucinații sau vise lucide. Un studiu de Kevin Nelson a concluzionat că intruziunea REM e responsabilă pentru multe experiențe de transcendență între viață și moarte, ceea ce sugerează că experiențele la limita dintre viață și moarte au o bază neurofiziologică.) Mai sunt și alte forme de intruziune REM, dar eu am avut doar vise lucide.

Despre ce visai?
În loc să văd îngeri sau demoni sau rude decedate, cum am fost sceptică toată viața, am văzut lucruri care îmi influențau peisajul mental – ca niște filme science-fiction.

Unele lucruri parcă făceau parte dintr-un serial, ca un desen animat care se repeta, prin rotație. De multe ori, vedeam același scenariu, dar cu alt dialog. Într-unul, mergeam pe o combinație între o motocicletă și o mașinuță de înghețată. Uneori eram o ființă umană, alteori un pui de urs polar. Și uneori mă gândeam, în timpul visului „Nu ar trebui să fiu un pui de urs polar! " Și mă transformam înapoi în om.

Au mai existat alți factori care ți-au influențat visele din comă?
Camera mea de spital era foarte friguroasă și abia eram acoperită. Uneori îmi puneau gheață din cauza febrei. Nu s-au gândit că simt frig, așa că nu s-au obosit să mă acopere. Cred că și frigul mi-a influențat natura viselor. Dar și faptul că-mi place înghețata.

Publicitate

Multe elemente importante din copilăria mea au fost prezente în visul meu și nu cred că a fost o coincidență. Cred că mi-am revăzut cumva viața, cum se spune înainte de moarte. Dar visul meu a insistat pe copilărie.

Ai trăit situații din alea la limita dintre viață și moarte despre care vorbește lumea?
Cred că mulți oameni percep vocile celor dragi sau ale doctorilor ca pe niște voci angelice. Dar pentru că creierul meu interpretează automat lucrurile ca pe niște fenomene naturale, n-am văzut îngeri. Eu am fost agnostică toată viața. Așa că în peisajul meu intelectual nu există îngeri.

Imaginile pe care oamenii le văd în timpul comei sunt influențate de credințele lor. Hindușii spun că-l văd pe Vishnu, creștinii îl văd pe Iisus. Câți evrei îl văd pe Iisus? Probabil nu prea mulți. Eu n-am văzut așa ceva. Am văzut filme science-fiction.

În articolul pentru Skeptical Inquirer ai scris că atunci când asistentele te ridicau ca să te mute de pe o parte pe alta, ai avut o experiență extracorporală.
Corect. Cred că oamenii care vor să vadă asta se gândesc că e o experiență extracorporală. Dar în vise e ceva comun să te privești din afara ta. Așa am simțit. Nu mi s-a părut o experiență extracorporală. În cercetările mele, am descoperit că poți stimula în creier o experiență extracorporală – e un fenomen neurologic documentat. Mai sunt și alte lucruri care pot declanșa asta, cum ar fi migrenele sau epilepsia.

Publicitate

Pentru cei care n-au avut niciodată experiențe între viață și moarte, cu ce ai compara experiența ta?
N-am luat niciodată droguri, dar am citit The God Impulse și am aflat că multe persoane au experiențe asemănătoare pe droguri psihotrope cum sunt ciupercile halucinogene.

Ai zice că experiența a schimbat felul în care privești moartea?
Nu pot spune că mă tem de moarte pentru că nu cred că se întâmplă nimic după ce mori. Mă tem de non-existență. Vreau să continui să exist cât mai mult timp posibil. Sunt mai puțin fricoasă după experiența asta pentru că am trecut prin tot ce a fost mai rău și am supraviețuit. Cred că am învățat multe din experiența mea.

A fost o trezire la viață. Mi-am dat seama că îmi trăiam viața ca și cum aș fi crezut că există viață după moarte – deși nu cred asta. Eram distrasă prea des de lucruri distractive dar neimportante. Mă comportam ca oamenii care cred că o să primească o altă viață după ce mor. Știam că e singura mea viață, dar nu profitam de ea cum trebuie. Acum mă ocup de lucrurile de care nu mă ocupam înainte. Dacă m-aș întoarce în timp, n-aș schimba nimic. Aș prefera să trăiesc din nou experiența asta.

Urmărește-l pe Simon David pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre moarte pe VICE:
Cum să-ți înscenezi propria moarte
Am vorbit cu studenții la Medicină despre moarte și cadavre
Gândurile subconștiente despre moarte te pot face mai amuzant