Atunci când sunt organizate cum trebuie, petrecerile de apartament sunt cele mai mișto. O petrecere de apartament e o experiență de viață, un eveniment social de hedonism neînfrânat. Poți să vii cu băutura ta! Poți să fumezi înăuntru! O să ai ocazia să o faci pe indiferentul cu o persoana de care îți place de ceva timp. E fantastic!

Cu excepția vizitei de la poliție sau a unui vecin deranjat, cea mai mare problemă a unei petreceri de apartament sunt conversațiile de rahat. De asta am alcătuit acest mic ghid, ca să te asiguri că știi în ce conversații să te bagi atunci când te duci la bucătărie să mai iei o bere din frigiderul gazdei.

E partea serii în care te acomodezi și cunoști mulți oameni noi. Te prezinți și îți sunt prezentate o grămadă de nume, iar până la sfârșitul introducerilor realizezi că nu ai reținut niciun nume pentru că te gândeai la șosetele tale, pe care scriau 100% bumbac, dar, după miros, începi să ai dubii. Astfel te trezești că habar nu ai cum îi cheamă pe oamenii ăștia.

Care e cel mai oribil subiect pe care ți-l poți imagina la o petrecere? Evident, politică. Hop și tu, cu o bere în mână și o pungă de tutun în cealaltă, un zâmbet tâmp pe față și o melodie de suflet în gând. Totul merge super bine, chiar ai apucat să pui și vreo două melodii pe Youtube înainte ca cineva să-ți taie avântul ca să bage o piesă de la Subcarpați, primită cu aplauze de restul anturajului.

Așa ajungi într-un vortex de conversații pseudo-politice. Te duci și tu la toaletă ca tot omul și în timp ce stai cuminte la coadă, tipul din fața ta inițiază o conversație. Printre câteva guri de bere și vreo două fumuri dintr-o țigară rulată care stă să se descompună, ajungeți să vorbiți despre politică. Ține-te bine, el are niște păreri vehemente despre cum stă treaba la noi în țară.

Te trezești pe balcon. Berile sunt la discreție, fumul de țigară îți maschează privirea confuză, muzica se aude pe fundal din sufragerie, ceea ce înseamnă un singur lucru: e momentul să discutăm despre politică. Numele luii Ceaușescu te pocnește peste față ca un penis. Se discută ideologii politice, corupția și noile partide formate. O aruncătură de nume politice despre care, teoretic ar trebui să știi, dar nu apuci decât să aprobi și tu în speranța că vei fi acceptat de grup. Fără să-ți dai seama se face cinci dimineața, iar printre replici din ce în ce mai aberante, tu le spui oamenii despre teoriile tale despre tehnocrație.

„E complicat… știi cum e… gen de la o anumită vârstă… devine din ce în ce mai confuz, sunt foarte..nu știu cum..!"

Versiunea coerentă: Prietena ta s-a cam plictisit de tine și noi la fel.

Un sfat foarte important de reținut pentru petrecerile de apartament: nu-ți face griji de muzică. Deloc. Dacă e bună, atunci nu mai apuci să vorbești cu nimeni, te așezi pe canapea lângă cineva complet străin și încerci să legi o conversație, dar nimeni nu te bagă în seamă. Gândește-te la toate conversațiile intime pe care o să le ratezi pentru că te entuziasmezi la orice piesă care-ți aduce aminte de adolescența ta zbuciumată. Cum o să-și mai dea seama tipa aia drăguță care lucrează la „Urban shop" cât de dependent ești tu de părerile celorlalți dacă nu te potolești un pic.

În schimb, muzica nasoală e un subiect bun de discuție. Te simți un pic ciudat și intimidat de compania unor oameni pe care nu-i cunoști? Trebuie doar să te iei de tipul din fața laptopului care se chinuie să tasteze nu știu ce melodie pe Youtube ca să o lase 30 de secunde și să-și aducă aminte de alta mai tare și tot așa până când se împiedică de cablul auxiliar și trage cu el în jos laptopul și implicit berea de lângă laptop.

Dar orice ai face, nu încerca să deschizi o conversație despre muzica în sine. Conversațiile despre muzică nu duc la nimic constructiv. Ori găsești pe cineva care are gusturi similare (iar în cazul ăsta o să ai o conversație agreabilă cu cineva care simte muzica la fel de intens ca tine) sau cineva care are gusturi muzicale total opuse și se simte alienat de conversația ta pasională.

Situația aici e clară: nimănui nu-i pasă că vrei să scrii un roman. Situația e chiar mai ironică: fiecare weekend petrecut beat la petreceri e un weekend în care tu nu scrii la romanul tău. Iar fiecare weekend care trece și tu tot la petreceri te duci o să te aducă mai aproape de concluzia că nu o să apuci niciodată, în viața vecilor, să scrii romanul ăla. E ok, majoritatea oamenilor nu scriu romane, majoritatea se duc la petreceri. Singura chestie e că dacă tot trăncănești despre romanul pe care vrei să-l scrii, dar nu o să apuci niciodată să faci asta, lumea o să se cam plictisească să audă aceeași placă de fiecare dată și tu o să ajungi tipul ăla plictisitor care vorbește despre romanul lui fictiv.

„Studenţi, rupţi de foame, cu creierul creţ,

Intrând în scena vieţii, ca un falnic stejar semeţ,

Studenţi compromişi din faşă, pe un jalnic preţ,

Transformaţi în sălcii pletoase, încărcate de dispreţ,

Ce-şi vor părăsi ţara, călătorind singuratici, ca un călăreţ

Ce-şi vor privi ţara, ca o celulă din care au scăpat, ca un coteţ."

Cineva tocmai ți-a șoptit asta la ureche, cu pauze între versuri pentru efect dramatic.

Chiria e de rahat. Nimănui nu-i place să dea bani pe chirie, pentru că asta decimează bugetul de beri și distracție. Din păcate, trebuie să plătești chirie, iar dacă vorbești despre asta nu se schimbă nimic. Ciudat, dar nimeni nu e interesat de combinația ta super bună din centru pentru că te-ai mutat din vară în București, sau cum ai mâncat numai supe instant în primul an de facultate ca să plătești chiria la o garsonieră penală de la Piața Bobocica.

Evident, o să ajungi la petrecerile de apartament ale prietenilor tăi. Asta înseamnă că o să te faci muci alături de prietenii tăi și cu ei o să vorbești. Până acum totul bine. Un lucru inevitabil sunt discuțiile personale. Supa de voie bună și alcoolul te vor băga în același cerc de conversații pe care-l ai de fiecare dată cu prietenii tăi. O să-i spui tovarășului tău, care s-a despărțit de prietena lui, că e mai bine așa și că n-are nevoie de ea. O să-i spui tovarășului tău nou, deși vă cunoașteți de puțin timp, că tu îl consideri unul dintre cei mai buni prieteni ai tăi. O să-l sfătuiești pe amicul tău, care-și urăște jobul, că ar trebui să-și dea demisia pentru că poate mult mai mult în viață. O să-i spui prietenului tău cu care oricum petreci prea mult timp că nu poți să-ți imaginezi viața fără el.

Practic o să le spui tuturor prietenilor, cel puțin celor capabili să te mai asculte, că sunt cei mai tari. Nu știi exact de ce sunt cei mai tari, dar chiar sunt și e de datoria ta să le reamintești asta.

Unul dintre cele mai oribile stereotipuri de oameni pe care poți să-i întâlnești la o petrecere este un cinefil. Dar, nu genul ăla care se uită la filme art-nouveau despre prostituate sau tineri drogați care trec prin drame personale. Nu. El e genul căruia îi plac filmele de Hollywood. Chiar îi plac filmele de la Hollywood cu Leonardo DiCaprio și Ben Affleck. El le consideră filme artistice. E genul ăla care sigur are un poster cu Shutter Island în camera de cămin și nu se jenează să spună că Christopher Nolan e un geniu al cinematografiei.

Dacă tu sau prietenii tăi dați peste acest personaj care e capabil să trăncănească în gol despre Captain America, fugi. Fugi cât te țin picioarele. Dacă te-a prins la colț și nu ai nicio scăpare socială, iar el de abia a fost la premiera Suicide Squad și e pregătit pentru o analiză lungă și plictisitoare despre evoluția efectelor speciale din filmele de acțiune, menține un contact vizual. Gen, uită-te direct în ochii lui, cum te-ai uita în ochii iubitei tale și încet, dar foarte încet, închide ochii. Cu ochii închiși, spune-i că Spielberg e un regizor de câcat. Mai stai cu ochii închiși câteva secunde și când îi vei deschide el va dispărea. Bravo. Ai câștigat. El s-a mutat în colțul opus al camerei, ca să-și găsească un aliat.

Te-ai plictisit vreodată super tare la o petrecere? Ai fost total dezinteresat de activitățile stupide ale gloatei de troglodiți care se îmbată de la a treia bere și fac scandal, încât ajungi să analizezi biblioteca gazdei? E mai distractiv decât sună, crede-mă. Nu pentru că o să rămâi cu o listă de cărți pe telefon pe care trebuie să o descifrezi ca să afli exact numele cărților, pe care la momentul respectiv erai foarte pornit să le citești. Ci pentru că poți să-ți faci o idee, pe baza literaturii din bibliotecă, despre gazdă. Asta-i tot ce contează.

Există și posibilitatea să dai de un student la Litere care ține morțiș să-ți ofere o critică pentru fiecare carte pe care o atingi. Nu e neapărat un lucru rău, dar în momentele în care toată concentrarea ta se duce în păstrarea unui echilibru, o discuție despre literatura contemporană nu e cel mai plăcut lucru la trei dimineața, când tot ce vrei să faci e să scapi de alte discuții plictisitoare.

„Păi ne-am întâlnit la un bar pentru câteva beri, apoi am trecut pe la ziua lui Tom unde am dat pe gât vreo trei shoturi și ni s-a părut o idee bună să mergem la un picnic nocturn. Am băut patru sticle de prosecco și apoi fetele au zis că se duc la o petrecere, așa că ne-am anturat cu ele pentru câteva beri, dar am ajuns să mai bem și niște Jager și vin. Deci, da, am băut ceva azi. Scuze, ce m-ai întrebat?"

Aici e o decizie simplă: Dacă ideea de mai sus nu sună foarte bine, atunci e cazul să te duci acasă. Nu mai pierde bani și ore de somn doar pentru că prietenii tăi trag de tine ca să mai rămâi. În schimb, dacă mai faci față distracției, atunci fă plinul și ia-o de la capătul articolului.

Îi găsiți pe Josh și Anguspe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre petreceri:
Am fost la petrecerea hipsterilor din Ferentari și m-am simțit ca la majoratele din liceu
Ipocrizia de la petreceri
Cum erau petrecerile dubioase pe vremea lui Ceaușescu, când te distrai pe bani puțini