FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Ce le atrage pe femei pe Tinder

Am întrebat fete din toată Europa de ce folosesc Tinder și ce le determină să dea swipe la dreapta sau la stânga.
1.8.16

Stop-cadru de pe YouTube

Chiar dacă Pokémon Go pare să-l fi depășit ca număr de downloaduri, Tinder tot rămâne una dintre cele mai eficiente metode să cauți carne proaspătă. Și, din moment ce tot ce contează în aplicația asta e să faci o primă impresie bună asupra cuiva care trece plictisit prin profiluri, în timp ce se cacă sau zace în pat cu mahmureală, nu-i greu de presupus că se pot întâmpla multe chestii care să strice acele prime impresii.

Cu ideea asta-n cap, am întrebat fete din toată Europa pentru ce folosesc Tinder și ce le determină să dea swipe la dreapta sau la stânga.

IRIS, 20, BUCUREȘTI

VICE: Cum ai ajuns să-ți instalezi Tinder?
Iris: Tocmai mă despărțisem de fostul prieten. O prietenă m-a văzut mai tristă și mi-a zis să încerc aplicația asta.

Ai avut succes?
Mi-am cunoscut actualul prieten pe Tinder. Prima dată am vorbit în ianuarie și ne-am întâlnit în persoană peste o săptămână. De-atunci suntem împreună.

Publicitate

Ce nu-ți place pe Tinder?
Poate să-l folosească oricine are smartphone. Uram ideea că toți cocalarii își închipuiau că pot să agațe fete cu niște poze și statusuri penale. Trebuie să te străduiești un pic, păpușă.

DENISSA, 24, PARIS

VICE: De cât timp ești pe Tinder?
Dennisa: Nu mai sunt, dar l-am folosit mult vara trecută.

Ce te-a făcut să-ți downloadezi aplicația?
N-aveam prieten și tocmai mă mutasem la Paris, unde nu știam pe nimeni. M-am gândit că ar fi mișto să cunosc oameni noi.

Deci, n-ai folosit-o doar ca să flirtezi?
Nu, doar ca să cunosc oameni noi. Mi-am dat match cu turiști, oameni din altre țări, ca și mine, cu care puteam să mă plimb prin Paris și chestii de-astea.

Ai reușit să cunoști multă lume, în cele din urmă?
Da. Eu sunt din Indonezia și sunt musulmancă. În timpul Ramadanului am cunoscut un tip, care voia să se convertească la islamism. Am fost cam o lună împreună. Dar, în afară de el, n-am trecut niciodată de prima întâlnire.

Ce te face să dai swipe la dreapta?
Nu-mi plac băieții blonzi. Apoi, chiar dacă omul nu arată cine-știe-ce, dacă are poze bune, artistice, sunt șanse mai mari să dau swipe la dreapta. Lucrez în modă și media, deci pozele contează pentru mine.

E ceva ce te enervează?
Sunt asiatică, deci mă scoate din minți când tipii cu care-mi dau match îmi spun chestii de genul: „N-am mai fost niciodată cu o asiatică", sau „Îmi place forma gurii tale". Nu-mi place că insistă pe chestia asta și pur și simplu vor să taie asiaticele de pe listă. Pretenaș, mă doare-n cur că n-ai mai fost tu cu nicio asiatică.

MARGHERITA, 23, MILANO

VICE: Când ai început să folosești Tinder?
Margherita: L-am folosit câteva luni anul trecut. Voiam să cunosc oameni noi și eram curioasă cum funcționează. Apoi m-am combinat și l-am șters.

Și cum ți-a fost pe Tinder?
Sincer, nu mi-a fost prea bine. Mi-am dat match cu zeci de oameni, dar am ieșit cu o singură fată, doar o dată. Era destul de dubioasă, dar în principiu doar plictisitoare. Am fugit în toiul întâlnirii.

Publicitate

Cât de des îl foloseai?
Când mă plictiseam: în autobuz, când mă uitam la televizor acasă – ca orice rețea de socializare.

Te identifici ca bisexuală. Te uiți după fete sau după băieți pe Tinder?
Practic, pentru mine Tinder-ul funcționează ca-n viața reală: mă uit și după tipi și după tipe, dar, la sfârșit tot după fete mă duc.

Cum trebuie să fie o poză de profil ca să-ți placă?
Păi, în principiu, trebuie să-mi placă fața și atitudinea ei. Nu-mi plac selfie-urile prea sexy sau provocatoare. Îmi plac tipele care nu sunt timide și se simt bine cu propriul corp. E foarte tare dacă au chef să și-l etaleze, dar nu-i nevoie să devină excesiv. De multe ori, linia e foarte, foarte subțire.

Îți pasă ce scrie la profil?
Citeam doar dacă nu eram sigură ce părere am despre poză.

Aveai o replică de agățat?
Nu, nicio replică de agățat. Dacă îmi plăcea pe bune de cineva, îi scriam, altfel așteptam să fiu abordată. Încercam mai întâi să mă împrietenesc cu persoana respectivă. Dacă era simpatică în conversație, putem să și ieșim la o bere.

LOIS, 24, AMSTERDAM

VICE: De ce ți-ai downloadat Tinder?
Lois: N-aveam prieten și părea mișto. În principal, de plictiseală, dar și pentru că eram sincer curioasă, după ce auzisem toate poveștile de succes. Dar, în primul rând, ca să am ce face pe budă.

Ce te enerva cel mai mult pe Tinder?
Pozele cu tipi și pisici. E atât de evident că vor să arate că au și o latură blândă, drăguță. Clar toată lumea își dă seama de asta, nu? Și tipii plictisitori, în cămăși plictisitoare – și asta e moartea pasiunii.

Publicitate

E ceva ce ți-a plăcut la aplicație?
Aveam pe Tinder o poză cu clovnul de la McDonald's, la care am primit niște reacții destul de haioase. De exemplu, un tip a zis: „Mișto McMuffins". Mi s-a părut bună.

Ai ieșit până acum cu cineva de pe Tinder?
O dată, aproape. Tipul era destul de bun, dar înainte de întâlnire, mi-a zis: „Trebuie să recunosc ceva; de curând m-am cam îngrășat un pic." Și, evident, auzisem poveștile cu tipii care erau mult mai slabi în poze decât în realitate, așa că, până la urmă, l-am refuzat.

(STÂNGA) EMILY, 19, (DREAPTA) PALOMA, 19, BERLIN

VICE: Emily, pentru ce-ai folosit Tinder până acum?
Emily: Căutam tipe, dar nu ca să mă combin. Voiam doar să cunosc oameni noi și să-ncerc să mă distrez cu ei.

De cât timp folosești Tinder?
Mai întâi l-am folosit ca să găsesc tipi, vreo lună, dar apoi mi l-am dezinstalat. Apoi, m-am întors pe Tinder ca să ies cu tipe. Am fost pe Tinder doar trei zile – până s-o cunosc pe ea. [Se uită la Paloma]

Deci cum trebuie să fie un profil ca să dai swipe dreapta?
Dacă prima poză e foarte urâtă, nici nu mă mai uit la celelalte. Dar la oamenii care arată bine, mă uit tot timpul și la celelalte poze. La Paloma, au fost pozele. Erau pur și simplu superbe. Nu stătuse la poze, n-avea selfie-uri, erau poze în care se vedea toată persoana – cu ce face și ce-i place. Apreciez și să văd oameni care scriu despre ei înșiși, în loc să înșire o colecție de citate.

Publicitate

Care-i moartea pasiunii?
Oamenii care sunt pe Tinder doar ca să și-o tragă. Nu-s nici fana fotografiilor modificate sau al pozelor de tip duckface.

Care-s printre cele mai nasoale chestii pe care ți le-a zis lumea pe Tinder?
Dacă ești tipă și cauți tipe, sunt multe fete care caută o a treia persoană pentru un threesome. E dubios, dar a fost singura chestie negativă.

Citește și: De ce nu o să-ți găsești dragostea adevărată pe Tinder, în România

Paloma, tu de cât timp folosești Tinder?
Paloma: Cam de un an jumate, dar din când în când. Uneori stau și toată ziua pe Tinder, alteori uit de el o săptămână. Caut, în general, sex și distacție –dar trebuie mai întâi să mă distrez, ca să am chef de sex.

Tu cui îi dai swipe la dreapta?
Cred că-s destul de evidente criteriile. Frumusețea e esențială, dar la fel e și stilul. Dacă o tipă e super bună, dar se îmbracă nasol, zic pas. Dar dacă văd o tipă relativ drăguță în haine super mișto, asta deja îmi spue multe despre ea. Nu prea-mi pasă de interesele pe care și le trece lumea acolo.

Care-s cele mai bune posturi pentru poze?
Dacă tipa e bună, nu contează. Dacă se strâmbă, dar e super drăguță, atunci nu-mi pasă. Dar nu-mi plac pozele cu corpul, în care nu se vede fața. Din punctul meu de vedere, oamenii ăia pot să meargă în continuare la jogging. Mă enervează faza asta. Dacă nu poate să se uite la cameră, se vede că nu e sigură pe ea.

Care a fost cel mai nasol prim mesaj pe care ți l-a trimis cineva vreodată?
Locuiam în Barcelona, pe vremea aia. M-a întrebat o femeie dacă vreau să vin la ea, să bem o sticlă de vin și să ne-o tragem în ultima ei noapte în oraș. Am încercat să-i pun niște întrebări, dar mergea atât de greu Tinderul, că a primit toate mesajele abia a doua zi. Și probabil c-aș fi zis da, dac-aș fi reușit să aflu un pic mai multe chestii despre ea. Deci bănuiesc că Tinder sau rețeaua sunt de vină, nu ea.

KARNA, 24, COPENHAGA

VICE: Când ai început să folosești Tinder?
Karna: O, Doamne! Îl folosesc cam de vreo doi ani, sau ceva. Clar de pe vremea când încă era o chestie nouă în Danemarca. Poate că sunt trei ani.

De ce folosești Tinder?
Am început să-l folosesc dintr-o glumă. Dar, dup-aia, brusc stai acolo și-ți alegi oameni ca la cumpărături. Și like-urile! Clar îți cresc încrederea în tine.

Publicitate

Ce cauți pe Tinder?
Pe fizic, îmi place să fie toți cam după același calapod. E relativ greu de descris – nu vreau să fie nici prea frumoși, nici prea urâți. Dacă-s prea frumoși, aproape că știu genul. Sunt ca Goldilocks – nu vreau să fie nici prea blânzi, nici prea duri.

Citește și: Am cunoscut o dependentă de Tinder care e virgină

Ieși în oraș cu toți tipii cu care îți da match?
Nu, deloc. De asemenea, ies doar cu tipii care mă invită ei în oraș.

Ai un gen preferat de tip?
Îmi plac tipii chill. Îmi plac ăia cu descrieri haioase. Și să facă ceva simpatic în poze. Nu-mi plac oamenii care se iau prea în serios.

Cât de importante sunt pozele și descrierea?
Foarte, foarte importante. Ambele trebuie să iasă în evidență.

Există vreun gen de tip cu care nu te-ai combina niciodată?
Tipii cu poze nud. Și ăia cu prea multe selfie-uri. Nu sunt nici pasionată de sport, deci nu-mi plac tipii care-și postează multe poze cu genul ăsta de chestii. E și pentru că știu că nu ne-am potrivi.

PAZ, 22, LONDRA

VICE: Care-i moartea pasiunii pentru tine?
Paz: O fotografie cu tipul care se pozează cu ceva cretin, gen o sticlă de șampanie. Ceva ce l-ar face să pară bou. Nu-mi place când se dă mare, deja de la prima poză cu el. La fel, dacă stă pe-o mașină sau ceva și încearcă să fie cool – mi se ia de tot. E pe sistemul: „lăsați!"

Ce te-ar face să dai swipe la dreapta?
Gen, poate o poză în care zâmbește, se distrează. Îmi plac mult câinii, deci dacă are cățel. Pur și simplu o poză foarte pe chill, în care să nu se chinuie prea tare. Și o poză cu el – nu una de grup, fiindcă atunci nu știi care-i care.

Publicitate

Ce te-ar face să vrei să stai de vorbă cu un tip?
Dacă prima replică e chiar mișto. Nu doar „Bună". Mai degrabă: „Cu ce te ocupi?" Am descrieri lungi pe profil, deci ajută dacă menționează ceva ce-am scris în biografie. Practic multe sporturi, deci dacă mă-ntreabă: „Ce gen de sporturi îți plac?", mă gândesc că omul chiar și-a făcut timp să-mi citească descrierea. Chiar vrea să afle chestii despre mine, nu e doar: „hei, te fuți?"

Ce gen de profiluri sunt complet neinteresante pentru tine? Ce te-ar face să dai swipe la stânga?
Mulți tipi își trec înălțimea la profil. Înălțimea probabil nu e prima chestie despre care-aș întreba. Sau când postează chestii de genul: „Plec în vacanță în Malaga, Malaga 2k16" – pretenaș, nu-i pasă nimănui!

Ce-ar trebuie să se întâmple ca să accepți o primă întâlnire?
Dacă vine el cu ideea să ne întâlnim și chiar face un plan adevărat. Îmi place mult când te-ntreabă cineva: „Vrei să mergem acolo, am auzit că e foarte mișto". Nu-mi place când își dă cineva întâlnire cu mine și-apoi mă pun pe mine să aleg. Dacă nu știe unde mergem, oare chiar vrea să ne-ntâlnim?

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Tinder:
M-am întâlnit cu tipi din București, care păreau normali pe Tinder, și a ieșit cu lecții de viață
De ce nu-ți iese să agăți pe Tinder, în România
Cum să agăți pe Tinder în România