Am stat două zile pe barcă, la Constanța, ca să scap de aglomerația și meltenii de pe plajă

Dacă te numeri printre cei care se uită cu jind, în timp ce se prăjesc la soare pe o plajă zgomotoasă, la bărcile alea care se zăresc pe mare, îndeajuns de aproape încât să-i poţi vedea şi invidia pe cei care se lăfăie exclusivist, textul ăsta o să te intereseze. Asta pentru că este posibil să nu fie cine știe ce fiţă să te plimbi şi tu pe mare, ca nababii, dacă ai chef de-o schimbare şi vrei să dai cazarea de pe uscat pe una plutitoare.

Am testat asta pe Marea Neagră, în weekendul în care plajele de la noi arătau cam ca alea pe care le vezi la chinezi, în pozele devenite virale pe Facebook: cel de Sfânta Mărie.

Ideea este următoarea: când nu găseşti cazare la Vama Veche sau în Mamaia, ai o alternativă mult mai mișto. Să stai pe o barcă. E mai confortabil decât la cort sau la rulotă, mai ieftin decât la hotel şi, cel mai important, te ţine departe de toţi meltenii care se înghesuie unii în alţii, ca în autobuz, prin staţiunile care arată de parcă Ferentariul ar fi făcut sex cu Crângaşi-ul.

Noi ne-am luat în primire locul pe barcă în marina din Eforie Nord, în care intri ca într-un refugiu după ce te târăşti cu maşina printre turişti scăpaţi parcă dintr-o vedere din aia veche de la mare. De aia cu tarabe, şaormerii, mici şi bere, tiribombe, titicaruri, muzică populară şi seminţe.

Cu circa o sută de euro de persoană, poţi închiria pentru două-trei zile o barcă cu vele, de şase-şapte locuri, 12 m lungime. S-a nimerit să văd care-i treaba cu navigaţia chiar pe fosta barcă a lui Dan Chişu, Esperanţa, care aparţine acum şcolii de yachting SetSail. Omul a vândut barca asta ca să facă rost de bani pentru filmul WebSiteStory, făcut în 2010. Am stat, cu alte cuvinte, pe aceeaşi punte pe care s-or fi aşezat, în bikini, multe dive naţionale, fostele cuceriri ale cuceritorului.

Știu, probabil c-o să spui că nu este acelaşi lucru să dormi undeva, pe pământ, cu a fi legănat toată noaptea de valuri. Totuși, gândește-te că în porturi, acolo unde acostezi peste noapte, marea nu-i la fel de agitată ca în larg. De fapt, te simţi la fel de stabil ca în camera de hotel.

Pe deasupra, pe barcă ai parte cam de tot ce găseşti pe la vreo pensiune, doar că la dimensiuni mai mici, evident. Esperanţa noastră ne-a primit cu două camere şi un living, două băi şi o bucătărie complet utilată, unde poţi să şi găteşti, dacă ai chef. Dar, de obicei, nu ai. Am găsit la bord chiar şi aşternuturi, pături şi perne, ceea ce le-au făcut inutile pe cele luate de acasă. Dar aşa e când nu ai încredere.

Minora senzaţie de legănare pe care o simți în prima noapte pe mare n-ar trebui să te sperie, dimpotrivă. Chestia asta te ajută să adormi mai repede. Skipperii recomandă, totuşi, dacă vrei să experimentezi dormitul pe barcă, să-ţi aduci dopuri pentru urechi. Dacă bate vântul şi barca a fost apropiată prea mult de ponton, pot să apară zgomote repetate care îi deranjează pe cei cu somnul sensibil.

Dormitul pe barcă este partea cea mai uşoară din toată treaba asta cu sailingul pe Marea Neagră. Când pleci în larg este o altă poveste. E una mișto, după cum am experimentat-o eu, dar poate că nu mulţi începători sunt entuziasmaţi când barca se înclină cu 30 de grade, într-atât încât cei de la etajul de jos să atingă apa cu mâna. Asta dacă nu sunt prea ocupaţi să dea la boboci peste bord.

Noi ne-am ţinut bine, chiar şi când barca noastră a prins o viteză de 7,3 noduri pe vânt de 20 noduri. Circa 12 km/h, cam maximum la sailing normal, şi spun asta nu pentru că m-aş pricepe, ci pentru că asta mi-a explicat skipperul Cristi Taloş, cel care conducea barca, mai pe româneşte. Bine, dacă stomacul tău nu suportă nici plimbările liniştite pe mare, darămite legănatul ăsta stânga-dreapta, în funcţie de viteza şi direcţia vântului, poţi să-l pregăteşti dinainte cu o pastilă minune împotriva răului de transport. Dacă prognoza arată vânt de peste 20 km/h este bine să nu rişti şi să ţii sub limbă vreo două pastile din astea mici, care pe noi ne-au scutit de neplăcerea de a ne goli stomacul în mare.

Altfel, când mergi cu velele pe o mare agitată, înţelegi de ce ţi se recomandă să-ţi închizi tot bagajul în dulapurile alea mici şi dese, pe care le găseşti în încăperile din partea interioară a bărcii, care nu-mi aduc aminte acum cum se numeşte. Totul va cădea, zbura sau se va uda, dacă se întâmplă ca valurile să stropească micile geamurile de deasupra camerelor.

Dacă tot se nimereşte să fii pe o barcă cu vele, o să-ți vină cheful să te joci puţin de-a navigatul. Şi dacă se întâmplă ca skipperul să-ţi fie şi amic, e şi mai bine. Va avea răbdare şi cu ăia care nu fac deosebirea între pupa şi prova, babord şi tribord, nu ştiu unde şi cum să lege parâmele sau ce să facă cu baloanele alea care împiedică bărcile acostate în port să se lovească între ele. Ideea este că skipperul nu te poate ajuta şi cu echipament, aşa că, dacă te tentează să te porţi ca un om din echipaj, ar fi bine să vii pregătit.

Cel mai adesea, vei fi invitat să stai la timonă, roata aia mare folosită de cârmaciul bărcii, dar poți ajuta şi la ridicarea sau strângerea velelor, la legarea parâmelor sau alte chestii pe care oricum le fac baieţii, căci fetele se ocupă doar cu bronzatul pe punte.

O altă distracţie atunci când ajungi în larg este baia în mare, evident. Apa e atât de curată acolo, că-ți vine s-o bei. E un fel de baie controlată, ca să spun aşa, căci curenţii te pot îndepărta imediat de barcă, dacă nu te ţii de frânghia aruncată de pe punte. Altfel, nu e cazul să pui echipamentul de snorkeling la treabă. În Marea Neagră, unde vizibilitatea este de maximum cinci metri, este inutil.

În cele două zile în care ne-am plimbat între porturi, de la Eforie Nord la Constanţa cu destinaţia finală Limanu, am avut noroc de vreme bună, aşa că toată experienţa ar putea primi doar bile albe. Mai nasol e dacă închiriezi barca pe vreme proastă, cu vânt puternic şi nori. Pentru mine, zenul este strâns legat de alunecarea lină a bărcii. Cu toate acestea, pentru lupii de mare vremea nu este stricătoare de chef.

Chiar dacă o ieşire cu barca te arde mai mult la buzunar decât una cu cortul, pe la Vadu, în ultimii ani tot mai mulţi români au devenit fani şi am înţeles şi de ce. E o fiţă necesară, când pe uscat ajungi să te sufoci din cauza turiştilor de weekend, iar în larg ai toată libertatea din lume. Dar şi răcoarea, pentru că altfel e să te bronzezi mângăiat de vânt, în loc să te perpeleşti pe nisip, ca o hamsie pe plită.