FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Am vorbit cu cântărețul de stradă din București ca să văd cum i-a schimbat viața primul album

Acum vreo șapte luni Cezar cânta în Centrul Vechi și avea tot felul de povești din Europa. Acum are album și contract cu casă de discuri.
Cezar într-un concert pe stradă în Romă (fotografie via contul lui de Facebook).

Despre Cezar Hăbeanu am scris toamna trecută, după ce m-am oprit să-l ascult cântând prin față pe la Cărturești, preț de câteva melodii și câteva bancnote aruncate în husa lui de la chitară. Fără să fie nimic umilitor în asta, că nu-i primul tip talentat descoperit în stradă: așa au început și Rod Steward, Beck, Ed Sheeran sau Bono. Poate fi, cel mult, primul tip talentat descoperit în stradă în România și poate că articolul scris toamna trecută de VICE a ajutat puțin, cine știe. Îmi povestea atunci cum a plecat el din țară cu două pachete de țigări și trei lei în buzunar ca să colinde Europa, să doarmă la cort și să cânte pe străzi.

Publicitate

Cert este că Cezar s-a întâlnit cu norocul tot în România, acolo unde s-a întors anul trecut să cânte prin Centrul Vechi și a fost auzit de urechea cui trebuie. Românul de 28 de ani care trăiește în Irlanda spune că acum a semnat cu Universal Music, casă de discuri care are în curtea ei cam toți artiștii ăștia pe care-i vezi pe la Grammy și MTV. O să te gândești că, gata, acum e vorba de fițe și bogăție, c-a uitat de unde a plecat și că azi cântatul prin piețe îi pute.

La casa de discuri printr-un video în Centrul Vechi

„Lucrurile nu s-au schimbat atât de mult, fac acelaşi lucru, tot busking (cântări în stradă). Și nu, în nici un caz nu sunt bogat. Povestea semnării cu casa de discuri e un pic mai lungă. Când cântam în stradă, în Centrul Vechi, m-a văzut şi filmat un manager de trupe, Valentina Cojocaru. A postat videoul pe pagina ei de Facebook, iar a doua zi mi-au scris mai multe persoane din industria muzicală românească. Una dintre ele mi-a propus să ne întâlnim la o bere. Zis şi făcut!

Ne-am întâlnit şi i-am povestit despre cine sunt, ce fac şi ce îmi doresc. A fost de acord să mă ajute să trag albumul. A vorbit cu Şerban Georgescu, basistul trupei lui Tiberiu Albu, care mai departe l-a adus pe Andrei Ilie, tobarul lor şi ne-am apucat de treabă. După ce am terminat cântecele, am intrat în studio cu ele în toamna lui 2016. Când albumul a fost gata, atât Valentina Cojocaru, cât şi Andrei Ilie au contactat Universal Music, iar răspunsul lor a venit după o săptămână. Cu Universal am o înţelegere pentru distribuţia albumului de debut: primesc bani doar dacă se vinde."

Publicitate

Citește și: Trupa Azur mi-a povestit cum a cântat manele-n munți în ciuda regimului Ceaușescu

Și se vinde? Cezar nu are încă cifre, doar estimări și screenshoturi de la cunoștințe, care-i arată că i-au descărcat albumul de debut, numit „2005". Probabil că în anul ăla s-a întâmplat treaba asta cu muzica, momentul în care și-a dat seama că să cânți pe străzi e mai mișto și mai bănos decât să faci treaba asta în cârciumi sau la nunți.

„Costul albumului nu a fost foarte mare, mixul l-am făcut eu și am economisit. Costurile mai mari au intervenit la partea de mastering şi din cauză că am vrut să trag piesele prin bandă magnetică (care e scumpă) pentru a-i da un sound mai vintage, analog. M-a dus totul la vreo 2 500 euro."

La vara o să fie tot în Europa, pe stradă

Stau să mă întreb dacă un album din ăsta digital îi aduce lui Cezar aceeași satisfacție monetară precum o zi de cântat prin piețe, în Dublin sau aiurea. De exemplu, pe iTunes România, se poate cumpără cu 7,92 de euro, în timp ce în Irlanda, e 10,52, dar dacă scazi taxele, comisionul distribuitorului și alte plăți, îți cam dăm seama cu cât mai rămâne.

„Momentan, da, câştigul mare vine din cântările în stradă", recunoaște Cezar. „Iarna asta am cântat doar în Dublin, dar am de gând să mă plimb iarăşi la vara. Voi lua din nou Europa la pas. Încă nu ştiu sigur, probabil că voi cânta iarăşi la Milano, Berlin, poate şi prin Marea Britanie, Bucureşti, desigur, şi vom mai vedea. La vânzările de albume, acum depinde cum vede fiecare «bogăţia». Mi-ar plăcea să se vândă un milion de albume, atunci poţi spune că eşti bogat, dar mai e cale lungă până acolo.

Publicitate

Ed Sheeran vânduse de vreo 60 000 de dolari prin magazinele digitale până să semneze cu un label. Cu banii ăștia în cont, însă, el alegea să o ardă homeless prin SUA. Eu am ars-o homeless prin Amsterdam, deci dacă vrei ceva, trebuie să porneşti într-adevăr de la zero."

De la o sută de oameni în piețe la un turneu

Nu mă pricep eu cum merge treaba asta cu muzica, dar în mintea mea totul se așază simplu: un tip cântă mișto pe stradă, este remarcat, semnează cu o casă de discuri și, gata: vin concerte mari și se numără bani mulți. Pentru Cezar, scena şi reflectoarele au existat dintotdeauna, a cântat la festivaluri, a avut şi gig-uri de club și tot ce face orice alt muzician.

Ce vine în plus după ce a devenit artist cu casă de discuri? „Va exista un turneu de lansare, probabil, dar asta rămâne pe mai târziu. Vreau să văd cum prinde prin fiecare ţară şi îmi voi planifică gig-urile în funcţie de cerere."

Citește și: Cum mi s-a stricat viața din cauza Eurovisionului

Sunt șapte ani de zile de când Cezar a plecat din Ploiești ca să umble prin Europa cu chitara în mână, să cânte prin pieţe și să se stabilească, până la urmă, în Dublin, raiul artiștilor de stradă. Sau mai degrabă anticamera raiului, pentru că viața acolo e scumpă ca dracu'.

Dublinul e vis, dar viața acolo îți mănâncă mii de euro

Fotografie via contul de Facebook al lui Cezar

„Să trăiești în Dublin e de trei ori mai scump decât în România. Acum trebuie să schimb casa, iar noua locuință mă costă vreo 1 600 pe lună. Şi nu, nu e nici penthouse şi nici vreo fiță, e o casă absolut normală cu două dormitoare. Dublin este al treilea cel mai scump oraş din Europa. Spre norocul meu, eu nu sunt prea mult cu distracţia, așa că n-am treabă cu alcoolul foarte scump din cauza unor accize imense.

Publicitate

Pentru un pint de Guiness dai vreo șapte euro într-un pub oarecare. Mâncarea este şi ea cu vreo 50% mai scumpă decât în România şi decât în Europa continentală, în general. Dar cei mai mulți bani ai mei se duc pe chitare. Sunt pasionat de cele acustice, am două foarte bune, ambele în jurul a 4-5 000 de euro. Mai cheltuiesc mult și pe scule de studio."

Facebook și un articol VICE l-au ridicat din stradă

Cezar Hăbeanu (dreapta) într-o cântare în Dublin. Fotografie via Facebook

„Încă nu ştiu dacă sunt cunoscut sau nu și în România, dar lumea a auzit de mine. Au postat diferite persoane din Bucureşti videouri cu mine, oameni care m-au văzut şi m-au ascultat cântând în Centrul Vechi. Apoi, am mai fost la un festival de street music din Satu Mare care a fost promovat local. M-a ajutat foarte mult şi articolul vostru din VICE."

Faimă, încă nu, la bogăție se mai lucrează. Femei cărora să le lăcrimeze sufletul la sunetul chitarei lui? Cezar nu vrea să știe, că el are o iubită la Dublin, sunt de cinci ani împreună și nu-i mai trebuie altceva. De-aia mi-a dat și răspunsul ăsta politically correct.

„Bineînţeles că persoanele de sex feminin mă contactează mai des pe Facebook. E frumos atunci când lumea îţi scrie şi îţi povesteşte impresiile. Altfel, nu, nu mă întreabă fetele dacă vreau să mă căsătoresc cu ele. Îmi scriu şi-mi spun cât de mişto a fost trip-ul lor în Dublin, că le-am luminat ziua, că au rămas plăcut impresionate. Au existat doar vreo două-trei fete care au fost mai insistente, dar nu vorbim de hărţuire sexuală în nici un caz."

Citește mai multe despre muzică:
Oamenii furau muzică înainte ca generația asta să strice tot cu pirateria de pe net

Am stat o zi c-un român abandonat care pune muzică între blocuri ca să supraviețuiască

Ce muzică ascultă Poliţia Română?