FYI.

This story is over 5 years old.

18+

De ce relațiile tale cu tipi și tipe sexi n-o să țină niciodată prea mult

Un tip a vrut să vadă de ce oamenii atrăgători au relații mai scurte și șanse mai mari să divorțeze. Așa că am vorbit cu el să aflu ce-i cu treaba asta.
Fotografie de Vegterfoto via Stocksy

Cercetătorii documentează de ceva timp impactul fenomenului denumit „avantajul de frumusețe": oamenii care arată bine nu doar primesc mai multă atenție la școală sau la job, dar aparent câștigă mai mulți bani față de colegii lor mai puțin atrăgători. Însă, cum semnalează un nou studiu publicat luna trecută în Personal Relationships, „să fii atrăgător din punct de vedere fizic vine cu propriile responsabilități la pachet."

Publicitate

O echipă de cercetători condusă de Christine Ma-Kellams, un psiholog social cu legături la Universitatea Harvard și Universitatea La Verne din California, a vrut să înțeleagă mai bine impactul atractivității fizice asupra relațiilor, mai exact: oamenii frumoși chiar au relații mai scurte și mai multe divorțuri? Echipa ei de cercetare a întreprins patru studii ca să găsească conexiunea și factorii care contribuie la asta.

În primele două studii, echipa a stabilit că într-adevăr există o legătură între frumusețe și despărțiri. Într-un experiment, două programatoare au trecut prin poze vechi din liceu de pe la sfârșitul anilor '70 și '80 și au catalogat bărbații în funcție de cât bine arătau. Cercetătorii au căutat apoi subiecții pe Ancestry.com, pentru a determina statutul marital și au descoperit că cei care erau divorțați au fost catalogați mai atrăgători decât cei căsătoriți.

Al doilea experiment a ajuns la concluzii similare: aceleași programatoare au evaluat vedete populare, bărbați și femei, conform siteurilor IMDb și Forbes. Aparent, cei atrăgători au fost căsătoriți pentru perioade mai scurte de timp.

Studiile anterioare au descoperit că oamenii care sunt în relații tind în timp să nu mai caute alți parteneri. Pornind de la asta, cercetătorii au investigat dacă oamenii mai atrăgători încă mai păstrează un interes pentru opțiuni alternative de relații.

Participanții din al treilea studiu, dintre care mai puțin de jumătate erau în relații monogame, au fost rugați să evalueze atractivitatea unui „subiect" al sexului opus. Cercetătorii au descoperit că cei care erau mai atrăgători fizic și în relații serioase chiar au prezentat mai mult interes în subiecți. Autorii scriu că asta dezvăluie „o responsabilitate relațională în măsura în care promovează un interes perceput în parteneri alternativi."

Publicitate

Citește și: Poveștile oamenilor care rezistă în relații poliamoroase

Ultimul experiment adresează cât de satisfăcuți sunt oamenii în relații și impactul asupra relației al interesului în parteneri alternativi. Participanții care se simțeau mai atrăgători (după ce au vizualizat o serie de poze care prezentau persoane mai puțin atrăgătoare, de același sex) au considerat imaginile cu subiecții de sex opus mai atrăgători în special dacă recunoșteau că nu erau satisfăcuți de relația curentă. Însă nu a fost la fel pentru care nu se simțeau atrăgători, mai ales după ce au vizualizat o serie de imagini cu persoane atrăgătoare.

Imaginile au fost selectate de pe Google cu termenii de căutare:„femei atrăgătoare", „femei neatrăgătoare", „bărbați atrăgători" și „bărbați neatrăgători".

Ma-Kellams spune că ea a devenit atât de interesată de cercetare, încât a citit literatura existentă despre atracția fizică și a început să se întrebe dacă există și o altă latură a ideii că frumusețea e un factor căutat. „O analiză la prima vedere sugerează că frumusețea fizică nu garantează o relație de lungă durată satisfăcătoare", spune ea.

Cei care au fost desconsiderați de o persoană care arată bine ar putea găsi o alinare în studiile astea, în sensul în care oricum nu ar fi mers relația, iar Ma-Kellams spune că există o lecție de învățat și pentru cei sexi.

„O posibilă morală pentru persoanele atrăgătoare este să fie conștiente de propria capacitate și tendințe în relațiile apropiate", spune ea. „Sfârșitul unei relații nu e neapărat un lucru negativ (depinde de perspectivă), dar dacă scopul e să ai una de durată, atunci poate o persoană atrăgătoare ar trebui să țină cont de propriile limitări și să nu se bazeze prea mult pe aspectul fizic."

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre relații:
Când studiezi în străinătate, ești mai libertin în relații
Întrebarea Zilei: Care-i secretul unei relaţii bune la români?
De ce nicio relație de-a ta n-o să fie mai bună decât aia de dinainte