Pactul Litoral-Molotov

Se făcea că puneam pe hârtie primele rânduri chiar în „sfânta" zi de 23 august. Mi-am aprins o ultimă ţigaretă pe balconul multinaţionalei, mi-am dat cu mâna prin părul încă posedat de sare marină şi mi-am propus să semnez urgent un pact de neagresiune chiar în ziua în care la Moscova lua naştere Pactul Ribbentrop-Molotov.

L-am numit pactul Litoral - Molotov.

De partea litoralului - eu, de partea Molotovului - Vama Veche, reprezentat prin parterul restaurantului Corsarul. Scopul declarat al acestui pact este acceptarea din punct de vedere oficial a ideii că Vama Veche nu e de căcat: că nu e jeg, că nu-s prea multe şezlonguri, că marea nu e murdară, că pot să beau un cocktail decent, că pot să îmi aduc vinul de vizavi, că pot să ascult muzică decentă la orice oră şi, cel mai important, să îmi scot de la puşculiţă substanţele interzise de lege și să fiu izolat de ţărănia aia de a invadat Vama.

Mi-a luat cam jumătate de vără să accept că lucrurile de mai sus există, sunt reale şi se întâmplă paşnic chiar sub nasul pasionaţilor de Expirat, Stuf sau Goblin. După cum ne-a învăţat istoria, în pactul dintre Stalin şi Hitler, ambele părţi voiau să se asigure oficial că vor avea spatele „acoperit", tocmai de aceea mi-am permis să scindez vara asta în două părţi: Litoral şi Molotov.

De partea Litoralului avem Mamaia, cu un iPod ce merge pe repeat de trei ani la H20 Beach, vreo trei melodii pe minut la Gaia, nişte oameni înţoliţi în haine de nuntă la Fratelli, un Comandante izolat în nord unde lumea dansează cu mâncarea din rulotă pe masă, puţin Sunwaves şi Mission Dance Weekend şi strigăm „stop".

Tot de partea Litoralului avem o aromă de Costineşti, nişte Eforii şi staţiunile sudice unde nu prea am mai călcat de pe vremea liberalizării nămolului. 2 Mai şi Vama trag şi ele puternic de partea litoralului, iar familiştii ţin neapărat să se chinuie printre hoardele de tineri dezlănţuiţi aflaţi în căutarea izolării în grup.

Ca un punct adiacent, zona Vadu-Corbu luptă şi ea pentru atestare, dar din fericire rămâne la fel de izolată de intenţii bune precum restul zonelor de mai sus. Victimă colaterală: La Mania. Morţii cu morţii, vii cu vii.

Acum aşează-te comod în fotoliu şi hai să îţi spun ce e de partea Molotovului. Dacă ajungi în Vamă şi te roade o depravare de weekend ca în vremurile alea bune, parchează cât mai aproape de Corsarul.

Nu-ţi lua cazare pentru că ziua se comprimă de 4,532 ori mai repede cu noaptea, iar duminica te va lovi exact când ai impresia că eşti acolo de câteva ore.

După ce ţi-ai parcat maşina, în cazul în care ai una, ia cu tine ceva mai gros de pus în partea superioară a corpului, treci pe la nea’ Nicu de la marketul de vizavi şi fă-ţi un amestec imens de vodkă-suc de portocale de 18 lei, ia-ţi suficient tutun + foiţe şi adio de la muritorii de se plimbă pe pietonală.

Aşează-te uşor pe treptele de lemn şi nu sta prea dezamăgit de muzici. Până la răsărit trebuie să te înfrăţeşti cu barul, dar şi cu barmanii. Dacă reușești să faci asta ai trecut de cel mai greu moment al efectului Molotov: te-ai pişat printre şezlonguri, ai rulat printre shot-uri cu tot felul de pletoşi, ai văzut cum focul din partea stângă a barulul se stinge exact în clipa în care toţi din jurul tău renasc.

Molotovul în sine separă turistul de weekend de petrecăreţul veteran, iar lumina separă petrecăreţul veteran de omul care se identifică cu Molotovul. Te uiţi în jur şi concluzionezi: cu ăştia o să îmi petrec eu weekendul, ce oameni frumoşi! Și toate astea se întâmplă în timp ce cunoscuţii tăi zac beţi morţi pe la Expirat sau Stuff. Nu ai niciun drept să îi aduci aici pentru că nici pe tine nu te-a adus nimeni. Aici se ajunge din instinct, nu prin chemare directă, prin event pe Facebook sau DJ cu nume greu.

După ce grupul s-a mărit, fie pentru că ai dat nişte ţigări, fie pentru că ai primit nişte guri de bere sau pentru că te-ai ales cu nişte priviri la fel de dulci ca ale tale, se încing discuțiile. Haina aia mai groasă trebuie acum dusă la maşină. Și nici telefonul mobil nu mai are ce căuta prin buzunare pentru că nici tu nu prea o să mai ai idee ce se întâmplă cu tine. Toţi ştiu unde te găsesc iar pe tine nu te interesează unde-s toţi.

Iei cu tine cearceaful de plajă, dar şi ceva consumabile de la magazinul lui nea Nicu - care-ți face mereu o mică reducere în semn de recunoștiință - și pierzi vremea pe plajă. Eşti pe tărâmul lucrurilor minunate, faci la rândul tău gesturi minunate.

Te întorci la bar şi un rând de B52 sărbătoreşte dispariţia totală a nopţii. Împărtăşeşti rândul cu noile tale cunoştinţe şi binele ţi se întoarce înzecit. Intervalul 8-12 este unul delicat. Unii se luptă cu oboseala acumulată, alţii cu excesele, alţii cu noile cuceriri.

La etaj se află unul dintre cele mai vechi restaurante din Vamă. De la patru pereţi amărâţi s-a ajuns acum la lumini cu senzori, dar şi la cea mai curată toaletă din zonă. În timp ce stai tolănit pe plajă vezi cum băieţii de la Corsarul pregătesc terasa pentru clienţii înfometaţi.

Nu e cazul tău, nu ai avut timp de somn, de ce să îţi pierzi vremea cu mâncatul cât timp pe plajă se întâmplă lucruri atât de frumoase. Încearcă totuşi până la apus un borş de peşte sau nişte scoici cu legume făcute direct pe tablă. Acest protocol te ţine în formă până la plecare.

După prânz, muzica devine mai alertă. Oamenii căzuţi pe catafalcul cu alge prind viaţă, iar cei dispăruţi temporar apar topiţi de dorul treptelor de lemn. Cei prezenţi au trecut de punctul critic al nesomnului.

Mesele din lemn sunt luate cu asalt de cei ce nu-și mai pot înmagazina energia. Barmanii se schimbă cu un ritm prea rapid, dar toţi sunt la fel de fresh şi cu putere de afirmare în pupilele tale grăitoare şi atent mascate de Wayfarerii zoioşi. La mesele din lateralul barului se întâmplă lucruri la fel de frumoase. În fiecare colţ zace câte un cunoscut cu care sigur ai schimbat vreun gând, pahar sau foc. Hamacele sunt acolo pentru a-i alina odihna.

Amiaza îşi face simţită prezenţa din plin. Pe plajă, dar şi la bar, apar cei rătăciţi prin alte colţuri ale satului. Se fumează prea la liber, se consumă prea la liber. Nimeni nu e penibil, toţi sunt chiar de admirat, mai puţin cei prea beţi. Tu, ca şi ceilalţi, eşti împăcat cu penibilitatea omului beat şi aştepţi să cadă mai repede cu capul în nisip.

De o parte şi de alta a oazei lumea aleargă în disperate spre nimic. Pe plajă se dau ture de la cherhana spre graniţă şi retur. Pe pietonală la fel. Toţi calcă pe tărâmul sfânt fără a înţelege ce se întâmplă cu adevărat acolo. Noi ne bucurăm pentru ei, pentru înghesuiala de-o merită la Bibi sau La Frontiera. Ne bucurăm că se bucură de clătite şi de cafeaua lui Ovidiu. Ne bucurăm că se mutilează sub ochii noştri închişi.

Pielea începe să te înţepe. Ţi s-au terminat berile din jur şi vântul se înteţeşte. Pui tricoul pe tine şi îţi declari simpatia pentru un rând de Absint. Te-ai ridicat de sub bar şi vezi cum lumea se mută spre normalitate. Urmează un duş, cină, puţin somn, haine de seară, club, răsărit, bla bla. Nu şi pentru tine.

La masa de lemn din centru mereu este cineva dornic să ciocnească cu tine. Ai nevoie de o baie în mare pentru a identifica stadiul în care te afli. Eşti ultimul care face baie în mare pe ziua de azi, tardiv pentru a identifica dacă mai eşti încă beat, obosit sau drogat. Momentan eşti fericit, dar şi singur în mare.

Apusul pune stăpânire pe liniştea lăsată în urmă de turistul casnic. Pescăruşii fac curat pe plajă, tu faci curat în sentimente. Arunci ce e mai rău şi te trezeşti printr-un cort din apropiere. Urmează încă 24 de ore trase la indigo. Poate tot cu ei, poate cu alţii, poate doar cu tine sau cu noua ta jumătate.

Nici clipa despărţirii nu are puterea de a te trezi la realitate. Lunea spală totul, iar tu eşti încă aici cu sufletul. Meetingul de la prânz se luptă cu dilema ce a pus stăpânire pe conştiinţa ta: ce caut eu aici, cine sunt ei, de ce a trecut atât de repede şi oare data viitoare va fi la fel?

Şi a fost la fel, o vară întreagă cu zile de luni pline de amnezie, de dureri musculare şi frânturi de fericire şi contacte noi pe Facebook sau în telefon. O vară care mi-a luat zece ani de sănătate în schimbul câtorva zile de fericire. Acum pot să mor, alţii nu le au nici pe astea.