Viitorul jurnalismului în epoca în care guvernele supraveghează tot ce mişcă

David Miranda (stânga)și partenerul său, jurnalistul the Guardian responsabil pentru publicarea a multor informații despre membrul NSA – Edward Snowden, Glenn Greenwald. (poză via)

Trebuie să fii un pic exhibiționist ca să te resemnezi cu ideea că niște indivizi necunoscuți analizează tot ceea ce spui și stochează informația pentru viitor. Dar chiar dacă ești OK cu sistemul de supraveghere NSA Five Eyes, o alianță anglofonă care include SUA, Canada, Noua Zeelandă, Australia și Marea Britanie, e important să știi că urmărirea  maselor de către guvern îi afectează și pe cei din jurul tău, nu doar pe tine. De exemplu, pe jurnaliști. Pe scurt, asta înseamnă că NSA și partenerii lor nu monitorizează doar ce spunem, ci s-ar putea să ne și oprească să vorbim despre anumite lucruri pe care guvernul nu vrea să le facă publice.

Prin cenzurarea jurnalismului, operațiunile de supraveghere în masă, cum ar fi NSA și GCHQ, te afectează, în cele din urmă, pe tine sau pe oricine altcineva care este interesat de ceea ce face guvernul și ajungi să fii mai puțin informat. Țări ca Arabia Saudită, Bahrain și China au metode pentru a preveni accesul cetățenilor la informațiile din online. Cu toate astea, tactica de monitorizare a organizațiilor este ca informația să nu ajungă în primul rând la public.

Dacă nu ești un patriot paranoic, vei înțelege că NSA nu acționează numai în interesul  „securității naționale”, în termeni de monitorizare a pericolelor militare, teroriste sau cibernetice. Spre exemplu, este greu să-ți dai seama câte vieți au fost salvate de către spionajul economic țintit către compania braziliană petrolieră Petrobas, sau cum atunci când câștigă avantaje pentru negocieri prin supravegherera ONU, a summit-urilor G20 și a multor lideri ai lumii, de fapt, împiedică detonarea bombelor.

Platoul de știri Al Jazeera (poză via)

Același lucru poate fi spus despre vizarea diferitelor instituții mass-media. Unul dintre documentele lui Snowden arată cum comunicarea internă din Al Jazeera a fost ruptă de către NSA, ceea ce a compromis surse foarte sensibile. Russel Tice, un angajat NSA care a fost o sursă pentru un articol despre George Bush din the New York Times, a spus că agenția țintește jurnaliștii Statelor Unite.

Ca reacție la scurgerile de informații în cazul Snowden, autoritățile occidentale, în special guvernul britanic, i-au vizat agresiv și fizic pe cei care au publicat documentele. În luna iulie a anului trecut, după ce The Guardian a fost amenințat cu sancțiuni în instanță pentru publicarea informațiilor date de Snowden, un editor senior, expert în calculatoare, a distrus toate hard disk-urile și cipurile de memorie care au fost anterior utilizate pentru a stoca date criptate, toate sub ochiul atent al tehnicienilor de la GCHQ, care au luat notițe și fotografii, dar au plecat cu mâna goală.

O lună mai târziu, David Miranda, partenerul lui Glenn Greenwald, un jurnalist american care a adus la lumină cele mai multe dintre scurgerile Snowden în the Guardian a fost reținut la aeroportul Heathrow timp de nouă ore sub programul 7 de legi teroriste din Marea Britanie. În aceste condiții, autoritățile au tot timpul pentru a chestiona și verifica oameni, iar suspecții nu au dreptul la un reprezentant legal. Faptul că Miranda nu este nici măcar un jurnalist, este un bun exemplu pentru modul în care guvernul, sub umbrela unei amenințări legitime, se comportă față de oricine care expune secrete jenante.

În cazul în care asta sună ca o exagerare, de la un jurnalist care scrie despre jurnaliști, merită să te uiți la cum comentează o parte dintre oficialii de rang înalt, atât în SUA, cât și în UK. La sfârșitul anului trecut, un comisar secund de la Scotland Yard, cataloga jurnaliștii în aceeași clasă cu teroriștii, iar la începutul acestui an, directorul US National Intelligence, JamesClapper, i-a echivalat, pe faţă, cu criminali.

Desigur, guvernele care atacă jurnaliști nu sunt o noutate. Sunt destule cazuri documentate înainte de scurgerile de informații  Snowden. Cu o lună înainte de apariția lor, AP avea înregistrările a 20 dintre liniile telefonice controlate de către Departamentul de Justiție al SUA, iar James Rosen, un reporter Fox News, a avut email-ul verificat de către FBI.

Dar un pericol mult mai mare pentru jurnaliști există acum prin aceste programe de spionaj omnisciente. Și nu este ceva care atacă doar un jurnalist, nici măcar o instituție mass-media. Ameninţarea adevărată este că ne confruntăm cu ceva care atacă toată baza de date despre locul, data şi adresa celor care comunică în online sau pe telefon, lucru catalogat inofensiv pentru că nu reprezintă conținutul direct de mesajelor.

O imagine cu sediul NSA din Fort Meade, Maryland, pe care, probabil,  l-ai văzut de milioane de ori (fotografie via)

Programele de metadata pentru internet și telefon NSA înghit, fără discriminare, miliarde de înregistrări în fiecare zi, atât interne cât și internaționale. Datele care rezultă includnumere de telefon formate, destinatarii email-urilor, date de localizare, care sunt stabilite atunci când vorbești la celular sau când intri pe internet, de la smarphone-uri, dar și de la telefoane normale.

Într-o epocă în care o cantitate mare de comunicare se realizează în format digital, acest tip de date poate fi mai ușor de dezvăluit, decât ceea ce a fost scris. Astfel, agențiile primesc ajutor ca să construiască o imagine extrem de detaliată a mișcărilor și a contactelor unui jurnalist și, poate și mai important, a sursei lui.

Dar dacă nu ești un jurnalist care lucrează la următorul material incriminator despre guvern, de ce ar trebui să-ți pese?

Ține minte că Chelsea Manning ne-a informat cum arătau în realitate războaiele din Irak și Afganistan. Că Annie Machon și-a părăsit locul de muncă de la MI5 ca să demaște incompetența agenției de informații și, ulterior, a trebuit să se ascundă. Că rapoartele de luna trecută, care spuneau că Scotland Yard a fost infiltrată de către bande organizate, că poliția britanică  a distrus dovezile și că anumiți oameni ai legii au făcut sex cu criminali, au fost făcute publice datorită unor scurgeri.

De la documentele guvernamentale cele mai grele până la zvonuri despre corupție și cazuri cotidiene de nedreptate, sursele și informația sunt cele care ne ajută să îi tragem la răspundere pe guvernanți pentru acțiunile lor. Fără ele, bazele jurnalismului sunt pierdute.

După dezvăluirile lui Snowden, surse potențiale din guvern, industria de finanțe și serviciile publice, cei care nu sunt încă pe vreo listă de supraveghere, sunt conștienți de riscul c-o să fie descoperiți și dați în judecată dacă furnizează informații către mass-media. Când o sursă contactează un jurnalist, sau invers, metadata creată de email sau telefon reprezintă o înregistrare. E mai ușor pentru investigatori să urmărească traseul digital și să execute condamnări fără martori, decât să îi forțeze pe jurnaliști să depună mărturie în instanță.

Dacă este aproape imposibil pentru surse să contacteze jurnaliști din cauza supravegherii în masă, în timp ce denunțătorii au șanse să fie agresați, am putea să fim martori la  distrugerea acestui flux de informații dintre jurnalist și sursă. Scandaluri precum cele care au apărut în ultimul an nu ar mai fi făcute publice niciodată, nu am știi niciodată ce pun la cale cei care ne guvernează și nu am avea nicio șansă să îi tragem la răspundere pentru acțiunile lor. Asta afectează pe toată lumea, inclusiv pe cei care nu au o problemă cu supravegherea în masă.

Regretatul Aaron Swartz, fostul partener Reddit și activist pe internet (foto via)

Există, desigur, oameni care fac posibil ca sursele să fie folosite în confidențialitate. Documentul the Freedom of the Press Foundation, codificat inițial de regretatul Aaron Swartz, cel pentru căruia i s-a dedicat „ziua de acțiune” împotriva NSA, este acum folosită de unele dintre cele mai mari instituții media. WikiLeaks în continuare duce o activitate importantă cu publicarea a acordului CTE și comunităţile de criptare open-source precum Electronic Frontier Foundation  educă pe oricine care vrea să știe mai multe despre comunicarea sigură.

Totuși, nu poate fi negat că programele NSA dezvăluite de către Snowden, care, după toate informaţiile, sunt pe cale să devină şi mai interesante, fac ca lucrurile să devină mult mai complicate. Dacă supravegherea în masă, care nu este reglementată și nici justificată,  pe care NSA și Five Eyes o comit, nu numai continuă, dar se şi dezvoltă, iar administrația Obama continuă să hărțuiască sursele, atunci va veni un timp în care scurgerile de informații vor deveni imposibile.

Iar atunci jurnalismul, așa cum îl știm noi, nu va mai exista.

Urmărește-l pe Joseph pe Twitter: @josephfcox

Traducere: Matei Bărbulescu