După incredibilele aventuri avute la prima ediţie EC, anul ăsta am premeditat o întâlnire serioasă, de-a dreptul mistică. Joi pe zi am ţinut post, iar seara am aterizat în backstage la scena principală, cu o abordare finuţă: Pălinka. Voiam să ademenesc cât mai mulţi artişti în zona abisurilor spirtoase; dar cu bun simţ. Pentru că la castelul Banffy nu e loc de panaramă. Eram pregătit pentru un semidelir civilizat, cum îi şade bine celui mai ok festival din ţară.
Publicitate
Primul shot, la fel de important ca deschiderea în şah, l-am băut pe înţeles om cu persoană şi la modul onorific, cu Doc şi Vlad Dobrescu de la CTC. Fiind și artişti, şi români, bineînţeles că o ştiau pe Pălinka. M-a bucurat această începere în forţă a festivalului. În timp ce Dub Pistols performau, am dezbăut cu CTC-iştii câteva shot-uri, până am ajuns la problematica profund esoterică a mărgelelor de ţuiculiţă. Cum aveam la dispoziţie o sticlă întreagă, adică încă 753 777 de mărgele, măiculiţa mea, seara se anunţa promiţătoare. Așa că i-am întrebat pe băieţi dacă li s-a întâmplat vreodată să scape de sub control zmeul interior. Mi-au zâmbit complice pe sub mustăţi, au mai băgat o tură de shot-uri și când să aflu amănunte, hop, au intrat în backstage Dub Pistols. Cu pistoanele întinse la maxim, pentru că show-ul lor fusese dement şi se terminase apoteotic. Ştiu prea bine feelingul, nu ai chef de nimic, eşti gol şi fericit. Instant am ginit nevoia de-un shot la leader-ul trupei, Barry Ashworth.
L-am luat deoparte, subtil. După primele lui două păhărele, m-a întrebat politicos: „Ce naiba, am băut spirt?" I-am explicat noţiunile introductive: Pălinka era din Zalău, era curată şi îşi făcea treaba eficient. Desigur că şi la Londra există whisky şi alte tării, dar i-am propus să se convingă că pălinka românească dă cel mai tare high. În ritmul trepidant al vieţii lui Barry, o ieşire din decor părea binevenită. A decis senin să mai bea. Și chiar a ţinut pasul cu mine. Fără să fie concurs, derdeluşul nostru mental era lustruit cu shot-uri într-o atmosferă animată de niște muze apărute prin preajmă.
Publicitate
Ceilalți Dubpistolari au băut şi ei, dar au abandonat repede, mai ales că într-adevăr dăduseră totul pe scenă. Însă Barry, din fire un om curios, a rămas pe poziţii. După fiecare shot am intrat tot mai adânc în hora detaliilor numai bune de uitat până a doua zi. Mai știu doar că era curios dacă în România există muzică ska - un subiect sensibil mie -, că era încântat de fete și că rulează o viaţă de rockstar. Are un râs extrem de contagios, povesteam şi ne ştiam de-o viaţă. Mi-a zis un banc, l-am uitat cum l-a zis, aș fi vrut să-i spun și eu unul, dar mă lovise o pauză de memorie absolută, eu fiind potrivit de distilat după aproximativ zece shot-uri. Dar Barry m-a scos din abis cu o bătaie vioaie pe umăr: „Let's just drink another one, bro!"
Devenisem ultravolatil şi nu voiam să clachez prematur, în timpul job-ului. Noaptea era în toi, zeci de mii de oameni vibrau în cea mai pozitivă tensiune. Așa că am dat o tură prin mulţime şi când am revenit fresh în backstage, Rob Garza şi Hash Vyas de la Thievery Corporation erau la bar. Hello guys, do you know Palinka? No, who is she? Check this.Barmanul, foarte pe fază, ne-a pus în trei secunde, patru shot-uri: ei câte unul, eu două. Viteza e totul în meseria de jurnalist, iar eu mă simt în largul meu când am de iniţiat un first-timer în misteriile pălincii. Rob n-a mai băut al doilea păhărel, că „nu era hobby-ul său preferat", dar i-a plăcut că nu aveam de pus întrebări banale, ci doar un simplu răspuns de dat: shot. Pe care basistul Hash, cu o privire electrizantă, l-a aprobat de mai multe ori.
Publicitate
Aşa mi-am dat seama cât de bine le era în România. Îi simțeam focusaţi şi prezenţi. Nu genul ăla de politeţe a vedetei care aşteaptă în gând să se termine figura. Deşi beţia nu e atu-ul lor, era evident că o pălinkă atât de minunată chiar nu mai gustaseră! A trebuit să le promit că le voi trimite în lume pachet.
